Obarsia si izvoarele credintei ortodoxe

Unde isi afla izvorul credinta noastra ortodoxa?

In descoperirea lui Dumnezeu

Care sunt izvoarele prin care putem ajunge la cunoasterea credintei sau a Descoperirii lui Dumnezeu?

Acestea sunt doua: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

1.Sfanta Scriptura

Ce este Sfanta Scriptura?

Colectia cartilor sfinte ale Vechiului si Noului Testament se numeste Sfanta Scriptura sau Biblia.

De ce se numeste Sfanta Scriptura?

Pentru ca Dumnezeul nostru Preasfant i-a insuflat si indrumat pe oamenii alesi in scrierea acestor carti cu scopul de a ne invata pe noi vietuirea cea sfanta.

Ce inseamna cuvantul Biblie?

Este cuvant grecesc si inseamna: carti. Insa acest cuvant nu este aici intrebuintatin sensul lui cantitativ, ci in sensul calitativ, adica semnificatia lui nu se refera la mai multe carti, ci la carti mai presus de orice carte, carte situata in varful piramidei tuturor cartilor din lume.

CARTILE VECHIULUI TESTAMENT

Cum sunt impartite cartile Vechiului Testament?

Sunt impartite in patru grupe: legiuitoare, istorice, pedagogice sau morale, profetice.

Care sunt cartile legiuitoare ale Vechiului Testament?

Acestea sunt cele cinci carti ale lui Moise:

1 Facerea - cartea despre creatie

2 Iesirea - cartea despre exod

3 Levitic - cartea despre preotie si aducerea jertfelor

4 Numerii - cartea numaratorilor

5 Deuteronomul - cartea reinnoirii legilor.

Ce ne invata Cartea Facerii?

In primul rand, ne invata despre atotputernicia si atotintelepciunea lui Dumnezeu in crearea lumii prin Cuvantul Sau creator; in al doilea rand, despre marea Sa iubire pe care a aratat-o in crearea omului dupa chipul Sau; in al treilea rand, despre desavarsita dreptate aratata de Dumnezeu atunci cand a izgonit din Rai pe protoparintii nostri, Adam si Eva, care, indrumati de satana, s-au intors nerecunoscatori de la Creatorul catre pierzatorul lor. Prin aceasta a survenit atunci tragedia neamului omenesc.

Ce invataturi primim din cartile legiuitoare ale Vechiului Testament?

Despre cum i-a invatat Dumnezeu pe oameni ca prin legea vesnica a Dreptatii sa se pregateasca pentru dobandirea Legii Iubirii prin Hristos Mantuitorul.

Care sunt cartile istorice ale Vechiului Testament?

Cartea lui Iosua Navi

Cartea Judecatorilor

Cele patru carti ale Regilor

Doua carti ale Cronicilor (Paralipomena)

Cartea lui Ezdra

Cartea lui Neemia

Cartea despre Estera

Ce invataturi primim din aceste carti istorice?

Invatam despre participarea activa a lui Dumnezeu in toate evenimentele insemnate, avand ca tel vindecarea, prin Lege, a firii umane cazute, izbavirea oamenilor din mrejele satanice ale idolatriei si intoarcerea lor la El, Singurul si Adevaratul iubitor de oameni, Dumnezeu.

Care sunt cartile pedagogice si morale ale Vechiului Testament?

Cartea lui Iov

Cartea Psalmilor

Cartea Pildelor lui Solomon

Ecclesiastul

Cantarea CAntarilor

Ce invatam din aceste carti pedagogice si morale?

Invatam cum sa intampinam intamplarile de fiecare zi si cum sa ne purtam in toate imprejurarile vietii, fara a pierde din vedere pe Domnul Dumnezeul nostru si legea Sa.

Care sunt cartile profetice ale Vechiului Testament?

Acestea sunt: Cartile celor patru proroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel. Cartile celor doisprezece profeti mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Alte carti care sunt folosite in Biserica sunt: Cartea Intelepciunii lui Solomon si Cartea Intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah.

Este, oare, aceasta impartire a cartilor biblice ale Vechiului Testament una stricta?

Nu. Exista o insemnata parte istorica in cartile legiuitoare si profetice, asa dupa cum exista si profetii in primele doua categorii de carti. Cartea Psalmilor ocupa un loc important intre toate celelalte carti. Desi unii o aseaza de obicei in randul cartilor pedagogice sau morale, Cartea Psalmilor este plina de profetii care se refera la Hristos. Mai mult, Psaltirea este cea mai importanta carte de rugaciuni din Biblie.

