O frumoasă vedenie cerească (7)

[...]- Dar locul unde mergem de aici cum este, Sfinte Mihaile?
- Acum mergem la Raiul cel binecuvântat de Domnul.
- Iuţeşte-ţi zborul Sfinte Mihaile, am zis eu, că nu mai pot suferi acest locaş întunecat al veşnicelor osânde. a pierit deasupra noastră lumina, şi întorcându-ne înapoi, peste o clipă am fost ieşiţi la lumină. Am zburat spre răsărit cu Sfântul atât de iute încât nici nu puteam să-l mai întreb nimic. am ajuns la o cetate înflorată, minunată. Era înconjurată de brazi înalţi ca la grădinile publice, cu ramurile apropiate, fiecare ramură avea floare ca de bujor de anumiteculori. Am întâmpinat în faţa noastră o poartă frumos înflorată. Şi în poartă era săpată Crucea care lumina ca un soare. De ambele părţi ale porţii stăteau doi sfinţi bătrâni ce purtau în mâini săbii care luminau ca soarele. Sosind în faţa porţii, Sfântul şi-a făcut plecăciune, poarta s-a ridicat cu Crucea în sus, bătrânii sfinţi au lăsat săbiile în jos şi noi am intrat în grădina binecuvântată a Raiului, unde am văzut minuni de care mă cutremur spunându-le. Erau aici străduţe aliniate minunat, ale căror capete nu se vedeau, în lăţime cât merg doi oameni, pe jos creştea nişte foaie lată frumos înflorată, moale ca mătasea, peste care noi călcam şi iarăşi venea la loc. Pe marginea străduţelor erau pomişori ca la grădinile publice, cu coajă verzue ca a bradului, aveau grosimea căt se poate cuprinde cu două mâini. Toţi aceşti pomi erau retezaţi având ramuri pletoase în jos. Unii erau împodobiţi cu frunze şi flori cum n-am văzut în lume, alţii cu frunze şi cu fructe ce n-am văzut în lume. Aceşti pomi erau depărtaţi unul de altul cam cinci metri, iar în locurile goale dintre pomişori erau odăiţele frumos înflorate ca troiţele noastre. Toate erau cu uşile şi ferestrele deschise împodobite cu florării dumnezeieşti. Printre pomi şi odăiţe zburau stoluri de păsări în mărimea porumbeilor noştri de casă, cântau cântări religioase. O lumină puternică şi mirosuri slăvitoare pluteau în acel loc minunat, aici, eu am întrebat pe Sfânt ceea ce-mi rămăsese mie neîntrebat când am zburat de la scaunul Dumnezeiesc din ceruri şi am zis:
- Spune-mi Sfinte Mihaile ce înseamnă stâlpii de foc care înconjurau scaunul Mântuitorului?
- Stâlpii cei de foc, care jucau în faţa Domnului, sunt Heruvimii şi Serafimii de care vorbesc cărţile la voi în lume.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce înseamnă trei lumini puternice care m-au lăsat pe mine orb?
- Aceste trei lumini însemnează Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
- Spune-mi Sfinte Mihaile ce înseamnă lumina puternică acre există sub tălpile Domnului?
- Înseamnă că puterea închipuită în trei feţe este o singură Dumnezeire, o singură putere.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, cine sunt bătrânii de la poartă?
- Sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, când trece un suflet păcătos pe aici cum îl privesc aceşti bătrâni?
- Sufletul păcătos, merge pe altă cale mai depărtată şi când el soseşte cu îngerul în faţa porţii şi al bătrânilor, Sfinţii întorc capul să nu vadă feşele lor şi el vede numai săbiile lor, adică judecata lui.
- Spune-mi Sfinte cum se cheamă acest loc împodobit cu atâtea frumuseţi?
- Cu acest loc se plineşte cuvântul Domnului care a zis: "În casa Părintelui Meu sunt multe locaşuri". Aici e locul pe veci al aleşilor Domnului, acre cât trăiesc fac voia Lui. În aceste locuri ţi-a gătit şi ţie Domnul un loc, pentru viaţa şi rugăciunile tale.
