Ce sfânt ne veghează atunci când muncim?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus nădejdea în mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creştinilor din Efes: "Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieţii, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinţi au fost asociaţi cu anumite activităţi şi au devenit ocrotitori spirituali ai acestora.

• 

În perioada persecuţiilor, creştinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credinţa lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor şi îngrijindu-se de rămăşiţele lor pământeşti după trecerea la cele veşnice. Iată cum este descris cultul martirilor în "Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement" (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: "Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei ş2 Co. 4, 4ţ întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ş1 Co. 9, 25ţ, de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos şFlp. 3, 10ţ spre înfiere". Mucenicii "au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: "Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui" şPs. 115, 6ţ. Şi Solomon: "Pomenirea dreptului e cu laude" şPr. 10, 7ţ. Iar profetul zicea: "Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi" şIs. 57, 1ţ" (C. Ap. V, VIII, 2).

Creştinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executaţi, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuţiilor, creştinii au ieşit din catacombe şi au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcaşuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinţilor, cât şi evlavia cu care creştinii îi venerau.

Prin punerea numelor de sfinţi cu prilejul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, creştinul primeşte drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinţi drept hramuri şi ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaştele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creştinismului liber, bisericile închinate unor sfinţi care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăţi să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meşteşugari şi-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viaţă rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăţi, târguri şi ţări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinţi. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinţi în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în faţa unei anumite plăgi.

 

Ocrotitorul statisticienilor

La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creştine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică din România. Un comunicat postat de instituţia amintită la scurt timp după această decizie arată că "în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaştere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, aşa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice şi sociale ale societăţii, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului".

 

Ocrotitorul pompierilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timişoarei, a păstorit între anii 1650 şi 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiţia spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat oraşul Timişoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în faţa bisericii, o ploaie torenţială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului" (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituţiei pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, "pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc".

 

Patronul spiritual al arhitecţilor

Sfântul Apostol Toma, pomenit la 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecţilor. Acest patronaj stă în legătură cu o tradiţie legată de viaţa sfântului din India, unde sorţii au rânduit ca el să propovăduiască. Regele Gondofor al Indiei i-a cerut Sfântului Toma să-i construiască un palat imperial, asigurându-i toate resursele materiale. Cu banii împăratului, Toma a făcut milostenie creştinilor din India, arătând regelui că i-a construit palat măreţ în ceruri. În chip minunat, fratelui regelui i-a fost descoperit palatul ridicat prin milostenia lui Toma în ceruri şi astfel Gondofor a crezut şi s-a botezat.

 

Ocrotitorul diplomaţilor şi al mesagerilor

Sfântul Arhanghel Gavriil (8 noiembrie) este prezentat de Sfânta Scriptură drept mesager al lui Dumnezeu în faţa oamenilor: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Pentru aceasta, diferite organizaţii din lume îl socotesc drept ocrotitor al diplomaţiei sau al activităţilor ce presupun mesagerie sau comunicare.

 

Ocrotitorul vameşilor şi al contabililor

"Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El", spune Evanghelia după Matei 9, 9. Înainte de chemarea la apostolat, Matei era vameş la Marea Galileei, activitate ce consta în încasarea taxei cuvenite stăpânirii romane de la negustorii care treceau lacul Ghenizaret. Vameşul Matei avea să devină Sfânt Apostol şi Evanghelist, pomenit de Biserică la 16 noiembrie şi socotit ocrotitor al vameşilor şi al contabililor.

 

Ocrotitorii pescarilor şi ai marinarilor

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, pomenit la 30 noiembrie, este socotit şi patron spiritual al pescarilor. Ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat şi L-a mărturisit în faţa fratelui său, Simon-Petru: "Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 41). Alegerea sa drept ocrotitor al pescarilor este legată de ocupaţia Sfântului Andrei din Betsaida Galileei, cea de pescar alături de fratele său, Petru.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit la 6 decembrie, este socotit ocrotitor al marinarilor. Vieţuitor în secolul al IV-lea, Acatistul îl numeşte "cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare" şi "bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti". Tradiţia spune că Sfântul Nicolae a izbăvit o corabie de la înec, în timpul unei furtuni pe Marea Adriatică.

 

Minerii au ocrotitoarea lor

Sfânta Muceniţă Varvara, pomenită la 4 decembrie, este ocrotitoarea minerilor. Conform sinaxarului, această sfântă a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind ucisă pentru credinţa sa de însuşi tatăl ei. Fugind din calea părintelui său, a ajuns în faţa unui munte şi s-a rugat lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră s-a despărţit, primind pe muceniţa Varvara înăuntru, după care s-a închis. Tatăl ei a găsit-o ascunsă într-o peşteră şi a predat-o dregătorilor, care au martirizat-o. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este ocrotitoarea celor care coboară în adâncuri pentru a trudi călăuziţi de lămpaşul credinţei. În luna mai a acestui an, o delegaţie a Mitropoliei de Kaessariani din Grecia a adus în Arhiepiscopia Râmnicului racla cu moaştele muceniţei, sfintele relicve fiind depuse spre închinare în Biserica "Sfânta Muceniţă Varvara" din salina de la Ocnele Mari, Vâlcea.

