Sfânta Ermiona - icoane

Adăugați o legendă

Icoana Sfintei Ermiona, pictată în spitalul din Efes sursa

Mucenicia Sfintei Ermiona, Menologhionul lui Vasile, sec XI

Sfânta Ermiona

Sfânta Ermiona

Sfintele Femei Doctori fără de arginți:

Filonila, Ermiona (4 sept.) și Zinaida (11 oct.)

Sfintele Femei Doctori fără de arginți:

Ermiona (4 sept.) Filonila și Zinaida (11 oct.)

Icoană sinaxar 4 septembrie

Sf. Sf. Mc. Vavila Sf. Pro. Moise și Sf. Ermiona

Sfânta Mucenică Ermiona, fecioara fără de arginți

Mucenicia Sfintei Ermiona, ilustrație din Minologhionul Împăratului Vasile al II-lea

     Dintre cele patru fiice ale Apostolului Filip Diaconul, care, după mărturia Faptelor Apostolilor (21, 8-9), erau fecioare şi proorociţe, Ermiona şi Eutihia au mers în Efes, pentru a-l întâlni pe Sfântul Ioan Teologul. Însă, pentru că iubitul Apostol se mutase deja la ceruri, l-au urmat pe ucenicul acestuia, Petroniu. Ermiona, care cunoştea arta medicinii, a învăţat în preajma aceluia să vindece şi sufletele, nu numai trupurile oamenilor.
În vremea aceea, împăratul Traian, întorcându-se din expediţia împotriva parţilor (114), auzind multe despre vindecările minunate şi proorocirile Ermionei, a poruncit să fie adusă înaintea sa. La început, a încercat să o silească să se lepede de Hristos, dar nu a reuşit s-o convingă. Atunci a poruncit să fie lovită peste obraz. Sfânta l-a văzut pe Hristos şezând în sala de judecată, sub înfăţişarea lui Petroniu şi a primit cu bucurie loviturile. Proorocindu-i că-i va învinge pe parţi şi că după el nu va lua altcineva tronul, decât ginerele său, adică soţul fiicei sale, Traian a eliberat-o. După acestea, Ermiona a zidit în Asia un aşezământ caritabil, unde străinii au găsit mângâiere de durerile trupeşti şi sufleteşti.

      În anul 117, luând tronul Împăratul Adrian, după proorocia sfintei, a aflat despre aceasta şi a trimis să fie adusă înaintea sa. La întrebările referitoare la vârsta şi la locul său de baştină, Ermiona a răspuns: „Hristosul meu cunoaşte câţi ani am şi din ce patrie sunt”. Înfuriat de îndrăzneala ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată, să fie biciuită fără milă şi să fie aruncată într-un cazan plin cu smoală fierbinte, pucioasă, bitum şi plumb. Îndată ce Ermiona a fost aruncată în cazan, focul s-a stins, iar Sfânta părea să stea în loc plin de răcoare. Vrând să se convingă că ceea ce vedea este adevărat, Adrian s-a apropiat şi a atins cazanul cu mâna sa. Îndată i s-a desfăcut pielea şi i-au căzut unghiile. Din mijlocul cazanului cu aramă fierbinte, Ermiona a strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor!”.

Ruşinat, împăratul a poruncit să fie aruncată goală într-un vas mare şi încins. Îngerul ei, însă, o păzea de rele şi a risipit focul, arzându-i pe cei aflaţi în apropierea vasului.

După aceste semne minunate, Ermiona s-a prefăcut că ar vrea să aducă jertfe zeilor, fiind dusă într-un templu păgân. Cu rugăciunea, a aruncat la pământ şi a sfărâmat toate statuile. Această ultimă batjocură l-a înfuriat peste măsură pe Adrian, care a dat-o pe Ermiona în mâna călăilor Teotim şi Teodul, ca să-i taie capul în afara oraşului.

