Să ţinem candela aprinsă!

Hristos este lumina lumii şi tot ceea ce săvârşeşte creştinul trebuie să fie în lumina Lui. El a venit pentru a ne lumina calea spre desăvârşire, pentru a ne descoperi binele fără a fi tăgăduit, pentru a face binele spre luminare. În acelaşi timp, Hristos ne-a învăţat că binele nu are valoare fără El, că tot binele ar trebui să ne conducă la El. Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este dobândirea Duhului Sfânt, pentru că doar prin El ajungem la Hristos. Astfel, faptele bune luminate de adevărata credinţă descoperită în Duhul Sfânt ne conduce la finalul desăvârşirii, la Hristos. Iar candela simbolizează tocmai aceste lucruri.
Materialul din care este făcută o candelă variază de la metal la sticlă sau ceramică. Ea poate fi mai mult sau mai puţin împodobită, poate fi scumpă sau smerită. Dar doar prin umplerea cu ulei şi aprinderea fitilului ea poate lumina în jur, împrăştiind nădejde şi credinţă, ca viaţa creştinului în Duhul Sfânt.
Întreţinerea unei candele nu este un lucru complicat sau foarte greu. Majoritatea magazinelor bisericeşti au candele de vânzare după gustul fiecăruia. Atunci când se achiziţionează o candelă trebuie verificat dacă are pahar, cumpărându-se de asemenea şi plută cu fitile. Paharul trebuie să fie termorezistent şi trebuie să aibă gura cel puţin egală sau mai largă decât baza. În acest sens se poate folosi şi un pahar simplu mai rezistent. Cu privire la plute, cele mai bune sunt plutele din aluminiu umplute cu heliu sau cele din lemn de plută cu porozităţi mari. Fitilul de bumbac arde mai bine, dar sunt foarte bune şi obişnuitele fitile roz ceruite, în caz de nevoie putându-se folosi şi vata "hidrofilă" comună.
Pentru cei care preferă ca flacăra să lumineze prin sticla candelei, se vor alege pahare cu deschiderea mai largă şi nu prea adânci, pentru o ventilaţie mai bună. Altfel, bioxidul de carbon rezultat din ardere, fiind mai greu decât aerul, se va acumula şi va stinge flacăra.

Poate că unul din motivele pentru care creştinul nu prea aprinde candela este acela al curăţeniei. Într-adevăr, uleiul pătează, iar o flacără prea mare afumă. De aceea, pentru a se evita aceste inconveniente se poate utiliza o tăviţă pe care va fi aşezată candela, iar flacăra nu va fi lăsată niciodată prea mare.
La intervale regulate de timp, candela se va spăla, dar doar după consumarea completă a uleiului. Uleiul din candelă poate fi folosit pentru ungerea celor bolnavi sau pur şi simplu pentru însemnarea cu semnul crucii atunci când ne trezim sau ieşim din casă. De aceea nu se cuvine ca el să fie aruncat.
Chiar dacă la început poate părea mai greu, este de mare folos să avem candela aprinsă înaintea icoanei. Este un bun obicei ca atunci când ne întoarcem acasă sau dimineaţa la trezire, sau oricând vedem că lumina candelei s-a stins, să o aprindem imediat.
Candela se aşază în faţa icoanei în camera în care ne petrecem cel mai mult timp. Dacă există o candelă în camera copilului, ea nu trebuie să fie la îndemâna lui. În acest sens, foarte utile se dovedesc a fi candelele suspendate. Ele vor lumina icoana de pe perete, funcţionând ca o lumină de veghe noaptea şi ca o nădejde şi liniştire a copilului trezit de vreun vis urât. În camera copilului se pot folosi şi luminile de veghe electrice, care au şi o icoană aplicată pe ele.
Candela este simbolul creştinului şi aşa cum acesta este o prezenţă vie, caldă şi luminoasă prin faptele bune săvârşite în Duhul Sfânt, tot la fel fiecare creştin trebuie să îşi aibă candela aprinsă.

Sursa

Obarsia si izvoarele credintei ortodoxe

Unde isi afla izvorul credinta noastra ortodoxa?

In descoperirea lui Dumnezeu

Care sunt izvoarele prin care putem ajunge la cunoasterea credintei sau a Descoperirii lui Dumnezeu?

Acestea sunt doua: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

1.Sfanta Scriptura

Ce este Sfanta Scriptura?

