Ispitele teologilor

Părinte profesor, cum sunt ispitiţi teologii de către diavol?

Vorbim de o ispită care poate să vină în rândul celor care au studiat sau studiază teologia, sau al celor care au o cunoaştere a lui Dumnezeu şi din punct de vedere raţional, care au făcut anumite cercetări legate de această cunoaştere a lui Dumnezeu, dar s-au dus mai mult pe partea raţională a cunoaşterii, încercând să aducă argumente, anumite definiţii chiar ale cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru a putea lămuri anumite stări create în sânul Bisericii, în viaţa socială sau eclesială ca răspuns la această situaţie. Dacă un teolog, fie el student, profesor la teologie sau chiar preot, nu împreunează această cunoaştere raţională pe care o are în legătură directă cu Dumnezeu, raportându-se în permanenţă prin argumentarea existenţei lui Dumnezeu în lume, cu starea de rugăciune, care este de fapt o legătură intimă a noastră cu Dumnezeu, s-ar putea să ajungă la o stare de ispită.

Cunoaşterea sa poate fi într-adevăr bună, dar el este detaşat de aceste concepte şi atunci nu se poate vorbi de o viaţă duhovnicească. Eu zic că un teolog care are partea lui de inteligenţă şi de înţelepciune poate să cadă în această capcană a ispitirii, încât să pună totul doar pe seama înţelegerii raţionale, să-i fie mai puţin afectată trăirea lui interioară. Dacă, însă, cunoaşterea lui raţională este împreunată cu rugăciunea care porneşte din inimă, atunci lucrarea teologului, a celui care a pornit pe drumul cunoaşterii lui Dumnezeu, se desăvârşeşte în cunoaşterea profundă printr-o rugăciune şi stare de evlavie aparte, care îl conduce pe teolog şi la starea aceea de smerenie, care de fapt îl face conştient că înaintea lui Dumnezeu el este doar un lucrător, un misionar, un trimis care vorbeşte cu Dumnezeu, îl înţelege pe Dumnezeu, dar care trăieşte cu Dumnezeu.

Ce este cunoaşterea profundă a lui Dumnezeu?

Apare atunci când înţelegerea raţională coboară în inima noastră şi lucrează spre slava lui Dumnezeu şi Hristos, cel care vine în viaţa teologului, este într-adevăr o plenitudine, o împlinire. Mă gândesc acum la ispita pe care o poate avea orice teolog, de orice statut ar fi el, în momentul în care rugăciunea rămâne pe un plan secund. Sfântul Evraghie spune: "Dacă eşti teolog, te rogi şi dacă te rogi, eşti teolog", aceasta este cunoaşterea lui Dumnezeu profundă.

Noi ştim foarte bine, din ceea ce citim şi din ce ne-au prezentat Sfinţii Părinţi, legat de ispitirile celui rău, că diavolul l-a ispitit şi pe Mântuitorul Hristos, în pustie. Imediat ce ai luat o hotărâre de a te ruga, de a posti, de a fi mai aproape de Dumnezeu, cel rău se apropie de tine imediat şi te ispiteşte acolo unde încerci să fii mai puternic.

Sunt câteva lucruri pe care noi le putem vedea oarecum în lucrarea noastră de cunoaştere şi de înţelegere a lui Dumnezeu pentru a nu cădea în păcatul mândriei. Aici este scopul urmărit de diavol în ispitirea teologului, de a ajunge să cadă în păcatul mândriei, să creadă că inteligenţa este a lui, că înţelepciunea este a lui, că nu sunt darurile lui Dumnezeu şi este dincolo de Dumnezeu. Deci, trebuie să fim foarte atenţi, încercând acea lucrare deosebită, de aprofundare a cunoaşterii raţionale, teoretice cu această cunoaştere afectivă care se manifestă prin rugăciune. Aici intervine cealaltă dimensiune a sufletului omenesc, voinţa, care pune în mişcare şi raţiunea, şi starea afectivă, totul lucrând în cele din urmă spre înţelegerea personală a celui care a pornit pe drumul acesta de a se forma el ca om al lui Dumnezeu, răspunzând preceptelor lui Dumnezeu şi neanulându-i Dumnezeu libertatea. Dumnezeu, fiind primit în sufletul nostru, ne scapă dându-ne adevărata libertate, să ajungem la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine".