     Pe când aceia se grăbeau să execute porunca împăratului, le-au înțepenit mâinile. Li s-a luminat, atunci, mintea, au crezut în Hristos şi, în aceeaşi clipă, s-au tămăduit. Au rugat-o pe Sfânta Ermiona să se roage pentru ei şi şi-au dat sufletul cu pace. Călcând toate uneltirile diavolului, şi-a dat, apoi, şi Sfânta Ermiona, sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată în Efes.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/2014/09/sfanta-ermiona-fiica-diaconului-filip/
Altă sursă: https://ro.orthodoxwiki.org/Ermiona

Sfinții Acvila și Priscila - o familie în slujba lui Dumnezeu

Unii soți știu cum să se comporte, pentru a obține tot ceea ce a mai bun de la viață. Ei se completează reciproc, valorifică reciproc punctele forte și formează o echipă eficientă, eforturile lor unite influențând pe cei din jurul lor, fiind oricând gata să se sacrifice pentru cei dragi. O astfel de familie au fost și Sfinții Apostoli și Mucenici Acvila și Priscila, prăznuiți pe 13 februarie. Ei nu sunt niciodată menționați separat în Biblie, căci în căsătorie și în slujirea lui Hristos, au fost mereu împreună.

Colaboratori apropiați ai Sfântului Pavel

Acvila era de neam evreu însă nu se știe dacă și soția sa, Priscila, era de același neam. Numele ei este roman, dar asta nu decide cu privire la originea ei, deoarece este foarte des întâlnit obiceiul ca evreii din Imperiu să adopte un nume roman. Familia a locuit în Roma, însă au fost expulzați de acolo, împreună cu toți evreii, în anul 49, din ordinul împăratului Claudiu. Motivul edictului împărătesc a fost, așa cum afirmă scriitorul latin, Suetonius, conflictele publice generate de evrei, din cauza unui anume lider, „Crestus”. Dacă aici Crestus se referă la Iisus Hristos, atunci tulburările raportate de Suetoniu puteau fi generate de opoziţia înverşunată a iudeilor, faţă de stăruitoarea predicare a creştinilor.

Așadar, expulzați din Roma, Acvila și Priscila au venit de acolo până la Corint, posibil în drum spre Pontul natal al lui Acvila, pe malul Mării Negre. La Corint s-au întâlnit cu Sfântul Pavel, aflat în cea de-a doua sa călătorie misionară, unde au muncit împreună, fiind făcători de corturi, lucru care, probabil, a dus și la convertirea celor doi.

Un an și jumătate mai târziu, Priscila și Acvila l-au însoțit pe Sfântul Pavel, de la Corint, până la Efes, în drumul său spre Siria. Acolo, întâlnindu-se cu Apolo, bărbat iscusit la cuvânt și bun cunoscător al Scripturii, dar totuși deficitar în unele puncte ale învățăturii creștine, cei doi l-au luat la ei și l-au învățat mai cu de-amănuntul calea mântuirii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 18, 24). Ei au fost cu Pavel în Efes în timpul șederii sale de doi ani în marele oraș asiatic, pentru că vom găsi saluturi de la ei în Epistola întâi către Corinteni, care a fost scrisă de la Efes, în acea perioadă (în jurul anului 56). Dar când Pavel a părăsit Efesul, tovărășia lor pare să se fi încheiat și aflăm următoarele date despre ei, în Epistola către Romani, scrisă după aproape doi ani, în care Acvila și Priscila sunt salutați încă o dată, ca locuitori ai Romei.