CARTILE NOULUI TESTAMENT

Cate carti cuprinde Noul Testament?

Noul Testament este practic o singura carte, caci se refera la un subiect central de la prima pana la ultima pagina.

Care este acest subiect central?

Subiectul central este o Persoana unica, adica Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Din cate carti mai mici este alcatuita marea carte a Noului Testament?

Din 27 de carti

Putem, oare, sa le numim pe aceste carti?

Putem, in functie de importanta, iar nu de dimensiunile lor. Intre ele se gasesc si unele epistole ale Apostolilor care cuprind numai o singura pagina de carte tiparita.

Care sunt cartile Noului Testament?

Acestea sunt:

1.cele patru Evanghelii:

- Sfanta Evanghelie dupa Matei

- Sfanta Evanghelie dupa Marcu

- Sfanta Evanghelie dupa Luca

- Sfanta Evanghelie dupa Ioan

2. Faptele Apostolilor

3. Sapte epistole sobornicesti:

- a Sfantului Apostol Iacob - 1

- ale Sfantului Apostol Petru - 2

- ale Sfantului Apostol Ioan - 3 si

- a Sfantului Apostol Iuda - 1

4. Paisprezece epistole ale Sfantului Apostol Pavel si

5. Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul

Ce inseamna cuvantul Evanghelie?

Evanghelie este traducerea cuvantului grecesc evanghelion, care inseamna veste buna sau buna vestire.

De ce este numita astfel?

Datorita persoanei lui Iisus Hristos, care este BUNATATEA DESAVARSITA si NOUTATEA DESAVARSITA in istoria omenirii.

Cine a folosit pentru prima oara in Noul Testament cuvantul Evanghelion?

Chiar Domnul Iisus, care a spus in prima Sa cuvantare: Pocaiti-va si credeti in Evanghelie (Marcu 1, 15)

Ce aflam din cele patru Evanghelii?

Aflam ca toate fagaduintele pe care Dumnezeu le-a facut oamenilor in Vechiul Testament s-au implinit si ca toate profetiile de la Adam incoace s-au adeverit in persoana lui Iisus Hristos.

Ce altceva ne mai invata?

Pe de o parte, despre desavarsirea lui Iisus Hristos, despre milostivirea si nemasurata Sa iubire de oameni, despre hotararea de a ierta si de a ajuta, despre hotararea Sa de a ierta si de ajuta, despre umilinta si saracia Sa vazuta, despre jertfa si patimirea Sa pentru oameni, iar pe de alta parte, despre dumnezeirea Sa desavarsita, despre nasterea, faptele, intelepciunea, puterea si dragostea Sa, despre Invierea si Inaltarea Sa cele mai presus de fire.

Ce altceva ne mai invata?

Pe scurt, din Evanghelie primim cunoasterea adevarurilor fundamentale ale credintei, adevaruri ce se refera la Mantuitorul nostru si la mantuire.

Cum am putea numi atunci Evangheliile, in comparatie cu celelalte carti ale Noului Testament?

Le-am putea numi cartile adevarurilor fundamentale.

Ce aflam din cartea Faptele Apostolilor si din epistole?

Aflam despre Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, despre activitatea lor neincetata de propovaduire a Evangheliei lui Hristos, de organizare a Bisericii, despre savarsirea de minuni in numele lui Iisus Hristos si, de asemenea, aflam despre viata primilor crestini si despre primele comunitati crestine.

Cum am putea numi cartea Faptele Apostolilor in comparatie cu Evangheliile?

Am putea-o numi LUCRAREA adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Ce invatam din Epistolele Apostolilor?

Prin epistolele Apostolilor primim explicarea adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Cum ar trebui sa se numeasca aceste epistole in comparatie cu Evangheliile?

Ar trebui sa se cheme: Cartile EXPLICARII adevarurilor fundamentale ale lui Hristos.

Ce invatam din cartea Apocalipsa a Sfantului Apostol Ioan Teologul?

Invatam despre lupta cea grea a Bisericii impotriva tuturor duhurilor rele ale lumii si ale iadului si despre biruinta finala a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, asupra tuturor acestor infricosatoare puteri ale intunericului.

Cum ar trebui sa se numeasca cartea Apocalipsei in comparatie cu Evangheliile?

Ar trebui sa se numeasca: Cartea BIRUINTEI finale a adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii, CAND VA LUA SFARSIT DRAMA LUMII, in care personajul principal a fost de la inceput Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru.