Sursa

O frumoasă vedenie cerească (11)

- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care dau răului pe fraţii lor în lume?
- Tot creştinul care dă răului pe altul, pe sine se dă. Copilul când se botează e armat cu patru puteri spirituale: Lumina Duhului Sfânt, Crucea, Îngerul păzitor şi sufletul lui. Un om cât trăieşte , e condus de aceste puteri până la moarte. Tot creştinul când dă răului pe altul, dă răului patru puteri spirituale sfinte. Nici un creştin nu poate să dea la răi pe altul, că nu e făptura mâinilor lui, ci a Domnului, el se dă pe sine însuşi.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, cum să învăţ eu lumea să scape de acest păcat care este foarte mult răspândit?
- Tu să înveţi lumea aşa: când un creştin se ceartă cu un frate al său, ori în ce loc s-ar afla şi-l dă răului, cum se desparte şi nu mai vede pe acela, să-şi aleagă loc ascuns şi plecând genunchii să zică cu lacrimi: Iartă-mi Doamne greşeala ce făcui de dădui răului, pe fratele meu, cutare...numindu-l cu numele şi iartă-l şi pe el, căci eu îl iert din tot sufletul, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, amin!.(...)Creştinul cât trăieşte în lume, e dator să-şi întocmească rugăciune către mulţi Sfinţi şi puteri cereşti. Câţi Sfinţi pomeneşte el în rugăciune când se roagă, toţi se roagă pentru el în clipa aceia Domnului şi la moartea lui pe toţi îi are ca apărători.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care urăsc Biserica?
- Scris este în carte şi cântă în strană cântăreţul la biserică în fiecare duminică şi sărbătoare: "Cei ce urăsc Sionul ruşinaţi veţi fi de Domnul, căci precum iarba de foc, aşa veţi fi uscaţi." Sionul este Biserica Domnului şi toţi creştinii care urăsc Biserica, la ziua judecăţii vor fi arşi ca iarba de foc. Ioane noi mergem acum iar în lume, este aproape ziuă.
- Cum Sfinte Mihaile, la noi în lume nu e ziuă acum?
- Nu, este aproape ziuă, mai este un ceas şi jumătate.
- Şi cum putem noi sosi în lume într-un ceas şi jumătate, sfinte Mihaile?
- Acum zburăm pe clipe, vezi tu locul tău Ioane? Locul tău, este simplu împodobit, că tu ai avut multe greşeli în lume, tu să mulţumeşti Domnului că ţi-a ales loc între aleşii Sfinţiei sale şi acum mergând în lume să fii tare stăruitor în rugăciuni cu privegheri noaptea, în învăţături, în scrieri şi în alte fapte bune, ca atunci când vei veni pe veci aici, să găseşti locul tău mult luminat şi împodobit, că ai auzit cuvântul Domnului: "stea de stea cu slava sa". Sărută-ţi locul Ioane, timpul e de plecare.
- Mi-am sărutat cu lacrimi Crucea care lumina ca un soare în odaia mea şi cu lacrimi şiroaie am zburat cu Îngerul prin grădina cea minunată.
După un lung zbor printre pomi frumoşi şi odăiţe, ne-am pomenit în faţa unei mese frumos împodobite. Era masa ca din piatră de marmură frumos înflorată, ale cărei capete nu se vedeau. masa avea de jur împrejur scaune cu perniţe roşii neîntrerupte. Pe masă erau castroane ca de marmură, frumos înflorate fixate în masă, nu se mişcau, în castroane era mâncare ca iaurtul, bobiţe mici. Pâinea pe masă era cum e pâinea noastră de un kilogram, albă însă ca zăpada. Sticluţe cu băutură şi ceşti mici, cuţit şi linguriţă mică, aşa era împodobită toată masa. Am stat la masă şi Sfântul mi-a zis să spun Tatăl Nostru. După terminarea rugăciunii mi-a dat cuţit în mână, zicându-mi:
- Ţine Ioane cuţit şi taie din pâinea Tatălui tău, Căruia tu ai servit cu drag în viaţă cu rugăciuni şi fapte bune. Ai să guşti din fiecare mâncare odată, dar foarte puţin.