Exemplu de sacrificiu de sine

Deși avem puține date despre această familie dedicată slujirii Evangheliei, există câteva lucruri care trebuie evidențiate. Priscila și Acvila sunt un exemplu strălucit de devotament eroic, aprins de credința creștină adevărată. „Pentru viaţa mea”, spune Apostolul, „şi-au pus grumazul lor”. Nu se știe exact la ce incident face referire Sfântul Pavel, însă este clar că este vorba despre o situație în care viața i-a fost pusă în pericol, iar cei doi apropiați ai săi au fost în stare să se sacrifice pentru el. Contextul activității sale în Efes este cel mai potrivit, pentru a încadra acest eveniment, deoarece Efesul a fost cel mai periculos oraș în care și-a desfășurat activitatea, de multe ori fiind aproape de moarte, așa cum el însuși mărturisește:Nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi (II Corinteni 1, 8-9). Acest act mărinimos de sacrificiu, care aduce mulțumirea Apostolului și a Bisericilor dintre neamuri, a fost un simbol minunat al admirației și al dragostei pentru Apostol, dar motivul cel mai profund era o dragoste mai profundă pentru Stăpânul Apostolului, pentru Hristos, Care spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).

Modele pentru perioade tulburi                                                               

Într-o perioadă în care Biserica este atacată din toate părțile, această familie ne arată cum ar trebui să ne mărturisim credința: chiar cu prețul vieții, așa cum au făcut-o toți sfinții martiri de la începutul creștinismului până acum, având în față modelul lui Hristos, exemplul suprem de sacrificiu, de dragul oamenilor.

Credința în Hristos și consecința acesteia, dragostea față de El, transformă fricoșii în eroi și, prin distrugerea egoismului, face ca sacrificiul de sine să fie natural, ușor și binecuvântat. Eroismul poate fi exercitat și este necesar în viața de zi cu zi, căci același Duh, care i-a purtat martiri spre locul în care aveau să-și dea viața pentru Hristos, se manifestă la fel și în rutina vieții noastre. Dacă dragostea pentru Hristos va fi în noi, așa cum ar trebui să fie, vom fi gata să devenim sacrificii vii, în fața oricărui dușman al credinței și ne vom putea lupta cu fiarele, așa cum a făcut și Sfântul Pavel (I Corinteni 15, 32).

Sursa: Doxologia

Troparul Sf. Ap. Acvila 

Sfinte Apostole Achila, roagă pe milostivul Dumnezeu
ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sf. Ap. Acvila 

Împreună cu Apostolii pe scaun şezător şi împreună-călător fiind, Apostole,
lumea cu învăţăturile şi cu minunile ai luminat-o,
cununa slavei, Achila, luând.

Troparul Sfintilor Ap. Acvila si Priscila

 Bucuraţi-vă, căci pe căile credinţei cu osârdie aţi alergat,
 Şi v-aţi învrednicit a sluji Apostolului iubit al Marelui Împărat,
 Cu razele rugăciunilor voastră înconjuraţi inima mea sărăcită,
Spre tot adevărul mă povăţuiţi prin vieţuirea smerită.

Condacul Sfintilor Ap. Acvila si Priscila

 Mare îndrăzneală aţi aflat înaintea lui Hristos, Slăvitului Împărat,
Căci pentru Capul Bisericii tăierea capului cu bucurie aţi răbdat,
 Iar acum cu îngerii petreceţi în lăcaşurile cereşti, cu stâlpări de bucurie,
Nouă, celor ce cu nevrednicie stăm în biserica Domnului picuraţi-ne veselie.

Cîteva mărturii de epocă despre Sfinţii Brâncoveni

Acest grupaj de mărturii – familiare istoricilor, dar mai puţin publicului larg – a fost citit de maestrul Victor Rebengiuc în data de 15 august 2007, după Acatistul şi Vecernia în care au fost pomeniţi Sfinţii Martiri Brâncoveni, chiar la Biserica “Sfîntul Gheorghe Nou” din Bucureşti (ctitorie şi necropolă brâncovenească*). D-l Iulian Capsali, care a fost de faţă şi la lectura publică de acum 5 ani, mi-a trimis şi mie documentarul transcris. În întîmpinarea praznicului lor de pomenire (16 august), îl postez şi aici, fără comentarii sau adaosuri. (R. C.)