SFANTA TRADITIE

Ce este Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie cuprinde toate acele bunuri duhovnicesti pe care le-am mostenit de la sfintii nostri inaintasi. Acestea sunt in deplina armonie cu Sfanta Scriptura si ne ajuta sa o intelegm corect.

Care este mai veche: Sfanta Scriptura sau Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie

Care este mai cuprinzatoare?

Sfanta Traditie. Sfantul Ioan Evanghelistul intareste aceasta cand spune: Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin. (Ioan 21, 25)

Ce cuprinde in special Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie cuprinde:

1.expuneri pe scurt si formulari ale credintei noastre ortodoxe,

2.invatatura despre cele sapte Sfinte Taine, precum si modul lor de savarsire,

3.canoanele (pravilele) Apostolilor,

4.canoanele celor sapte Sinoade ecumenice, care s-au tinut la:

I-Niceea, in 325, la care au participat 318 Sfinti Parinti

II-Constantinopol, in 381, la care au participat 150 Sfinti Parinti

III-Efes, in 431, la care au participat 200 Sfinti Parinti

IV-Calcedon, in 451, la care au participat 630 Sfinti Parinti

V-Constantinopol, in 553, la care au participat 160 Sfinti Parinti

VI-Constantinopol, in 680, la care au participat 170 Sfinti Parinti

VII- Niceea, in 787, la care au participat 367 Sfinti Parinti

(La aceste sapte Sinoade Ecumenice au participat, asadar, in total, 2000 de reprezentanti ai Bisericii crestine din intreaga lume)

5.canoanele si pravilele unor sinoade sau soboare locale

6.pravilele privind disciplina bisericeasca ale Sfantului Vasile cel Mare si ale altor Sfinti

7.scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii

8.Liturghiile si celelalte slujbe bisericesti

9.vietile sfintilor si mucenicilor crestini

10.obiceiuri religioase, semne si simboluri ca manifestare a credintei, nadejdii si dragostei noastre.

Poate fi despartita Sfanta Traditie de Sfanta Scriptura?

Nu. Ele sunt de nedespartit. Caci in lumina Sfintei Traditii intelegem cu adevarat Sfanta Scriptura si, in lumina Sfintei Scripturi, pretuim si iubim Sfanta Traditie.

Care ar fi consecintele despartirii lor una de cealalta?

Consecintele negative ale unei astfel de despartiri s-au manifestat printr-o talmacire gresita a Sfintei Scripturi, neintelegeri, erezii, schisme si, in final, despartirea Bisericii Sobornicesti.

Cine este chemat sa pazeasca neintinate textul Sfintei Scripturi si autenticitatea Sfintei Traditii?

BISERICA, pentru ca ea este, dupa cuvintele Apostolului, stalpul si temelia adevarului (I, Timotei3, 15). Pastrarea Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii neintinate este, in primul rand, datoria ierarhiei bisericesti.

Vestimentaţia femeilor creştine şi nu numai....

de P.S. Gherasim Putneanul (+2004) - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

„Fiecare creştin ortodox are datoria de a-şi cunoaşte cât mai bine credinţa şi de a se feri de păcat, pentru a dobândi mântuirea. Din nefericire, mulţi creştini nu cunosc ce este păcat, ca să se păzească să nu păcătuiască. Un păcat care este foarte uşor de făcut, în special de femei, este şi acesta, că femeile poartă haine bărbăteşti. Sigur că unii cititori şi în special femeile, se vor mira când vor afla că e păcat că se îmbracă bărbăteşte.

Chiar din primele capitole ale Vechiului Testament, Dumnezeu le-a făcut primilor oameni îmbrăcăminte de piele, după ce-au greşit: Apoi, a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui, îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat (Facere 3,21).

Deci, prima grijă a lui Dumnezeu a fost să îmbrace oamenii. Nu se precizează cum să fie îmbrăcaţi bărbatul şi femeia. Aceasta se va găsi consemnat mai târziu în Deuteronom: Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face acestea este urâciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 22,5).

Canonul 62 al Sinodului al VI-lea a hotărât ca nici un bărbat să nu îmbrace haină femeiască, nici femeile să nu îmbrace cele cuvenite bărbaţilor… Deci cei ce în viitor vor încerca să facă ceva din cele menţionate mai sus, aceştia, de vor fi clerici, să se caterisească, iar de vor fi laici, să se afurisească (Pidalion – Bucureşti, 1933, pag. 266).