- Am luat cuţit din mâna Îngerului şi cu mare frică închinându-mă, am tăiat din pâinea cerească o bucăţică cât o anaforă din lume. Când am pus-o cu frică pe buzele mele, s-a topit ca o rouă, mirosuri slăvitoare şi lumina m-au înconjurat. Când am luat cu linguriţa din castron o singură bobiţă s-a topit la fel. Când am gustat dintr-o mică ceaşcă din băutura aceea, m-a luminat şi m-a slăvit cu totul. Când m-am uitat, pe masă crescuseră toate la loc. În clipa aceea au înconjurat masa sfântă mulţime de îngeri, grupuri, grupuri şi întrebau pe Sfîntul meu purtător ce e cu mine acolo. Sfîntul le spunea despre mine, însă în limbă străină, că eu nu înţelegeam. Sfinţii îngeri m-au mângâiat toţi cu cuvinte zicându-mi:
- Ioane, tu mergi iar în lume, să fii stăruitor în lucrarea ce Domnul ţi-a încredinţat şi n rugăciuni stricte cu metanii la pământ, întreit de cum ai făcut tu până acum. Să-ţi petreci toată viaţa dăruită ţie de Domnul, învăţând, scriind şi rugându-te, ca venind pe veci aici, să găseşti locul tău mult luminat şi împodobit.
Eu cu lacrimi răspundeam către îngeri.
- Voi lupta Sfinţii mei Îngeraşi, dar şi sfinţiile voastre să mă ajutaţi!.
- Te-a, ajutat noi pe tine Ioane, cînd nu văzuşi chipurile noastre, dar şi tu să înveţi neîncetat pe creştini ca la orice rugăciune ce fac, să pomenească şi numele nostru, cu 3 închinăciuni sau cu 3 metanii, zicând: "Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii îngeraşi din ceruri" că multă grijă avem de voi, creştinii şi puţini creştini sunt care cheamă numele nostru în rugăciune.
În clipa aceea Sfântul Mihail m-a prins de mână, zicându-mi:
- Acum e gata plecarea Ioane, părăsim raiul sfânt şi mergem în lumea vremelnică.
- Vă las îngeri luminaţi în slava raiului dulcelui Iisus şi eu plec în lumea rea şi plină de necazuri.
- Cu noi eşti Ioane şi noi cu tine.
Am zburat cu Îngerul de la acea masă cerească, am trecut ca fulgerul printre locaşurile cele minunate de acolo, am sosit fără veste la poarta cetăţii am văzut cu cunoştinţă clară feţele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi am zburat spre pământ, unde m-i se părea un mare întuneric.
După un zbor necunoscut, m-a oprit Sfântul în loc şi mi-a zis:
- Ioane, peste o clipă te deştepţi în casa ta, cu mâinile pe pătura cu care ai fost învelit, te scoli la fereastră, îţi faci 3 închinăciuni şi rămâi om în toată conştiinţa, cum ai fost în lume. Tot ce ai văzut şi ai auzit în această noapte, rămân ca o carte în inima ta, toată viaţa ta. Ai tăi în casă dorm toţi, tu cu voce tare îi vei scula să-ţi aprindă lumina, şi când ţi-or aprinde lumina îi întrebi cum ai dormit tu, dar ei nu ştiu să zică nimic, toţi au dormit nepomeniţi. Te scoli sănătos, uşurat de boală, mai târziu vei vorbi în mai multe biserici, tot ce ţi s-a spus ţie în această noapte. Prin aleşii Domnului vor ieşi cărţi în numele tău. Ti vei predica toaă viaţa ta arătat şi fără teamă.
- Vai, Sfinte Mihaile! ce voi face eu când voi ieşi să învăţ între preoţi şi învăţaţii religiei?
- Toţi învăţaţii religiei te vor iubi şi asculta pe tine, căci tot ce ai dat în dar, de la Domnul este în legătură cu Sfânta Scriptură. Numai cei necredincioşi vor fugi ca să nu te audă. Sărută-mi Ioane haina, acum eşti în casă!.
Am sărutat haina Sfântului şi o minune!, m-am pomenit în sărmana mea casă cu mâinile pe pătura cu care eram învelit. M-am ridicat la fereastră, am făcut 3 închinăciuni, m-am uitat pe fereastră, am văzut zori de ziuă şi tot ce văzusem şi auzisem în acea noapte sfântă, au rămas ca o carte în sufletul meu. Am strigat cu voce soţia, să-mi aprindă lumina, căci ei dormeau toţi. I-am întrebat cum am dormit şi ei au spus că nimic nu ştiu, atunci le-am spus toată vedenia şi că sunt sănătos din acea clipă. Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, să armeze cu Duh Sfânt pe toţi câţi vor citi aceste cuvinte sfinte descoperite mie de Domnul şi să-i învrednicească a lucra bărbăteşte cele spuse de Domnul şi de Sfântul Mihail aici prin gura mea, nevrednicul, şi să ne învrednicească Domnul la ziua judecăţii în grădinile raiului binecuvântate, pe care Sfinţia Sa le-a câştigat prin patimile Sale pentru noi.