Colectia cartilor sfinte ale Vechiului si Noului Testament se numeste Sfanta Scriptura sau Biblia.

De ce se numeste Sfanta Scriptura?

Pentru ca Dumnezeul nostru Preasfant i-a insuflat si indrumat pe oamenii alesi in scrierea acestor carti cu scopul de a ne invata pe noi vietuirea cea sfanta.

Ce inseamna cuvantul Biblie?

Este cuvant grecesc si inseamna: carti. Insa acest cuvant nu este aici intrebuintatin sensul lui cantitativ, ci in sensul calitativ, adica semnificatia lui nu se refera la mai multe carti, ci la carti mai presus de orice carte, carte situata in varful piramidei tuturor cartilor din lume.

CARTILE VECHIULUI TESTAMENT

Cum sunt impartite cartile Vechiului Testament?

Sunt impartite in patru grupe: legiuitoare, istorice, pedagogice sau morale, profetice.

Care sunt cartile legiuitoare ale Vechiului Testament?

Acestea sunt cele cinci carti ale lui Moise:

1 Facerea - cartea despre creatie

2 Iesirea - cartea despre exod

3 Levitic - cartea despre preotie si aducerea jertfelor

4 Numerii - cartea numaratorilor

5 Deuteronomul - cartea reinnoirii legilor.

Ce ne invata Cartea Facerii?

In primul rand, ne invata despre atotputernicia si atotintelepciunea lui Dumnezeu in crearea lumii prin Cuvantul Sau creator; in al doilea rand, despre marea Sa iubire pe care a aratat-o in crearea omului dupa chipul Sau; in al treilea rand, despre desavarsita dreptate aratata de Dumnezeu atunci cand a izgonit din Rai pe protoparintii nostri, Adam si Eva, care, indrumati de satana, s-au intors nerecunoscatori de la Creatorul catre pierzatorul lor. Prin aceasta a survenit atunci tragedia neamului omenesc.

Ce invataturi primim din cartile legiuitoare ale Vechiului Testament?

Despre cum i-a invatat Dumnezeu pe oameni ca prin legea vesnica a Dreptatii sa se pregateasca pentru dobandirea Legii Iubirii prin Hristos Mantuitorul.

Care sunt cartile istorice ale Vechiului Testament?

Cartea lui Iosua Navi

Cartea Judecatorilor

Cele patru carti ale Regilor

Doua carti ale Cronicilor (Paralipomena)

Cartea lui Ezdra

Cartea lui Neemia

Cartea despre Estera

Ce invataturi primim din aceste carti istorice?

Invatam despre participarea activa a lui Dumnezeu in toate evenimentele insemnate, avand ca tel vindecarea, prin Lege, a firii umane cazute, izbavirea oamenilor din mrejele satanice ale idolatriei si intoarcerea lor la El, Singurul si Adevaratul iubitor de oameni, Dumnezeu.

Care sunt cartile pedagogice si morale ale Vechiului Testament?

Cartea lui Iov

Cartea Psalmilor

Cartea Pildelor lui Solomon

Ecclesiastul

Cantarea CAntarilor

Ce invatam din aceste carti pedagogice si morale?

Invatam cum sa intampinam intamplarile de fiecare zi si cum sa ne purtam in toate imprejurarile vietii, fara a pierde din vedere pe Domnul Dumnezeul nostru si legea Sa.

Care sunt cartile profetice ale Vechiului Testament?

Acestea sunt: Cartile celor patru proroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel. Cartile celor doisprezece profeti mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Alte carti care sunt folosite in Biserica sunt: Cartea Intelepciunii lui Solomon si Cartea Intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah.

Este, oare, aceasta impartire a cartilor biblice ale Vechiului Testament una stricta?

Nu. Exista o insemnata parte istorica in cartile legiuitoare si profetice, asa dupa cum exista si profetii in primele doua categorii de carti. Cartea Psalmilor ocupa un loc important intre toate celelalte carti. Desi unii o aseaza de obicei in randul cartilor pedagogice sau morale, Cartea Psalmilor este plina de profetii care se refera la Hristos. Mai mult, Psaltirea este cea mai importanta carte de rugaciuni din Biblie.

CARTILE NOULUI TESTAMENT

Cate carti cuprinde Noul Testament?