 

Ocrotitorii învăţământului teologic

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, pomeniţi la 30 ianuarie, sunt ocrotitorii învăţământului teologic. Cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt consideraţi patronii învăţământului teologic începând din anul 1936, când primul Congres de teologie de la Atena i-a ales drept ocrotitori.

 

Patronul spiritual al viilor, livezilor şi păsărilor

Sfântul Mucenic Trifon, pomenit la 1 februarie, este cinstit drept ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Ocrotirea Sfântului Trifon asupra păsărilor vine din fileră rusă, legată de o întâmplare a unui slujitor al lui Ivan cel Groaznic, cu numele Trifon Patrikeiev. Prin mijlocirea Sfântului Trifon, acesta a aflat în chip minunat şoimul pierdut de ţar, salvându-şi viaţa. În iconografie, sfântul este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguţă de viţă-de-vie sau un şoim pe braţ.

 

Ocrotitorul militarilor şi al lucrătorilor pământului

Mucenic zugrăvit de iconografia ortodoxă în uniformă militară, Sfântul Gheorghe, pomenit la 23 aprilie, este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. În timpul vieţii pământeşti, Sfântul Gheorghe a slujit în armata romană a împăratului Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea, dar a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. "Purtător de biruinţă", cum îl numeşte Biserica, a fost ales ocrotitor al militarilor, ca un viteaz oştean nevoitor al Împăratului Iisus, după cum spune Acatistul sfântului. De asemenea, pentru că numele Sfântului Gheorghe tradus din greacă înseamnă "lucrător al pământului", este ocrotitor spiritual al celor care îşi câştigă existenţa din cultivarea roadelor pământului.

 

Ocrotitoarea arheologilor

Flavia Julia Helena Augusta este Sfânta Elena, pomenită la 21 mai alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare, ca împăraţi "întocmai cu apostolii". La vârsta bătrâneţii, a întreprins o expediţie la Locurile Sfinte, pentru a descoperi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 326, Sfânta Cruce era arătată solemn credincioşilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prilej cu care s-a instituit praznicul Înălţării Sfintei Cruci. În timpul căutărilor de la începutul secolului al IV-lea, mijlocite de Sfânta Elena, s-au descoperit locurile Sfintelor Pătimiri, construindu-se din danii împărăteşti ansamblul arhitectonic de la Ierusalim. Pentru că a iniţiat cercetările de la Locurile Sfinte, arheologii au ales-o pe Sfânta Împărăteasă Elena drept ocrotitoare a breslei.

 

Ocrotitorii celor întemniţaţi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserică împreună la 29 iunie, sunt ocrotitorii celor întemniţaţi şi ai sistemului penitenciar din România. Cei doi corifei ai apostolilor sunt exemple ale iertării prin pocăinţă, Petru lepădându-se de Mântuitorul Hristos, iar Pavel prigonind pe creştini. Pentru credinţa lor, ambii au fost închişi şi au primit aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu, pătimind moarte mucenicească. Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei au încheiat protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, în anul 1993 (art. 15) şi în anul 1997 (art. 10), conform cărora "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România". Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede, în articolul 77 al Legii 293 din 28 iunie 2004, că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare".

 

Patronul spiritual al Aviaţiei Române

Începând din anul 1994, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Aviaţiei Române. Astfel, la 20 iulie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Aeriene. În iconografia ortodoxă, Sfântul Ilie este zugrăvit în car de foc zburând spre văzduh, după cuvântul Scripturii: "Deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). De asemenea, în cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni funcţionează o capelă al cărei hram şi ocrotitor este Sfântul Prooroc Ilie.

 

"Doctorii fără de arginţi"

În calendarul ortodox, o serie de sfinţi sunt pomeniţi drept "doctori fără de arginţi". Dintre aceştia, Sfinţii Cosma şi Damian, Chir şi Ioan şi Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt socotiţi ocrotitori ai medicilor. Pentru că în viaţa pământească s-au remarcat prin darul tămăduirilor, instituţiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori şi le-au închinat altarele capelelor.