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (10)

[...] - Spune-mi acum ce este postul şi cum trebuie să ne rugăm noi în timpul postului?
- Postul, rugăciunea şi smerenia sunt întâia poruncă pe care a dat-o Domnul. În timpul postului creştinul cu metanii la pământ, în mai multe rânduri, ziua şi noaptea, să facă în fiecare zi câte o mică milostenie după a lui putere, să iubească biserica şi să urască faptele rele. În timpul postului Îngerul fiecărui creştin e gata a scrie fapte bune în toată clipa şi la sfârşitul fiecărui post îngerul fiecărui creştin e dator să zboare cu cartea cu faptele la cer , ca să scrie în cartea vieţii faptele bune ce omul a făcut în timpul postului. Creştinul care şi-a petrecut postul în lene şi nepurtare de grijă, fără fapte bune, Îngerul lui nu poate zbura la ceruri, ci stând în spatele păcătosului, plânge neîncetat pentru el.
- Sfinte Mihaile, ce însemnătate au Sfintele Taine când ne împărtăşim la sfintele posturi?
- sfintele Taine adică pâinea şi vinul primite de creştin sunt însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Ele se împart în două părţi: parte materială sfântă şi parte spirituală sfântă. Partea materială sfântă este pâinea şi vinul din potir, Duhul Sfânt este lumina pe care voi n-o vedeţi şi nici preotul. Când s-au sfinţit Sfintele Taine şi preotul iese în uşa altarului să împărtăşească lumea, deasupra potirului este o lumină cerească, Domnul Iisus Hristos. Când vine înaintea preotului prunc mic, preotul pomeneşte numele pruncului, ia cu linguriţa pâine şi vin din potir, peste pâinea şi vinul din linguriţă este o lumină cerească, Domnul Iisus Hristos într-o mică figură, pruncul primeşte pâinea şi vinul şi lumina crească, adică pe Domnul. Dacă vine înaintea preotului om matur şi este pregătit, în fapte, de a primi Sfintele Taine, primeşte şi el la fel pâinea şi vinul şi lumina. Când vine omul păcătos în faţa preotului şi se pomeneşte numele lui, ia cu linguriţa pâine şi vin din potir, când linguriţa e apropiată de gura păcătosului, lumina cerească zboară înapoi în potir şi păcătosul numai pâinea şi vinul văzut de voi primeşte. Aşa că se împătăşesc la voi o sută şi numai cinci sau şase primesc Sfânta Lumină. Creştinul ca să poată primi Sfintele Taine împreună cu lumina cerească, trebuie să nu petreacă zilele de post în lene ci să privegheze ziua şi noaptea cu rugăciuni şi cu metanii şi alte fapte bune.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis: Ce fapte mai principale trebuie să facă cel ce trăieşte în lume?
- Toate faptele scrise în cărţi, dar mai principale sunt patru: postul, rugăciunea, smerenia şi milostenia. Milostenia este mare faptă, căci ea face milostiv pe însuşi Domnul către acel creştin, acre face milă cu fratele lui în nevoie, însă de roadele milosteniei puţini creştini se pot folosi: unul nu are ce să dea fiind sărac, altuia nu i se întâmplă gata în clipa când i se cere lui de un sărac, altul nu dă fiind zgârcit din fire.
- Cei din lume ştiu Sfinte Mihaile, ce se întâmplă aici cu un suflet?
- Nu ştiu Ioane, pentru că nu-i lasă lenea, mândria şi nepurtarea de grijă a lor, ca să asculte cuvintele Domnului şi să lucreze cu drag. Trăiesc în lume fără grija mântuirii şi numai la moarte îşi vede fiecare soarta lui, dar în zadar.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, când poate un creştin scăpa definitiv de un păcat pe care l-a lucrat în lume?
- Părăsind păcatul, prin mărturisire la duhovnic, prin rugăciuni şi căinţă în toată viaţa lui şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
- Spune-mi Sfinte, ce păcat au creştinii care înjură de nume sfinte cât trăiesc în lume?
- Tot creştinul care huleşte pe Domnul Hristos, Crucea Domnului şi Sfinţii Săi, are păcat de 3 ori mai greu decât jidovii care au răstignit pe Domnul. Creştinii care nu pot părăsi acest obicei până la moarte, munca lor după ziua judecăţii va fi de 3 ori mai amară decât a jidovilor. Domnul Hristos pedepseşte pe cel hulitor şi în zilele vieţii lui. Creştinul este dator să urască cu totul această faptă rea şi ca să scape de ea, trebuie să se armeze cu rugăciuni, cu metanii la pământ, şi la fiecare rugăciune să certe pe demon aşa: " Să te certe Domnul pe tine diavole, să piei cu toată puterea ta, din tot cuprinsul meu, căci eu te cert şi te blestem pe tine diavole, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!. Aşa un creştin poate scăpa de cursele diavolului.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (9)