Noul Testament este practic o singura carte, caci se refera la un subiect central de la prima pana la ultima pagina.

Care este acest subiect central?

Subiectul central este o Persoana unica, adica Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Din cate carti mai mici este alcatuita marea carte a Noului Testament?

Din 27 de carti

Putem, oare, sa le numim pe aceste carti?

Putem, in functie de importanta, iar nu de dimensiunile lor. Intre ele se gasesc si unele epistole ale Apostolilor care cuprind numai o singura pagina de carte tiparita.

Care sunt cartile Noului Testament?

Acestea sunt:

1.cele patru Evanghelii:

- Sfanta Evanghelie dupa Matei

- Sfanta Evanghelie dupa Marcu

- Sfanta Evanghelie dupa Luca

- Sfanta Evanghelie dupa Ioan

2. Faptele Apostolilor

3. Sapte epistole sobornicesti:

- a Sfantului Apostol Iacob - 1

- ale Sfantului Apostol Petru - 2

- ale Sfantului Apostol Ioan - 3 si

- a Sfantului Apostol Iuda - 1

4. Paisprezece epistole ale Sfantului Apostol Pavel si

5. Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul

Ce inseamna cuvantul Evanghelie?

Evanghelie este traducerea cuvantului grecesc evanghelion, care inseamna veste buna sau buna vestire.

De ce este numita astfel?

Datorita persoanei lui Iisus Hristos, care este BUNATATEA DESAVARSITA si NOUTATEA DESAVARSITA in istoria omenirii.

Cine a folosit pentru prima oara in Noul Testament cuvantul Evanghelion?

Chiar Domnul Iisus, care a spus in prima Sa cuvantare: Pocaiti-va si credeti in Evanghelie (Marcu 1, 15)

Ce aflam din cele patru Evanghelii?

Aflam ca toate fagaduintele pe care Dumnezeu le-a facut oamenilor in Vechiul Testament s-au implinit si ca toate profetiile de la Adam incoace s-au adeverit in persoana lui Iisus Hristos.

Ce altceva ne mai invata?

Pe de o parte, despre desavarsirea lui Iisus Hristos, despre milostivirea si nemasurata Sa iubire de oameni, despre hotararea de a ierta si de a ajuta, despre hotararea Sa de a ierta si de ajuta, despre umilinta si saracia Sa vazuta, despre jertfa si patimirea Sa pentru oameni, iar pe de alta parte, despre dumnezeirea Sa desavarsita, despre nasterea, faptele, intelepciunea, puterea si dragostea Sa, despre Invierea si Inaltarea Sa cele mai presus de fire.

Ce altceva ne mai invata?

Pe scurt, din Evanghelie primim cunoasterea adevarurilor fundamentale ale credintei, adevaruri ce se refera la Mantuitorul nostru si la mantuire.

Cum am putea numi atunci Evangheliile, in comparatie cu celelalte carti ale Noului Testament?

Le-am putea numi cartile adevarurilor fundamentale.

Ce aflam din cartea Faptele Apostolilor si din epistole?

Aflam despre Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, despre activitatea lor neincetata de propovaduire a Evangheliei lui Hristos, de organizare a Bisericii, despre savarsirea de minuni in numele lui Iisus Hristos si, de asemenea, aflam despre viata primilor crestini si despre primele comunitati crestine.

Cum am putea numi cartea Faptele Apostolilor in comparatie cu Evangheliile?

Am putea-o numi LUCRAREA adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Ce invatam din Epistolele Apostolilor?

Prin epistolele Apostolilor primim explicarea adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii.

Cum ar trebui sa se numeasca aceste epistole in comparatie cu Evangheliile?

Ar trebui sa se cheme: Cartile EXPLICARII adevarurilor fundamentale ale lui Hristos.

Ce invatam din cartea Apocalipsa a Sfantului Apostol Ioan Teologul?

Invatam despre lupta cea grea a Bisericii impotriva tuturor duhurilor rele ale lumii si ale iadului si despre biruinta finala a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, asupra tuturor acestor infricosatoare puteri ale intunericului.

Cum ar trebui sa se numeasca cartea Apocalipsei in comparatie cu Evangheliile?

Ar trebui sa se numeasca: Cartea BIRUINTEI finale a adevarurilor fundamentale cuprinse in Evanghelii, CAND VA LUA SFARSIT DRAMA LUMII, in care personajul principal a fost de la inceput Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru.