Martiriul Sfinţilor Brâncoveni (frescă de la Sîmbăta de Sus)

Scrisoarea baronului Hochpied: “La 26 august, într-o duminică, cu un ceas înainte de amiază, din porunca Sultanului, [Brâncoveanu] a fost luat pe neaşteptate din închisoarea sa de la Şapte Turnuri. Şi a fost dus, ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere – boier din Principat –, care mergeau toţi înaintea lui, pe jos, în oraş. Şi aşa a fost adus lîngă Marele Serai, înaintea chioşcului împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel mare”.

Anton Maria del Chiaro – secretarul Cancelariei domneşti: “Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţii din partea sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui, ca şi a fiului cel mare, la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce mărturisiră toate, după cinci zile, duminică în 26 august, de Adormirea Sfintei Fecioare [stil vechi], în prezenţa sultanului, care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogatoriu, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul”.

Ambasadorul Andrea Memmo către dogele Veneţiei: “Duminică de dimineaţă i-a fost tăiat capul bătrînului principe al Ţării Româneşti, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier. Însuşi Sultanul a venit să fie de faţă la o astfel de jalnică privelişte”.

Ambasadorul francez la Constantinopol, Des Alleurs, către Ludovic al XIV-lea: “După audienţa acordată trimisului Suediei, sultanul intră în caic şi merse la unul din seraiurile ce le are pe canalul Mării Negre. Acolo, pe ţărmul mării, i se dădu să vadă decapitarea a patru fii şi o rudă a voievodului Valahiei, în faţa acestui nefericit principe, care, la urmă, suferi şi el acelaşi supliciu.”.

Del Chiaro: “Cînd Brâncoveanu îl văzu [pe gealat] că se apropie cu sabie în mînă, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sîngele nostru”.

Des Alleurs: “Li s-a propus la toţi iertarea, dacă ar fi voit să îmbrăţişeze religia mahomedană. Toţi au refuzat cu tărie, afară de cel mai tînăr dintre feciori, care, văzînd capetele fraţilor săi că se rostogolesc la pămînt, zise că el vrea să se facă turc”.

Călătorul francez Aubry De La Motraye – în slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei: “Gîdele i-a pus pe toţi să stea în genunchi, la o oarecare depărtare unul de altul, şi să-şi scoată căciulile de pe cap. Şi după ce le-a îngăduit să facă o scurtă rugăciune, a tăiat mai întîi, dintr-o singură lovitură de sabie, capul clucerului, [...] şi apoi al fiului mai mare. Dar cînd ridică sabia ca să taie capul celui mai tînăr, în vîrstă de 16 ani, acesta, cuprins de frică, ceru să i se cruţe viaţa, primind în schimb să se facă musulman. Atunci, tatăl său, dojenindu-l şi îndemnîndu-l mai bine să moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decît să se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trăi cîţiva ani mai mult pe pămînt, acesta [Matei] spuse gîdelui: Vreau să mor creştin, loveşte! – şi îndată gîdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi. În sfîrşit, îl decapită şi pe tată”.

Baronul Hochpied: “Apoi l-a tăiat şi pe domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atîrnînd de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului, pentru a sta acolo, ca trupurile unor făcători de rele, în vileagul tuturora. Însă seara au fost aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari, toţi blestemînd aceasta şi strigînd că este o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară. Nu numai că era duminică în ziua cînd s-a împlinit această execuţie crudă, dar era şi marea sărbătoare pe care o serbează grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înălţării Fecioarei. Lucrul pare a-l fi făcut înadins vizirul spre a-şi arăta dispreţul pentru creştini, dintru a căror lege era principele mort. Care creştini, prin aceasta, pe neaşteptate, au şi fost tulburaţi în închinăciunile lor”.

Aubry De La Motraye: “După aceea, trupurile au fost aruncate în mare, iar capetele duse şi expuse în faţa porţii celei mari a Seraiului, şi au rămas acolo timp de trei zile. Aşa s-a sfîrşit acest principe nefericit, după ce a cîrmuit Ţara Românească 26 de ani”.