[...]- Sfinte Mihaile, dacă un creştin cade prea mult păcătos, în lume şi e stăpânit de demonii întunericului, cum îşi poate el căpăta din nou luminile date lui la botez şi să alunge pe demon din inima lui?
- Copilul la botez se armează cu lumina Duhului Sfânt, cu Crucea şi cu doi Îngeri de pază. Îngerul cel mai bun este în dreapta, are două cărţi în mâna lui şi cumpănă şi fapta rea ce o face omul în viaţă, Îngerul cel rău, din stânga, are numai o carte în mâna lui, el scrie numai greşala ce o face omul, nu ştie nici gândul omului şi nici faptele bune ce le are. Când omul are greşeli mai multe ca fapte bune, în cartea îngerului din dreapta, Îngerul bun se trage în spatele lui, cel rău vine în partea stângă şi-şi ocupă locul. El nu poate învăţa pe creştin la toate faptele rele, căcifiecare faptă rea are demonul ei. Numai creştinul care face cele şapte păcate de moarte, vine antihrist cu toţi ai lui şi se aşează în inima lui. Acest om nu mai este viu, ci este mort.
- Sfinte Mihaile, cum poate să mai iasă din inima omului duhurile rele când s-au încuibat cu atâta putere?
- Când creştinul greşeşte prea mult, Îngerul bun se retrage în spatele lui şi stă tot alipit de el mustrându-l pe el, la orice faptă rea pe care o face şi aşteaptă cu nerăbdare clipa ca să vie iar la locul lui. Lumina Duhului Sfânt dacă iese din inima omului nu zboară la cer. Stau razele Duhului Sfânt în jurul păcătosului cum stau albinele în jurul unui stup. Dau razele Duhului Sfânt târcoale în jurul unui păcătos, cum dau albinele în jurul stupului ca să intre în matca lor. Aici se plineşte cuvântul sfânt care zice: "Iată Eu stau la uşa inimii tale şi bat." şi dacă din mila Domnului pătrunde din nou o rază a Duhului Sfânt în inima păcătosului, el prinde o mare grijă de greşalele ce a făcut şi se hotărăşte din suflet a le părăsi, merge la preot de şi le mărturiseşte. Făgăduieşte el cu sfinţenie înaintea Sfintei Cruci, a mai face acele fapte. Preotul îi dă un canon, după ale lui greşale, şi după ce-şi face acest canon dat lui, preotul îi împărtăşeşte cu Sfintele Taine, începe el a face fapte bune după a lui putere. Şi la un timp oarecare cartea lui cu fapte bune, uitată, se umple iarăşi, Îngerul bun vine în partea dreaptă, zboară îngerul cu cartea la cer ca să scrie faptele bune făcute de el, în cartea vieţii. Iar Îngerii din cer când văd pe acest Înger, pe care de atâta timp nu l-au văzut pentru că el nu a avut fapte bune ca să scrie în cartea vieţii. Îngerii din ceruri la vederea noului Înger venit între ei fac toţi aplauze de bucurie cerească şi atunci se plineşte cuvântul sfânt "mare bucurie este în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru 99 de drepţi". îngerul merge cu cartea la Domnul. Domnul trimite înger luminat la vămile văzduhului şi prin lumina Duhului Sfânt, toate greşelile mărturisite de acel suflet se şterg din catastihurile demonilor. Demonii îşi vând hârtiile lor albe, le aruncă în văzduh, plâng de pierderea lui, ştiu ei că prin pocăinţa lui, l-au pierdut. Domnul în acea clipă trimite lumina Duhului sfânt peste acel om în lume, întreită, duhurile rele pier din inima lui ca fumul, intrădin nou în inima lui, lumina Duhului sfânt, Crucea şi Îngerul. Acum acest om este născut a doua oară, cum zice cuvântul sfânt, că pocăinţa este al doilea botez.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (8)