 

Ziua Marinei Române

De mai bine de un secol, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, Născătoarea de Dumnezeu fiind ocrotitoare a marinarilor. În august 1902, Cristea Georgescu, primarul oraşului Constanţa, trimitea o adresă reşedinţelor de judeţ din întreaga ţară, anunţând manifestările legate de această sărbătoare deja consacrată: "Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele". Manifestările de Ziua Marinei au luat amploare în perioada regalităţii, în care slujba de Te Deum nu lipsea, însă s-au desacralizat în vremea comunismului. Începând din anul 1990, s-a revenit la celebrarea Zilei Marinei Române la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, iar în 2009 praznicul a fost declarat sărbătoare naţională şi zi liberă.

Sursa: Ziarul Lumina

Rugăciune către Sfinţii Români

Sfintilor romani, voi, care sunteti podoaba neamului nostru si roada lui cea mai de pret: mucenici, care ati murit pentru Stapanul Hristos; ierarhi, care ne-ati pastorit cu sfintenie; cuviosi, care v-ati nevoit ca niste ingeri in trup; marturisitori, care ati pazit dreapta credinta; si voievozi, care ne-ati aparat Biserica si neamul, stati tari, precum ati si stat, inaintea tronului lui Dumnezeu, rugandu-va cu lacrimi sa ne ierte pacatele si sa ne intoarca spre toata fapta cea buna.

Noi credem si marturisim ca voi, Sfinţilor care ati odraslit din neamul nostru, sau care ati venit in aceste parti pentru a ne lumina cu viata sau cu moastele voastre, va rugati cu dragoste pentru noi si ne sunteti cel dintai ajutor in fata lui Dumnezeu, si pentru aceasta ne si rugam voua cu evlavie: paziti-ne, impreuna cu Maica Domnului, de toate greutatile si incercarile care se abat asupra noastra; nu de cele ce sunt ingaduite spre pocainta si spre intoarcerea la Dumnezeu sa ne paziti, sfintilor, ci de cele care sunt din rautatea si invidia vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti, si care sunt mai presus de puterea noastra. Izbaviti-ne, asadar, cu rugaciunile si indurarile voastre, de venirea altor neamuri asupra noastra, de razboiul cel dintre noi, de seceta, de cutremur, de foc, de potop, de boala si de toate necazurile pe care din cauza rautatii noastre le patimim.

Ca, iata, cu nenumarate pacate Il mahnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplita, cu desfranarea cea rusinoasa, cu hotii si viclenii si minciuni, si indeobste cu toata fapta cea rea. Ne-am indepartat Sfinţilor, intru totul de Dumnezeu si de Biserica Sa, si va rugam acum sa cereti pentru noi iertare de pacate, chip de pocainta si ravna pentru toata fapta cea buna. Si sa ne intoarceti la dragoste pentru Dumnezeu si pentru Maica Sa si pentru Biserica cea stramoseasca. Ca nu cumva din pricina noastra sa fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degraba sa fim un neam intru care sa se slaveasca sfant numele Lui.

Ca astfel, ridicandu-ne la cinstea cea dintai, sa ne inchinam voua, iubiti ai nostri Sfinţi români, si sa slavim pe Dumnezeu cel Unul in Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


Sursa

Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin

Sfantul Cuvios Pahomie s-a nascut in jurul anului 1674, in satul Gledin, primind numele de botez Petru. Ajunge in Moldova unde este primit ca frate la Manastirea Neamt. Aici va parcurge, dupa randuiala, toate incercarile duhovnicesti. In 1697, la varsta de 25 de ani, a fost calugarit. Dupa moartea parintelui egumen Ioan, este numit, la nici treizeci de ani, staret al Manastirii Neamt, pe care o va conduce pana in anul 1704. Cuviosul Pahomie pleaca la Kiev, unde, la Lavra Pecerska, il cunoaste pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, caruia ii devine ucenic. Se intoarce la Manastirea Neamt in 1706 si se hotaraste sa aleaga sihastria intr-o padure langa Muntele Chiriacul.

De aici, sihastrul Pahomie a fost chemat pentru scaunul episcopal de la Roman. L-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat in Biserica Sf. Nicolae, la 8 noiembrie 1711. La 1 martie 1714, Pahomie paraseste de buna voie scaunul arhieresc. Ajunge la Neamt, unde va sta patru zile, si de aici se va retrage din nou, langa Muntele Chiriacu. Dupa multe necazuri, Pahomie a pornit in pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele vesnice la 14 aprilie in anul 1724. Inainte de a se muta la Domnul a imbracat marea schima sub numele Pimen. Moastele sale sunt pastrate pana astazi in Paraclisul Sfantul Stefan din Lavra Pecerska.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 14-15 noiembrie 2006 a aprobat canonizarea Sfantului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, avand ziua de sarbatorire pe 14 aprilie. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Pahomie, Episcopul Romanului a avut loc in data de 14 aprilie 2007 in localitatea Gledin, judetul Bistrita-Nasaud.