Goltz, ambasadorul polonez la Constantinopol: “Trupurile lor fură azvîrlite spre vederea norodului, de dimineaţa şi pînă seara, apoi împrăştiate în apele Pontului Euxin. Niciodată istoria nu a avut parte de un atît de sîngeros măcel şi lumea întreagă se înfioară încă de groaza de a fi văzut pe acest sărman principe, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogăţiile şi slava lumii, dîndu-şi în final duhul sub tăişul sabiei, înotînd în sîngele întregii sale familii”.

Del Chiaro: “După tragedie, Sultanul se îndepărtă, iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini. Se strînsese lume multă în jurul acestor cadavre, iar marele vizir, temîndu-se de vreo răscoală, căci înşişi turcii se îngroziseră de atîta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de cîţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Halchi, nu departe de Constantinopol. În ce chinuri se zbătea nenorocita Doamnă cînd i se aduse vestea uciderii iubitului ei soţ şi a scumpilor ei fii, îşi poate oricine imagina! Eu, care în patru ani neîntrerupţi am avut onoarea de a fi în intimitatea acestor prinţi, nu-mi pot aminti această teribilă tragedie fără a vărsa lacrimi”.

 

 

Sursa:  http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2012/08/remember-martiriul-brancovenilor.html

Putem ajuta prima comunitate de terapie ortodoxa din Romania pentru persoanele dependente de droguri sa achite icoana cu Sfantul Efrem cel Nou, ocrotitorul comunitatii lor, dar si al tuturor celor dependenti de droguri

Dragi frați întru Hristos, Vă scriu cu rugămintea de a ne ajuta în următorul nostru demers: Anul trecut, în iulie, am obținut binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, pentru a înființa în cadrul eparhiei prima comunitate terapeutică ortodoxă pentru persoanele dependente de droguri. Până acum în România nu există așa ceva, decât sub egidă neortodoxă sau necreștină. Iar problema dependenței de droguri are din ce în ce mai multe victime, situația actuală fiind extrem de gravă. Între timp am făcut rost de o donație – un teren de 4.000 m2, în localitatea Malnaș-Băi, într-un loc restras, lângă pădure, unde să construim acest centru. Donația a făcut-o un fiu duhovnicesc de-al meu, dl. Viorel Radu din Sf. Gheorghe. Un al doilea pas – de fapt la el ne-am gândit din start – a fost cine sa mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru reușita acestei inițiative? Și acest cineva este Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri (Grecia), care săvârșește în toată lumea multe minuni, mai ales cu cei dependenți de droguri, vindecându-i de suferința lor sufletească de a nu putea să se rupă de această patimă. Sf. Efrem a răspuns – am primit o bucățică din sfintele lui moaște, care vor fi puse în bisericuța închinată lui, probabil prima din România, care va fi centrul comunității terapeutice (această comunitate este formată din câteva clădiri mai mici sau una mai mare, în care locuiesc o perioadă de câteva luni persoanele bolnave, aduse aici după ce au depășit perioada de sevraj, iar acum au nevoie de ajutor sufletesc pentru a dobândi încredere că pot să își schimbe viața; ajutorul se materializează printr-un program strict de muncă – aceasta ajuta la detoxiofierea organismului – și rugăciune, spovedanie, Sf. Liturghie etc, adică har revărsat în sufletele căzute, pentru a se ridica; în alte țări, precum Grecia, Rusia, Serbia, rata de vindecare în comunitățile ortodoxe este de 85% dintre cei internați acolo, pe când în cele neortodoxe, existente peste tot în lume, rata de vindecare este de 5-7%, conform, datelor statistice oficiale). De pacienți se va ocupa o echipă de specialiști – medici, terapeuți, psihologi, fizioterapeuți, coalizați în jurul preotului ortodox, pe baza unor proceduri științifice recunoscute mondial și al ajutorului divin ceresc. Acum suntem la momentul în care am realizat o icoană unică până acum a Sf. Efrem, de mari dimeniuni (80cm x 120 cm), pictată pe lemn, la mănăstirea de maici de la Izvorul Mureșului, care va fi icoana hramului. Ea va fi adusă la Sf. Gheorghe, Covasna, dupa 15 august. Dar trebuie să o plătim. Până acum am strâns 1.500 lei, din cei 4.500 cât reprezintă valoarea ei. Vă rugăm pe această cale să ne ajutați să o achităm, astfel convingându-l pe Sfantul Efrem că îl dorim aproape de noi și mijlocitor în această cauză pentru frații noștri suferinzi. În curând va fi sfințit locul, se va pune piatra de temelie și, dupa o campanie largă de informare – deja Sfantul Efrem ne-a trimis ca donatori pentru icoană trei persoane, toate din mass-media centrală, adică Sfântul a făcut rost de oameni care să ii ducă mesajul mai departe – vom începe construcția clădirilor și a bisericuței. Și apoi, cu Dumnezeu înainte. Pentru mai multe detalii, mă puteți contacta la nr. de telefon 0740788876 sau pe adresa de mail – ciprioan@yahoo.com Toți donatorii pentru icoană vor primi apoi gratuit o copie mărime A4 a acesteia, ca binecuvântare. Dumnezeu să vă binecuvinteze. Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei și Harghitei