SFANTA TRADITIE

Ce este Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie cuprinde toate acele bunuri duhovnicesti pe care le-am mostenit de la sfintii nostri inaintasi. Acestea sunt in deplina armonie cu Sfanta Scriptura si ne ajuta sa o intelegm corect.

Care este mai veche: Sfanta Scriptura sau Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie

Care este mai cuprinzatoare?

Sfanta Traditie. Sfantul Ioan Evanghelistul intareste aceasta cand spune: Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin. (Ioan 21, 25)

Ce cuprinde in special Sfanta Traditie?

Sfanta Traditie cuprinde:

1.expuneri pe scurt si formulari ale credintei noastre ortodoxe,

2.invatatura despre cele sapte Sfinte Taine, precum si modul lor de savarsire,

3.canoanele (pravilele) Apostolilor,

4.canoanele celor sapte Sinoade ecumenice, care s-au tinut la:

I-Niceea, in 325, la care au participat 318 Sfinti Parinti

II-Constantinopol, in 381, la care au participat 150 Sfinti Parinti

III-Efes, in 431, la care au participat 200 Sfinti Parinti

IV-Calcedon, in 451, la care au participat 630 Sfinti Parinti

V-Constantinopol, in 553, la care au participat 160 Sfinti Parinti

VI-Constantinopol, in 680, la care au participat 170 Sfinti Parinti

VII- Niceea, in 787, la care au participat 367 Sfinti Parinti

(La aceste sapte Sinoade Ecumenice au participat, asadar, in total, 2000 de reprezentanti ai Bisericii crestine din intreaga lume)

5.canoanele si pravilele unor sinoade sau soboare locale

6.pravilele privind disciplina bisericeasca ale Sfantului Vasile cel Mare si ale altor Sfinti

7.scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii

8.Liturghiile si celelalte slujbe bisericesti

9.vietile sfintilor si mucenicilor crestini

10.obiceiuri religioase, semne si simboluri ca manifestare a credintei, nadejdii si dragostei noastre.

Poate fi despartita Sfanta Traditie de Sfanta Scriptura?

Nu. Ele sunt de nedespartit. Caci in lumina Sfintei Traditii intelegem cu adevarat Sfanta Scriptura si, in lumina Sfintei Scripturi, pretuim si iubim Sfanta Traditie.

Care ar fi consecintele despartirii lor una de cealalta?

Consecintele negative ale unei astfel de despartiri s-au manifestat printr-o talmacire gresita a Sfintei Scripturi, neintelegeri, erezii, schisme si, in final, despartirea Bisericii Sobornicesti.

Cine este chemat sa pazeasca neintinate textul Sfintei Scripturi si autenticitatea Sfintei Traditii?

BISERICA, pentru ca ea este, dupa cuvintele Apostolului, stalpul si temelia adevarului (I, Timotei3, 15). Pastrarea Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii neintinate este, in primul rand, datoria ierarhiei bisericesti.

Vestimentaţia femeilor creştine şi nu numai....

de P.S. Gherasim Putneanul (+2004) - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

„Fiecare creştin ortodox are datoria de a-şi cunoaşte cât mai bine credinţa şi de a se feri de păcat, pentru a dobândi mântuirea. Din nefericire, mulţi creştini nu cunosc ce este păcat, ca să se păzească să nu păcătuiască. Un păcat care este foarte uşor de făcut, în special de femei, este şi acesta, că femeile poartă haine bărbăteşti. Sigur că unii cititori şi în special femeile, se vor mira când vor afla că e păcat că se îmbracă bărbăteşte.

Chiar din primele capitole ale Vechiului Testament, Dumnezeu le-a făcut primilor oameni îmbrăcăminte de piele, după ce-au greşit: Apoi, a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui, îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat (Facere 3,21).

Deci, prima grijă a lui Dumnezeu a fost să îmbrace oamenii. Nu se precizează cum să fie îmbrăcaţi bărbatul şi femeia. Aceasta se va găsi consemnat mai târziu în Deuteronom: Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face acestea este urâciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 22,5).

Canonul 62 al Sinodului al VI-lea a hotărât ca nici un bărbat să nu îmbrace haină femeiască, nici femeile să nu îmbrace cele cuvenite bărbaţilor… Deci cei ce în viitor vor încerca să facă ceva din cele menţionate mai sus, aceştia, de vor fi clerici, să se caterisească, iar de vor fi laici, să se afurisească (Pidalion – Bucureşti, 1933, pag. 266).