Canonul este destul de grav pentru că se merge până la caterisire şi afurisire, iar în practică, vedem că majoritatea femeilor tinere sunt îmbrăcate bărbăteşte.

Aş dori să precizez că acest obicei nu s-a introdus la noi decât după cel de-al doilea război mondial. Dacă ar fi încercat o femeie să se îmbrace bărbăteşte înainte de cel de-al doilea război mondial, acea persoană ar fi fost detestată public. Astăzi vedem că nu mai este ceva curios, ci este la modă ca femeile să se îmbrace bărbăteşte.

Faptul că aceasta constituie un păcat, datoria noastră este de a arăta adevărul şi totodată a recomanda tuturor a se feri, urmând pe cât posibil învăţăturii Mântuitorului Hristos, care zice: „Dacă n-aş fi venit şi nu v-aş fi spus, păcat n-aţi avea…” (Ioan 15,22).

Ceea ce este şi mai rău este că unele femei vin şi la biserică îmbrăcate bărbăteşte şi nu numai atât, ci şi când se mărturisesc şi se împărtăşesc. Sigur, cele mai multe dintre ele fac aceasta din neştiinţă, dar tot păcat este, chiar dacă-i canonisit mai uşor. Spre lauda unor credincioase, sunt biserici unde femeile nu îndrăznesc să intre descoperite şi, cu atât mai mult, îmbrăcate bărbăteşte."

Sursa: „Porunca iubirii”, Făgăraş, nr. 5/2001, p. 74

Cum întrebuinţăm untdelemnul de la Sfântul Maslu?

Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul lucrării pastorale a Bisericii noastre. După cum spune Sfânta Scriptură, "nimeni nu este fără de păcat chiar dacă viaţa lui pe acest pământ ar fi de numai o zi" (Iov 14, 4), nu există nici un om care să nu sufere de o boală trupească sau sufletească. Pentru vindecarea acestor boli, Biserica a rânduit Sfânta Taină a Maslului, o slujbă care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit în numele Domnului, aduce bolnavului alinare sau vindecare, potrivit credinţei lui.

Untdelemnul care constituie materia Tainei Sfântului Maslu este un simbol al îndurării divine şi totodată un medicament, un mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.

Untdelemnul de la Sfântul Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este impregnat de harul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa Botezului. El are puterea de a curăţi sufletul prin iertarea păcatelor şi a tămădui trupul prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată în cadrul slujbei, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales.

Untdelemnul se poate pune să ardă în candele, fie în casă, fie în biserică, şi poate fi întrebuinţat şi la miruit. În unele părţi, din făina binecuvântată se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie. Beţişoarele folosite pentru ungere se adună şi se îngroapă ori se ard, aruncându-se cenuşa în loc curat.

În anumite zone ale ţării este obiceiul ca, din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Sfântul, să se facă pâinişoare care se dau bolnavului spre a fi mâncate. De asemenea, bolnavului se dă să guste din untdelemnul sfinţit îndată după Sfânta Împărtăşanie, apoi restul e folosit în mâncarea care se pregăteşte pentru el. Un alt obicei frumos este întâlnit în zona Moldovei, în Vinerea Patimilor: cei care ajunează în această zi pregătesc o turtă, făcută din făina binecuvântată la Sfântul Maslu şi agheasmă, pe care o consumă când îşi încheie ajunarea.

Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate, şi fac abstracţie de pute sprea rugăciunii şi necesitatea credinţei. De aceea, trebuie reţinut faptul că alinarea sau vindecarea vin prin ajutorul şi mila lui Dumnezeu, şi nu prin untdelemnul sfinţit, ca printr-un element magic.

Sursa: Ziarul Lumina

Despre credinţa creştină în general

Ce este credinţa creştină?
Credinţa creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în EL, iar nu prin propriile strădanii.

Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, a căror cunoaştere dreaptă o are Hristos?
Acestea sunt:

• tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor
• taina creării lumii şi a sfărşitului acesteia
• taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu spre scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea SA
• taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu
• taina Împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu
• taina învierii din morţi, a Judecăţii de Apoi şi a vieţii veşnice.

Dar au fost şi alţi învăţători omeneşti, gânditori şi filosofi, care au încercat să explice aceste taine?
Da, foarte mulţi. Însă ei au lucrat numai după puterile lor omeneşti limitate, prin cugetare şi prin studiul stăruitor al lumii şi al naturii umane. Toate încercările lor au sfârşit cu ipoteze şi diferite teorii, deseori aflându-se în contradicţie una cu alte.