Sursa: Ciprian Voicila

Ce sfânt ne veghează atunci când muncim?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus nădejdea în mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creştinilor din Efes: "Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieţii, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinţi au fost asociaţi cu anumite activităţi şi au devenit ocrotitori spirituali ai acestora.

• 

În perioada persecuţiilor, creştinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credinţa lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor şi îngrijindu-se de rămăşiţele lor pământeşti după trecerea la cele veşnice. Iată cum este descris cultul martirilor în "Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement" (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: "Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei ş2 Co. 4, 4ţ întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ş1 Co. 9, 25ţ, de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos şFlp. 3, 10ţ spre înfiere". Mucenicii "au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: "Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui" şPs. 115, 6ţ. Şi Solomon: "Pomenirea dreptului e cu laude" şPr. 10, 7ţ. Iar profetul zicea: "Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi" şIs. 57, 1ţ" (C. Ap. V, VIII, 2).

Creştinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executaţi, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuţiilor, creştinii au ieşit din catacombe şi au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcaşuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinţilor, cât şi evlavia cu care creştinii îi venerau.

Prin punerea numelor de sfinţi cu prilejul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, creştinul primeşte drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinţi drept hramuri şi ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaştele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creştinismului liber, bisericile închinate unor sfinţi care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăţi să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meşteşugari şi-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viaţă rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăţi, târguri şi ţări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinţi. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinţi în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în faţa unei anumite plăgi.

 

Ocrotitorul statisticienilor

La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creştine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică din România. Un comunicat postat de instituţia amintită la scurt timp după această decizie arată că "în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaştere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, aşa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice şi sociale ale societăţii, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului".

 

Ocrotitorul pompierilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timişoarei, a păstorit între anii 1650 şi 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiţia spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat oraşul Timişoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în faţa bisericii, o ploaie torenţială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului" (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituţiei pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, "pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc".

 

Patronul spiritual al arhitecţilor

Sfântul Apostol Toma, pomenit la 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecţilor. Acest patronaj stă în legătură cu o tradiţie legată de viaţa sfântului din India, unde sorţii au rânduit ca el să propovăduiască. Regele Gondofor al Indiei i-a cerut Sfântului Toma să-i construiască un palat imperial, asigurându-i toate resursele materiale. Cu banii împăratului, Toma a făcut milostenie creştinilor din India, arătând regelui că i-a construit palat măreţ în ceruri. În chip minunat, fratelui regelui i-a fost descoperit palatul ridicat prin milostenia lui Toma în ceruri şi astfel Gondofor a crezut şi s-a botezat.