Canonul este destul de grav pentru că se merge până la caterisire şi afurisire, iar în practică, vedem că majoritatea femeilor tinere sunt îmbrăcate bărbăteşte.

Aş dori să precizez că acest obicei nu s-a introdus la noi decât după cel de-al doilea război mondial. Dacă ar fi încercat o femeie să se îmbrace bărbăteşte înainte de cel de-al doilea război mondial, acea persoană ar fi fost detestată public. Astăzi vedem că nu mai este ceva curios, ci este la modă ca femeile să se îmbrace bărbăteşte.

Faptul că aceasta constituie un păcat, datoria noastră este de a arăta adevărul şi totodată a recomanda tuturor a se feri, urmând pe cât posibil învăţăturii Mântuitorului Hristos, care zice: „Dacă n-aş fi venit şi nu v-aş fi spus, păcat n-aţi avea…” (Ioan 15,22).

Ceea ce este şi mai rău este că unele femei vin şi la biserică îmbrăcate bărbăteşte şi nu numai atât, ci şi când se mărturisesc şi se împărtăşesc. Sigur, cele mai multe dintre ele fac aceasta din neştiinţă, dar tot păcat este, chiar dacă-i canonisit mai uşor. Spre lauda unor credincioase, sunt biserici unde femeile nu îndrăznesc să intre descoperite şi, cu atât mai mult, îmbrăcate bărbăteşte."

Sursa: „Porunca iubirii”, Făgăraş, nr. 5/2001, p. 74

Cum întrebuinţăm untdelemnul de la Sfântul Maslu?

Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul lucrării pastorale a Bisericii noastre. După cum spune Sfânta Scriptură, "nimeni nu este fără de păcat chiar dacă viaţa lui pe acest pământ ar fi de numai o zi" (Iov 14, 4), nu există nici un om care să nu sufere de o boală trupească sau sufletească. Pentru vindecarea acestor boli, Biserica a rânduit Sfânta Taină a Maslului, o slujbă care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit în numele Domnului, aduce bolnavului alinare sau vindecare, potrivit credinţei lui.

Untdelemnul care constituie materia Tainei Sfântului Maslu este un simbol al îndurării divine şi totodată un medicament, un mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.

Untdelemnul de la Sfântul Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este impregnat de harul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa Botezului. El are puterea de a curăţi sufletul prin iertarea păcatelor şi a tămădui trupul prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată în cadrul slujbei, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales.

Untdelemnul se poate pune să ardă în candele, fie în casă, fie în biserică, şi poate fi întrebuinţat şi la miruit. În unele părţi, din făina binecuvântată se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie. Beţişoarele folosite pentru ungere se adună şi se îngroapă ori se ard, aruncându-se cenuşa în loc curat.

În anumite zone ale ţării este obiceiul ca, din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Sfântul, să se facă pâinişoare care se dau bolnavului spre a fi mâncate. De asemenea, bolnavului se dă să guste din untdelemnul sfinţit îndată după Sfânta Împărtăşanie, apoi restul e folosit în mâncarea care se pregăteşte pentru el. Un alt obicei frumos este întâlnit în zona Moldovei, în Vinerea Patimilor: cei care ajunează în această zi pregătesc o turtă, făcută din făina binecuvântată la Sfântul Maslu şi agheasmă, pe care o consumă când îşi încheie ajunarea.

Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate, şi fac abstracţie de pute sprea rugăciunii şi necesitatea credinţei. De aceea, trebuie reţinut faptul că alinarea sau vindecarea vin prin ajutorul şi mila lui Dumnezeu, şi nu prin untdelemnul sfinţit, ca printr-un element magic.

Sursa: Ziarul Lumina

Despre credinţa creştină în general

Ce este credinţa creştină?
Credinţa creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în EL, iar nu prin propriile strădanii.

Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, a căror cunoaştere dreaptă o are Hristos?
Acestea sunt:

• tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor
• taina creării lumii şi a sfărşitului acesteia
• taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu spre scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea SA
• taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu
• taina Împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu
• taina învierii din morţi, a Judecăţii de Apoi şi a vieţii veşnice.