Sursa

Acatistul Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea şi mama Sfîntului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.

Tînărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educaţie religioasă aleasă, învăţînd carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau pe acea vreme pe lîngă biserici.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în schima monahală sub numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.

Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica, fiind vas ales al Duhului Sfînt, a iubit de mic rugăciunea, tăcerea, cinstea şi milostenia. Încă de cînd era călugăr tînăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osîrdie, se lupta împotriva somnului şi nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii, după mărturia bătrînului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele grele ale mănăstirii.

După plecarea la Sfîntul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rînduială, ca în toată săptămîna să nu mănînce bucate fierte la foc, fără numai pîine cu apă, după apusul soarelui, iar sîmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mîngîie cu înfrînare...continuare

Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica

Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima - modele pentru preoţi şi preotese

26 martie



Sfântul Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, au vieţuit în Singidunum (azi Belgrad – Serbia), în sec. III-IV, în timpul lui Diocleţian persecutorul. Atunci când Galeriu, ginerele lui Diocleţian, a obţinut aprobarea edictului al patrulea de persecuţie, care îi obliga pe toţi locuitorii imperiului să jertfească idolilor, pentru prima dată acest edict s-a aplicat în Singidunum.
Montanus şi Maxima au refuzat supunerea şi s-au refugiat în Sirmium (azi Mitroviţa – Serbia). Aceasta fiind însă reşedinţa lui Galeriu, în scurt timp s-a pus şi aici problema închinării la idoli şi a lepădării de Hristos. Ei au fost aduşi în faţa guvernatorului Probus, care le-a aplicat procedura obişnuită: cercetarea (mai întâi a preotului, soţia fiind considerată mai gingaşă), reafirmarea edictului, chemarea la supunere faţă de autorităţi, ameninţarea cu tortura şi cu moartea, încercarea de manipulare prin rude, promisiuni etc.

Montanus a trecut cu bine toate încercările, mărturisind credinţa sa în mod ferm:

„Eu am primit învăţătura cum să îndur mai bine chinurile, decât cum sa ma lepăd de Dumnezeu, sau să aduc jertfă demonilor”.

Jertfa pe care a voit să o aducă Mucenicul a fost ca pe sine însuşi să se ofere lui Hristos.

După tortură, guvernatorul a chemat-o pe soţie, ca ea să-l înduplece pe preot la închinarea „cuvenită”. Aceasta a declarat că îşi doreşte să fie părtaşă la patimile Mântuitorului, asemenea soţului ei.

Consternat, Probus a dat ordinul final, de ucidere a celor doi soţi, prin aruncarea în râul Sava, cu pietre legate de gât. Ei au mai avut timp de o ultimă rugăciune:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporeşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a bisericii Tale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană.”

după cum aflăm de la pr. prof. Ioan I. Rămureanu („Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti”, 1987), care citează surse mai vechi, publicate în 1942 şi 1982.

Alte surse sustin insa că ei au fost mai întâi tăiaţi cu sabia şi apoi aruncaţi în râu, iar moaştele lor transportate la Roma şi ascunse în catacombele Sfintei Priscilla pentru aproximativ 1500 ani.

În 1804 câteva morminte din catacombele Sfintei Priscilla au fost deschise. Cu acea ocazie s-au descoperit mai multe sfinte moaşte, puse la închinare în biserici catolice şi chiar în locuinţe particulare, ale unor familii catolice de notabilităţi din Roma. Moaştele Sfintei Maxima s-au păstrat cel mai bine, fiind preluate de familia Sinibaldi, care le-a aşezat în altarul unei capele private din Roma.

Din 1927, moaştele Sfintei preotese au circulat la mai multe mânăstiri catolice (din Roma, Chicago, până în America de Sud). În prezent, moaştele Sfintei se află în North Royalton, Ohio, iar cinstirea ei s-a extins, datorită minunilor petrecute la raclă. Foarte mulţi credincioşi catolici îi venerează în mod special pe aceşti Sfinţi, nu numai pentru moaştele lor, ci şi pentru curajul dovedit. Sfânta Maxima e considerată o preoteasă model, care a îndrăznit să-L mărturisească pe Hristos într-o perioadă de confuzie şi întunecime in mintea multora.

Sfinţii Montanus şi Maxima au rămas ocrotitori ai vieţuitorilor de pe malurile Dunării, fiind serbaţi an de an la 26 martie, data trecerii lor la cele veşnice, în anul 304. Ei sunt foarte cinstiţi şi în Serbia, ca mijlocitori către Dumnezeu şi exemple de urmat, dar şi în România, ca sfinţi pătimitori pe pământ străromân.

Sursa