 

Ocrotitorul diplomaţilor şi al mesagerilor

Sfântul Arhanghel Gavriil (8 noiembrie) este prezentat de Sfânta Scriptură drept mesager al lui Dumnezeu în faţa oamenilor: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Pentru aceasta, diferite organizaţii din lume îl socotesc drept ocrotitor al diplomaţiei sau al activităţilor ce presupun mesagerie sau comunicare.

 

Ocrotitorul vameşilor şi al contabililor

"Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El", spune Evanghelia după Matei 9, 9. Înainte de chemarea la apostolat, Matei era vameş la Marea Galileei, activitate ce consta în încasarea taxei cuvenite stăpânirii romane de la negustorii care treceau lacul Ghenizaret. Vameşul Matei avea să devină Sfânt Apostol şi Evanghelist, pomenit de Biserică la 16 noiembrie şi socotit ocrotitor al vameşilor şi al contabililor.

 

Ocrotitorii pescarilor şi ai marinarilor

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, pomenit la 30 noiembrie, este socotit şi patron spiritual al pescarilor. Ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat şi L-a mărturisit în faţa fratelui său, Simon-Petru: "Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 41). Alegerea sa drept ocrotitor al pescarilor este legată de ocupaţia Sfântului Andrei din Betsaida Galileei, cea de pescar alături de fratele său, Petru.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit la 6 decembrie, este socotit ocrotitor al marinarilor. Vieţuitor în secolul al IV-lea, Acatistul îl numeşte "cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare" şi "bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti". Tradiţia spune că Sfântul Nicolae a izbăvit o corabie de la înec, în timpul unei furtuni pe Marea Adriatică.

 

Minerii au ocrotitoarea lor

Sfânta Muceniţă Varvara, pomenită la 4 decembrie, este ocrotitoarea minerilor. Conform sinaxarului, această sfântă a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind ucisă pentru credinţa sa de însuşi tatăl ei. Fugind din calea părintelui său, a ajuns în faţa unui munte şi s-a rugat lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră s-a despărţit, primind pe muceniţa Varvara înăuntru, după care s-a închis. Tatăl ei a găsit-o ascunsă într-o peşteră şi a predat-o dregătorilor, care au martirizat-o. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este ocrotitoarea celor care coboară în adâncuri pentru a trudi călăuziţi de lămpaşul credinţei. În luna mai a acestui an, o delegaţie a Mitropoliei de Kaessariani din Grecia a adus în Arhiepiscopia Râmnicului racla cu moaştele muceniţei, sfintele relicve fiind depuse spre închinare în Biserica "Sfânta Muceniţă Varvara" din salina de la Ocnele Mari, Vâlcea.

 

Ocrotitorii învăţământului teologic

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, pomeniţi la 30 ianuarie, sunt ocrotitorii învăţământului teologic. Cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt consideraţi patronii învăţământului teologic începând din anul 1936, când primul Congres de teologie de la Atena i-a ales drept ocrotitori.

 

Patronul spiritual al viilor, livezilor şi păsărilor

Sfântul Mucenic Trifon, pomenit la 1 februarie, este cinstit drept ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Ocrotirea Sfântului Trifon asupra păsărilor vine din fileră rusă, legată de o întâmplare a unui slujitor al lui Ivan cel Groaznic, cu numele Trifon Patrikeiev. Prin mijlocirea Sfântului Trifon, acesta a aflat în chip minunat şoimul pierdut de ţar, salvându-şi viaţa. În iconografie, sfântul este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguţă de viţă-de-vie sau un şoim pe braţ.

 

Ocrotitorul militarilor şi al lucrătorilor pământului

Mucenic zugrăvit de iconografia ortodoxă în uniformă militară, Sfântul Gheorghe, pomenit la 23 aprilie, este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. În timpul vieţii pământeşti, Sfântul Gheorghe a slujit în armata romană a împăratului Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea, dar a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. "Purtător de biruinţă", cum îl numeşte Biserica, a fost ales ocrotitor al militarilor, ca un viteaz oştean nevoitor al Împăratului Iisus, după cum spune Acatistul sfântului. De asemenea, pentru că numele Sfântului Gheorghe tradus din greacă înseamnă "lucrător al pământului", este ocrotitor spiritual al celor care îşi câştigă existenţa din cultivarea roadelor pământului.