[...]- Dar la cei păcătoşi cum le este locul, Sfinte Mihaile?
- Locul păcătoşilor este rău, fără lumină, în temniţele iadului. Creştinii care cad păcătoşi la moarte, au sufletele negre după chipul demonului şi cu negura păcatului. Şi atâtea buboaie, şi răni au pe suflet câte păcate au avut la moarte nepocăite. Merg în temniţele iadului având acolo ca milă numai lumină de lumânare, dacă o apucă, dacă nu, petrec întru întuneric cu diavolii împreună până la ziua judecăţii când Domnul osândeşte şi pe diavol împreună cu toţi aceia ce au fost înşelaţi de el.
- A lăsat Domnul vreo milă, Sfinte Mihaile, pentru acei creştini care cad păcătoşi la moarte şi merg în temniţele iadului ca să mai fie şi ei scăpaţi de acolo prin pomeni, sărindare, liturghii şi tot ce fac pentru ei bine rămaşii lor în urmă?
- A lăsat Domnul şi mila aceasta, că vrea Domnul Iisus Hristos, ca la ziua judecăţii să fiţi toţi fără pata păcatului. Un creştin când moare din lume are dreptul la pomenile ce-i fac ai lui rămaşi până la al 9-lea neam. Când la voi în lume face un creştin pomană cu parastas pentru cei morţi, preotul îi pomeneşte numai pe morţii pe care-i are el pe pomelnic scrişi, dar când preotul face sfinţirea acelei pomeni, pomana lui se înmulţeşte cum se înmulţeau pâinile când le binecuvânta Mântuitorul. Când preotul pomeneşte morţii scrişi pe pomelnic şi în urmă zice, cu tot neamul lor, atunci vin toţi îngerii sufletelor, rudă cu el până la al 9-lea neam şi primesc mici părţi din jertfa acelei pomeni, le duc la fiecare suflet în cartea lui cu fapte, tot prin mijlocirea Sfinţilor Îngeri primesc toate sufletele prinoasele slăvitoare ale acelor pomeni şi toţi rămân îndestulaţi.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, dacă omul moare păcătos şi merge în temniţele iadului şi urmaşii lui îi fac pomeni, primeşte el acolo ce i se face?
- El acolo primeşte numai prinoasele, se îndestulează şi se bucură ştiind că s-a făcut pentru el în lume o milă, jertfa acelei pomeni merge la cartea lui cu fapte tăindu-i din greşeli, iar când păcătosul este mutat de acolo la cei drepţi, orice i se dă de rămaşi, merge la el.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce ce fapte s-ar putea scăpa mai de grabă un suflet de la rău de urmaşii săi?
- Prin danii anumite către acel suflet. Care danii sunt sărindare, liturghii, pomeni şi milostenii date la călugări, la preoţi şi la săraci.
- Dacă un creştin moare păcătos şi merge în temniţele iadului şi rămaşii îi fac în urmă pomeni şi ajutoare şi la un timp oare i s-a plătit cartea lui cu fapte ce a avut la moarte, îl lasă pe el Domnul acolo uitat sau îl scapă în acea clipă?
- Ioane, când creştinul moare păcătos, merge în temniţele iadului şi pentru câteva freşeli, cu dreptul să scape de acolo cât de urgent urmaşii lui fac milă pentru el. Dacă un creştin la moarte are greşeli mai puţine şi rămaşii îi dau la moarte câteva sărindare la preoţi, liturghii şi-i fac pomeni, timpul cât plimbă îngerul pe suflet până la 40 de zile ca să-i arate lui toate lucrurile în viaţă unde a făcut fapte bune sau rele, în acest timp de plimbare al sufletului, preoţii slujesc sărindarele şi liturghiile date lui, rugăciunile făcute de preoţi merg înaintea Domnului şi atunci la 40 de zile el nu mai merge în temniţele iadului, ci merge în locul luminat, condu de Înger. De aceea a lăsat Domnul 4 posturi pe an. Creştinul e dator a-şi mărturisi greşelile la duhovnic în toate posturile, căci atunci când moare mai are scrise pe carte numai faptele pe care le-a făcut de la mărturisire până la moarte, celelalte sunt şterse şi iertate. la moarte, păcătosului i se iau toate luminile date la botez, greşelile lui le ia îngerul păzitor, începe în a scrie pentru el, de la moartea lui, tot ce i se face bine de urmaşii lui. La fiecare faptă bună făcută pentru el i se taie căte o greşeală din cartea Îngerului. În clipa când greşelile din carte s-au terminat, Îngerul zboară cu cartea la Domnul şi strigă în faţa Domnului: "M-i s-a plătit sufletul meu de greşeli prin pomenile ce i s-au făcut de urmaşii lui". Domnul se bucură în acea clipă şi trimite Înger luminat cu apa vie şi cu haina botezului în lagărul de întristare al păcătoşilor ca să ia pe acel suflet. Când Îngerul intră pe uşa lagărului la păcătoşi, tot lagărul se luminează de lumina îngerului, toţi păcătoşii se văd unul cu altul şi simt puţină bucurie. Au ei lumânări acolo, dar lumânarea luminează numai în jurul fiecăruia, în colo este haos şi întuneric, Ei nu se pot vedea unul pe altul, se văd numai când vine îngerul Domnului între ei. Îngerul venit în lagărul de întristare merge cu lumini printre păcătoşi, care plâng toţi la vederea Îngerului. Ştiu ei cu toţii că Îngerul a venit să ia un suflet din muncă. Îngerul merge cu lumini printre păcătoşi până la cel rânduit de Domnul ă fie scăpat, îl stropeşte cu apă vie şi în acel moment pier de pe el ca un fum, rănile şi negura, rămâne sufletul lui frumos, cum a fost în lume când s-a botezat de mic. Îl îmbracă Îngerul cu haina botezului pe care o pierduse prin păcat, îl ia de mâna dreaptă şi pleacă cu el la cei drepţi, iar păcătoşii, când văd plecarea lui, încep toţi a plânge şi zic în inimile lor: Doamne, Doamne, dă-ne şi nouă asemmenea moştenitori milostivi ca să ne scape şi pe noi de aici şi simt şi ei o mică bucurie că până la ziua judecăţii vor scăpa şi ei de acolo. ieşit din lagărul de întristare, Îngerul merge cu sufletul la locul celor drepţi unde face şi el rugăciuni, după Îngerii cei cu trâmbiţi cereşti. El acolo se roagă neîncetat până la ziua judecăţii numai pentru acei care l-au scăpat pe el de la rău. De aceea tot creştinul, cât trăieşte în lume e dator să ajute pe cei răposaţi, căci toată fapta bună făcută pentru cei răposaţi este ajutor şi celui ce o face.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (7)