Prin ce este mai presus învăţătura adusă de Hristos decât învăţăturile acestora?
Prin întâietatea lui Hristos ca martor. El mărturiseşte: Eu vorbesc ceea ce am văzut (Ioan 8,38) şi iarăşi: Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce s-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer (Ioan 3,13). Învăţătorilor legii din vremea Sa, El le-a spus: Voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8,23). De asemenea, El le-a grăit căpeteniilor israelite: Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim (Ioan 3,11): Şi iarăşi: Eu sunt pâinea (vieţii) care S-a coborât din cer (Ioan 6,41). Şi multe altele ca acestea le-a grăit El cu autoritaea unui martor despre toate tainele cerului şi ale pământului, astfel încât oamenii se minunau de (cunoaşterea) ştiinţa Sa, căci niciodată nu a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om (Ioan 7,46).

Într-adevăr, şi în viaţa cotidiană ne încredem mai mult într-un martor ocular decât într-un teoretician sau într-un filosof. Dar au existat şi alţi învăţători care au susţinut că au primit învăţătura lor de la anumiţi îngeri. Şi îngerii sunt martori ai marilot taine. Cum să înţelegem acestea?
Ştiut este că adeseori Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi la anumiţi oameni spre a-i învăţa şi îndruma. Dar mult mai des oamenii au avut viziuni mincinoase, adică duhuri rele li s-au arătat în chip de îngeri ai luminii. Spre deosebire de acestea cayul lui Hristos este unul diferit. Pe EL nici nu L-au învăţat, nici nu L-au îndrumat îngerii. Dimpotrivă, El a condus oştirile îngereşti şi a izgonit duhurile rele din oameni. Îngerii L-au slujit, iar diavolii au tremurat înaintea LUI.

Trebuie să socotim atunci că credinţa creştină este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinţa creştină nu poate fi asemuită cu alte religii şi, sincer vorbind, nici nu trebuie să o numim "religie", în sensul păgân al cuvântului. Căci ea nu este o religie între alte religii, ci este credinţa în Hristos şi descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personală, unică şi deplină a lui Dumnezeu spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altă descoperire de la Dumnezeu nu ne va fi dată vreodată, iar până la sfârşitul lumii nu putem aştepta un alt Mesia, în afară de Iisus Hristos.

Cum trebuie să privim unele încercări ale vremii noastre de a pune credinţa creştină pe acelaşi plan cu celelalte religii?
O astfel de încercare şi un astfel de experiment sunt greşite şi primejdioase. Căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit (Galateni 6,7), iar sângele lui Hristos nu poate fi preţuit ca cerneala cărturarilor. Deşi noi, ca membri ai vechii Biserici Răsăritene, suntem toleranţi faţă de orice făptură umană, ne este pe deplin oprit să asemănăm adevărul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile şi filosofiile născocite de oameni.

Prin ce mijloace putem lupta împotriva unor astfel de încercări?
În primul rând, prin adâncirea cunoştinţelor despre credinţa noastră ortodoxă, prin punerea în lucrare a învăţăturilor acesteia în viaţa cotidiană, prin aprofundarea ei, aşa cum face un om de ştiinţă cu o descoperire. În al doilea rând, prin eforturi generoase şi înţelepte - niciodată cu sila -să înălţăm pe oameni din cele de jos trepte ale credinţelor lor către înălţimile credinţei noastre, iar nu să se cufunde şi să se amestece cu cele nedesăvârşite pentru vreun anume folos.

De ce numim credinţa noastră vie?
Deoarece credinţa şi viaţa sunt unite fără despărţire, precum cauza şi efectul. Domnul Iisus a spus: Cel ce crede în Fiul (lui Dumnezeu) are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va avea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3,36). De asemenea, este scris: Iar dreptul din credinţă va fi viu (Evrei 10,38)


Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici - Credinţa Sfinţilor - Catehismul Bisericii Ortodoxe pag. 7-11

Sfânta spovedanie

Astăzi se împlinesc 98 ani de la naşterea Părintelui Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani, vieţuitor al Mănăstirii Sihăstria, autor al mai multor cărţi duhovniceşti. Redau mai jos învăţătura Părintelui cu privire la Sfânta Spovedanie.

1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;

4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".

6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste ". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i?!
Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ?
De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ?
Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : " Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! " Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.

Sursa: "Ne vorbeste parintele Cleopa 2" pag 8-10

Ce sunt deniile?

În calendarul ortodox săptămâna a cincea a Postului Paştelui – sunt menţionate, în zilele de miercuri şi vineri, Denii, a Canonului celui Mare şi a Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.