Deodată ne pomenim într-o odăiţă frumos împodobită..
- Vezi locul acesta Ioane? Acesta e locul dăruit ţie de Domnul după ziua judecăţii pentru rugăciunile şi viaţa ta.
Mi-a dat Sfântul în acea clipă un scaun mic cu perniţă roşie, zicându-mi:
- Stai Ioane aici şi te odihneşte puţin, ai să mă întrebi pe mine aici toate câte te va lumina duhul Sfânt al Domnului ca să-ţi explic eu toate ţie că tu ai să le spui la lume.
Când am vrut să stau pe acel scaun ceresc, m-a cuprins o sete mare şi am zis:
- Vai Sfinte Mihaile, pe mine mă găsi o sete..
- Nu-i sete materialnică Ioane, ci e sete spirituală, sfântă.
Şi arătându-mi o cişmeluţă care era în faţa odăiţei mi-a zis:
- Mergi şi gustă tu apă vie.
Am mers şi cu lacrimi gustând din acea apă, am simţit mirosuri slăvitoare şi o lumină puternică. Mergând să stau pe scaunul arătat mie de Sfânt am zis:
- Vai Sfinte Mihaile, cum nu am avut în lumea vremelnică apă ca aceasta, să fi gustat numai la o săptămână odată, atunci când gura me era amară de boală.
- Cu greşeli vorbeşti cu mine Ioane. Tu nu ai avut boală ci un mic post, ca tu să poţi vorbi cu Domnul, să-ţi dea în dar talantul dăruit ţie.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, cum sunt locurile unde petrec creştinii drepţi şi cei păcătoşi de la moartea lor până la ziua judecăţii?
- Sunt două locuri, locul drepţilor şi locul păcătoşilor. Locul celor drepţi este o vale frumos împodobită în frumuseţi. Acole petrec creştinii drepţi, de la moarte până la ziua judecăţiica într-un târg la voi în lume. se cunosc unul pe altul şi au acolo mila şi mângâierea Domnului deopotrivă până la ziua judecăţii. Atunci merge fiecare creştin să-şi ia plata după ale sale fapte. Se desparte atunci tată de fecior, soţ de soţie, frate de soră, cum zic cărţile sfinte.
- Cum se cunosc ei acolo Sfinte Mihaile, şi cum pot să vorbească unul cu altul dacă e aşa multă lume?
- Fiecare creştin când moare merge la ai lui. Cunoaşte acolo părinţi, fraţi, copii şi pe toţi câţi i-a cunoscut în lumea vremelnică.
- Case au ei acolo?
- Nu au case acolo, Ioane, au numai paturi de aşteptare până la ziua judecăţii servesc faptele bune ce au făcute şi sărindarele ce şi-au dat în lume. Tot creştinul cât trăieşte în viaţă e dator a-şi da câteva sărindare. Căci sărindarele vă servesc pentru scăparea de greşeli în lume şi dincolo de mormânt ca un acoperiş spiritual, sfânt.
- Rugăciuni fac ei acolo, Sfinte Mihaile?
- Creştinul care cât trăieşte pe lume iubeşte rugăciunea şi petrece viaţa în rugăciuni cu drag până la moartea lui, şi după ce moare în rugăciuni petrece în veac, cum zice cuvântul sfânt al Domnului:"În toate zilele vieţii mele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului."
- După ce-şi fac ei rugăciunea colo sfinte Mihaile? Că noi în lume o facem după preoţi în biserici.
- Ei acolo sunt într-o vale frumos împodobită cu lume multă şi când vine ceasul de a-şi face rugăciunea, vin deasupra lor plutind în văzduh coruri sau grupuri de îngeri nenumărate. Se aşează sufletele cu o iuţeală mare în jurul fiecărui grup cui aparţin, încep îngerii a cânta din nişte trâmbiţe, glasuri de slujbă cerească. La glasul îngerilor creştinii drepţi îşi fac rugăciuni cum faceţi voi în lume după preoţii voştri în biserici. Acolo se face o închinăciune, o plecare de genunchi şi o voce se aude pretutindeni.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006