[...]- Dar locul unde mergem de aici cum este, Sfinte Mihaile?
- Acum mergem la Raiul cel binecuvântat de Domnul.
- Iuţeşte-ţi zborul Sfinte Mihaile, am zis eu, că nu mai pot suferi acest locaş întunecat al veşnicelor osânde. a pierit deasupra noastră lumina, şi întorcându-ne înapoi, peste o clipă am fost ieşiţi la lumină. Am zburat spre răsărit cu Sfântul atât de iute încât nici nu puteam să-l mai întreb nimic. am ajuns la o cetate înflorată, minunată. Era înconjurată de brazi înalţi ca la grădinile publice, cu ramurile apropiate, fiecare ramură avea floare ca de bujor de anumiteculori. Am întâmpinat în faţa noastră o poartă frumos înflorată. Şi în poartă era săpată Crucea care lumina ca un soare. De ambele părţi ale porţii stăteau doi sfinţi bătrâni ce purtau în mâini săbii care luminau ca soarele. Sosind în faţa porţii, Sfântul şi-a făcut plecăciune, poarta s-a ridicat cu Crucea în sus, bătrânii sfinţi au lăsat săbiile în jos şi noi am intrat în grădina binecuvântată a Raiului, unde am văzut minuni de care mă cutremur spunându-le. Erau aici străduţe aliniate minunat, ale căror capete nu se vedeau, în lăţime cât merg doi oameni, pe jos creştea nişte foaie lată frumos înflorată, moale ca mătasea, peste care noi călcam şi iarăşi venea la loc. Pe marginea străduţelor erau pomişori ca la grădinile publice, cu coajă verzue ca a bradului, aveau grosimea căt se poate cuprinde cu două mâini. Toţi aceşti pomi erau retezaţi având ramuri pletoase în jos. Unii erau împodobiţi cu frunze şi flori cum n-am văzut în lume, alţii cu frunze şi cu fructe ce n-am văzut în lume. Aceşti pomi erau depărtaţi unul de altul cam cinci metri, iar în locurile goale dintre pomişori erau odăiţele frumos înflorate ca troiţele noastre. Toate erau cu uşile şi ferestrele deschise împodobite cu florării dumnezeieşti. Printre pomi şi odăiţe zburau stoluri de păsări în mărimea porumbeilor noştri de casă, cântau cântări religioase. O lumină puternică şi mirosuri slăvitoare pluteau în acel loc minunat, aici, eu am întrebat pe Sfânt ceea ce-mi rămăsese mie neîntrebat când am zburat de la scaunul Dumnezeiesc din ceruri şi am zis:
- Spune-mi Sfinte Mihaile ce înseamnă stâlpii de foc care înconjurau scaunul Mântuitorului?
- Stâlpii cei de foc, care jucau în faţa Domnului, sunt Heruvimii şi Serafimii de care vorbesc cărţile la voi în lume.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce înseamnă trei lumini puternice care m-au lăsat pe mine orb?
- Aceste trei lumini însemnează Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
- Spune-mi Sfinte Mihaile ce înseamnă lumina puternică acre există sub tălpile Domnului?
- Înseamnă că puterea închipuită în trei feţe este o singură Dumnezeire, o singură putere.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, cine sunt bătrânii de la poartă?
- Sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, când trece un suflet păcătos pe aici cum îl privesc aceşti bătrâni?
- Sufletul păcătos, merge pe altă cale mai depărtată şi când el soseşte cu îngerul în faţa porţii şi al bătrânilor, Sfinţii întorc capul să nu vadă feşele lor şi el vede numai săbiile lor, adică judecata lui.
- Spune-mi Sfinte cum se cheamă acest loc împodobit cu atâtea frumuseţi?
- Cu acest loc se plineşte cuvântul Domnului care a zis: "În casa Părintelui Meu sunt multe locaşuri". Aici e locul pe veci al aleşilor Domnului, acre cât trăiesc fac voia Lui. În aceste locuri ţi-a gătit şi ţie Domnul un loc, pentru viaţa şi rugăciunile tale.
Deodată ne pomenim într-o odăiţă frumos împodobită..
- Vezi locul acesta Ioane? Acesta e locul dăruit ţie de Domnul după ziua judecăţii pentru rugăciunile şi viaţa ta.