 

Ocrotitoarea arheologilor

Flavia Julia Helena Augusta este Sfânta Elena, pomenită la 21 mai alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare, ca împăraţi "întocmai cu apostolii". La vârsta bătrâneţii, a întreprins o expediţie la Locurile Sfinte, pentru a descoperi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 326, Sfânta Cruce era arătată solemn credincioşilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prilej cu care s-a instituit praznicul Înălţării Sfintei Cruci. În timpul căutărilor de la începutul secolului al IV-lea, mijlocite de Sfânta Elena, s-au descoperit locurile Sfintelor Pătimiri, construindu-se din danii împărăteşti ansamblul arhitectonic de la Ierusalim. Pentru că a iniţiat cercetările de la Locurile Sfinte, arheologii au ales-o pe Sfânta Împărăteasă Elena drept ocrotitoare a breslei.

 

Ocrotitorii celor întemniţaţi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserică împreună la 29 iunie, sunt ocrotitorii celor întemniţaţi şi ai sistemului penitenciar din România. Cei doi corifei ai apostolilor sunt exemple ale iertării prin pocăinţă, Petru lepădându-se de Mântuitorul Hristos, iar Pavel prigonind pe creştini. Pentru credinţa lor, ambii au fost închişi şi au primit aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu, pătimind moarte mucenicească. Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei au încheiat protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, în anul 1993 (art. 15) şi în anul 1997 (art. 10), conform cărora "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România". Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede, în articolul 77 al Legii 293 din 28 iunie 2004, că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare".

 

Patronul spiritual al Aviaţiei Române

Începând din anul 1994, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Aviaţiei Române. Astfel, la 20 iulie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Aeriene. În iconografia ortodoxă, Sfântul Ilie este zugrăvit în car de foc zburând spre văzduh, după cuvântul Scripturii: "Deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). De asemenea, în cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni funcţionează o capelă al cărei hram şi ocrotitor este Sfântul Prooroc Ilie.

 

"Doctorii fără de arginţi"

În calendarul ortodox, o serie de sfinţi sunt pomeniţi drept "doctori fără de arginţi". Dintre aceştia, Sfinţii Cosma şi Damian, Chir şi Ioan şi Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt socotiţi ocrotitori ai medicilor. Pentru că în viaţa pământească s-au remarcat prin darul tămăduirilor, instituţiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori şi le-au închinat altarele capelelor.

 

Ziua Marinei Române

De mai bine de un secol, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, Născătoarea de Dumnezeu fiind ocrotitoare a marinarilor. În august 1902, Cristea Georgescu, primarul oraşului Constanţa, trimitea o adresă reşedinţelor de judeţ din întreaga ţară, anunţând manifestările legate de această sărbătoare deja consacrată: "Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele". Manifestările de Ziua Marinei au luat amploare în perioada regalităţii, în care slujba de Te Deum nu lipsea, însă s-au desacralizat în vremea comunismului. Începând din anul 1990, s-a revenit la celebrarea Zilei Marinei Române la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, iar în 2009 praznicul a fost declarat sărbătoare naţională şi zi liberă.

Sursa: Ziarul Lumina

Sfântul Mucenic Valentin, Epicopul Umbriei

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Valentin, apărător al familiilor creştine şi adevăratul Sfânt Valentin pe care noi trebuie să-l cinstim şi să-l sărbătorim..Prin osteneala părinţilor slujitori ai Bisericii Delea Nouă - Calist din Bucureşti, o parte din moaştele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite de Episcopia din Terni, Italia, credincioşilor români încă din anul 2005.. Mai multe puteţi afla aici.

Pe curând! Andreea Tatiana