Dar au fost şi alţi învăţători omeneşti, gânditori şi filosofi, care au încercat să explice aceste taine?
Da, foarte mulţi. Însă ei au lucrat numai după puterile lor omeneşti limitate, prin cugetare şi prin studiul stăruitor al lumii şi al naturii umane. Toate încercările lor au sfârşit cu ipoteze şi diferite teorii, deseori aflându-se în contradicţie una cu alte.

Prin ce este mai presus învăţătura adusă de Hristos decât învăţăturile acestora?
Prin întâietatea lui Hristos ca martor. El mărturiseşte: Eu vorbesc ceea ce am văzut (Ioan 8,38) şi iarăşi: Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce s-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer (Ioan 3,13). Învăţătorilor legii din vremea Sa, El le-a spus: Voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8,23). De asemenea, El le-a grăit căpeteniilor israelite: Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim (Ioan 3,11): Şi iarăşi: Eu sunt pâinea (vieţii) care S-a coborât din cer (Ioan 6,41). Şi multe altele ca acestea le-a grăit El cu autoritaea unui martor despre toate tainele cerului şi ale pământului, astfel încât oamenii se minunau de (cunoaşterea) ştiinţa Sa, căci niciodată nu a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om (Ioan 7,46).

Într-adevăr, şi în viaţa cotidiană ne încredem mai mult într-un martor ocular decât într-un teoretician sau într-un filosof. Dar au existat şi alţi învăţători care au susţinut că au primit învăţătura lor de la anumiţi îngeri. Şi îngerii sunt martori ai marilot taine. Cum să înţelegem acestea?
Ştiut este că adeseori Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi la anumiţi oameni spre a-i învăţa şi îndruma. Dar mult mai des oamenii au avut viziuni mincinoase, adică duhuri rele li s-au arătat în chip de îngeri ai luminii. Spre deosebire de acestea cayul lui Hristos este unul diferit. Pe EL nici nu L-au învăţat, nici nu L-au îndrumat îngerii. Dimpotrivă, El a condus oştirile îngereşti şi a izgonit duhurile rele din oameni. Îngerii L-au slujit, iar diavolii au tremurat înaintea LUI.

Trebuie să socotim atunci că credinţa creştină este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinţa creştină nu poate fi asemuită cu alte religii şi, sincer vorbind, nici nu trebuie să o numim "religie", în sensul păgân al cuvântului. Căci ea nu este o religie între alte religii, ci este credinţa în Hristos şi descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personală, unică şi deplină a lui Dumnezeu spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altă descoperire de la Dumnezeu nu ne va fi dată vreodată, iar până la sfârşitul lumii nu putem aştepta un alt Mesia, în afară de Iisus Hristos.

Cum trebuie să privim unele încercări ale vremii noastre de a pune credinţa creştină pe acelaşi plan cu celelalte religii?
O astfel de încercare şi un astfel de experiment sunt greşite şi primejdioase. Căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit (Galateni 6,7), iar sângele lui Hristos nu poate fi preţuit ca cerneala cărturarilor. Deşi noi, ca membri ai vechii Biserici Răsăritene, suntem toleranţi faţă de orice făptură umană, ne este pe deplin oprit să asemănăm adevărul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile şi filosofiile născocite de oameni.

Prin ce mijloace putem lupta împotriva unor astfel de încercări?
În primul rând, prin adâncirea cunoştinţelor despre credinţa noastră ortodoxă, prin punerea în lucrare a învăţăturilor acesteia în viaţa cotidiană, prin aprofundarea ei, aşa cum face un om de ştiinţă cu o descoperire. În al doilea rând, prin eforturi generoase şi înţelepte - niciodată cu sila -să înălţăm pe oameni din cele de jos trepte ale credinţelor lor către înălţimile credinţei noastre, iar nu să se cufunde şi să se amestece cu cele nedesăvârşite pentru vreun anume folos.

De ce numim credinţa noastră vie?
Deoarece credinţa şi viaţa sunt unite fără despărţire, precum cauza şi efectul. Domnul Iisus a spus: Cel ce crede în Fiul (lui Dumnezeu) are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va avea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3,36). De asemenea, este scris: Iar dreptul din credinţă va fi viu (Evrei 10,38)


Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici - Credinţa Sfinţilor - Catehismul Bisericii Ortodoxe pag. 7-11