Ce sunt aceste Denii?

Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă” care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara.

Dacă privegherea se săvârşeşte în ajunul sărbă­torilor importante, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase:Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Prima piesă imnografică, cunoscută şi sub numele de Canonul de pocăinţă este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe în care autorul exprimă în formă întraripată zdrobirea inimii celui păcătos, constituind un imn statornic spre pocăinţă. Cea de a doua compoziţie imnografică, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de laudă închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe. Această piesă imnografică dă expresie sub formă poetică, învăţăturii Bisericii despre Maica Domnului.

Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denu­mirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).

Sursa

De ce aprindem candela?

Răspunsuri întocmite de Sfântul Nicolae Velimirovici

1.– deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt lumina

lumii " (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos

luminează sufletele noastre.

2.– pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa

icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii"

( Ioan 12,26, Luca 16,8).

3.– pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate,

de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne întoarce pe calea

Evangheliei; şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor

Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor ca ei să vadă faptele

tale bune" (Matei 5,16).

4. – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa

lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi,

şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El,

de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate,mântuire şi tot ceea ce

numai iubirea cerească fără margini poate acorda.

5.– pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori

ne asalteză chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de

la Cel care ne-a creat.Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură

la cea mai mică lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu

şi la cele care Îi sunt bineplăcute lui Dumnezeu.

6.– pentru ca această lumină să ne trezească din egoism.

Aşa cum uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne

lăsăm sufletele să ardă cuflacăra iubirii în toate suferinţele noastre,
întotdeauna supuşi voii lui Dumnezeu.

7. – pentru ca să ne înveţe că fără mâna noastră candela

nu poate să fie aprinsă, şi la fel, inima noastră, candela sufletului

nostru, nu poate fi aprinsă fără focul sfânt al Duhului lui Dumnezeu,

chiar dacă inima este plină de toate virtuţile. Toate aceste virtuţi ale

noastre [sunt doar] combustibilul material, iar focul care le aprinde

vine de la Dumnezeu.

8. – pentru ca să ne reamintească faptul că înaintea la orice,

Creatorul lumii a făcut lumina, şi după aceea pe toate celelate în

ordine: "Şi Dumnezeu a Zis, să fie lumină; şi a fost lumină"

(Cartea Facerii 1,3).

Şi la fel trebuie să fie şi cu viaţa noastră spirituală, adică înainte de orice,

lumina adevărului lui Hristos trebuie să lumineze în interiorul nostru. De la

această lumină a lui Hristos fiecare faptă bună răsare şi se dezvoltă în noi.

Fie ca Lumina Mântuitorului să strălucească şi în voi!

Sursa

Candela

"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).

Denumirea de candelă vine de la grecescul kandila şi de la slavonul kadilo şi înseamnă "lampă veghetoare". Candela este lumina care ne întâmpină, discret, liniştitor, în biserică, în casa creştinului, în colţul de rugăciune, la moaştele sfinţilor.
Candela îndeamnă creştinul să privegheze neîncetat pentru mântuirea sufletului.
În Sfânta Biserică, o candelă arde fără întrerupere deasupra Sfântului Chivot în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi şi care se află pe Sfânta Masă, iar o alta arde la Proscomidiar. Alte candele slujesc neîncetat icoanele de pe Sfânta Catapeteasmă, alte icoane alese din Sfânta Biserică, precum şi Sfinte Moaşte sau locurile de veci ale ctitorilor.
Candela este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu, prin arderea untdelemnului, un omagiu adus Sfinţilor, ea simbolizează lumina lui Hristos.
Curăţarea candelei, nu se face oricum, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Paisie Aghioritul: “Odinioară, femeile aveau mare evlavie. Niciodată nu spălau candela, ci o curăţau cu mare grijă. Nu aruncau la gunoi uleiul învechit din ea, căci acela era primit ca o mare binecuvântare, fiind sfinţit de mulţimea rugăciunilor săvârşite în faţa ei."
Nu rare ori s-a dovedit că uleiul din candelele sfinţilor are puteri tămăduitoare, vindecând mulţime de neputinţe. Un bun exemplu este uleiul din candela Sfântului Nectarie (Mănăstirea Radu Vodă) care este dăruit de către duhovnici credincioşilor. Aşadar este bine să curăţăm candela cu un şerveţel sau cu o cârpă curată iar acestea să fie arse împreună cu florile uscate de la Biserică şi alte miruri, cenuşa aruncându-se într-un loc curat.