Mi-a dat Sfântul în acea clipă un scaun mic cu perniţă roşie, zicându-mi:
- Stai Ioane aici şi te odihneşte puţin, ai să mă întrebi pe mine aici toate câte te va lumina duhul Sfânt al Domnului ca să-ţi explic eu toate ţie că tu ai să le spui la lume.
Când am vrut să stau pe acel scaun ceresc, m-a cuprins o sete mare şi am zis:
- Vai Sfinte Mihaile, pe mine mă găsi o sete..
- Nu-i sete materialnică Ioane, ci e sete spirituală, sfântă.
Şi arătându-mi o cişmeluţă care era în faţa odăiţei mi-a zis:
- Mergi şi gustă tu apă vie.
Am mers şi cu lacrimi gustând din acea apă, am simţit mirosuri slăvitoare şi o lumină puternică. Mergând să stau pe scaunul arătat mie de Sfânt am zis:
- Vai Sfinte Mihaile, cum nu am avut în lumea vremelnică apă ca aceasta, să fi gustat numai la o săptămână odată, atunci când gura me era amară de boală.
- Cu greşeli vorbeşti cu mine Ioane. Tu nu ai avut boală ci un mic post, ca tu să poţi vorbi cu Domnul, să-ţi dea în dar talantul dăruit ţie.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, cum sunt locurile unde petrec creştinii drepţi şi cei păcătoşi de la moartea lor până la ziua judecăţii?
- Sunt două locuri, locul drepţilor şi locul păcătoşilor. Locul celor drepţi este o vale frumos împodobită în frumuseţi. Acole petrec creştinii drepţi, de la moarte până la ziua judecăţiica într-un târg la voi în lume. se cunosc unul pe altul şi au acolo mila şi mângâierea Domnului deopotrivă până la ziua judecăţii. Atunci merge fiecare creştin să-şi ia plata după ale sale fapte. Se desparte atunci tată de fecior, soţ de soţie, frate de soră, cum zic cărţile sfinte.
- Cum se cunosc ei acolo Sfinte Mihaile, şi cum pot să vorbească unul cu altul dacă e aşa multă lume?
- Fiecare creştin când moare merge la ai lui. Cunoaşte acolo părinţi, fraţi, copii şi pe toţi câţi i-a cunoscut în lumea vremelnică.
- Case au ei acolo?
- Nu au case acolo, Ioane, au numai paturi de aşteptare până la ziua judecăţii servesc faptele bune ce au făcute şi sărindarele ce şi-au dat în lume. Tot creştinul cât trăieşte în viaţă e dator a-şi da câteva sărindare. Căci sărindarele vă servesc pentru scăparea de greşeli în lume şi dincolo de mormânt ca un acoperiş spiritual, sfânt.
- Rugăciuni fac ei acolo, Sfinte Mihaile?
- Creştinul care cât trăieşte pe lume iubeşte rugăciunea şi petrece viaţa în rugăciuni cu drag până la moartea lui, şi după ce moare în rugăciuni petrece în veac, cum zice cuvântul sfânt al Domnului:"În toate zilele vieţii mele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului."
- După ce-şi fac ei rugăciunea colo sfinte Mihaile? Că noi în lume o facem după preoţi în biserici.
- Ei acolo sunt într-o vale frumos împodobită cu lume multă şi când vine ceasul de a-şi face rugăciunea, vin deasupra lor plutind în văzduh coruri sau grupuri de îngeri nenumărate. Se aşează sufletele cu o iuţeală mare în jurul fiecărui grup cui aparţin, încep îngerii a cânta din nişte trâmbiţe, glasuri de slujbă cerească. La glasul îngerilor creştinii drepţi îşi fac rugăciuni cum faceţi voi în lume după preoţii voştri în biserici. Acolo se face o închinăciune, o plecare de genunchi şi o voce se aude pretutindeni.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (6)

[...]Mergeam pe o carare in forma de tunel, intunecata. Deasupra noastra era un fum de nor albastru si cu miros greu. in partea stanga erau niste maghernite urate, negre, catranite cu catran de sus pana jos, in partea dreapta era lumina, pomi, frumusete si aer curat. Am zburat prin acel intuneric infiorator, ca sapte, opt magherniti si Sfantul m-a oprit, in loc unde ne-a inconjurat o lumina ca sa putem vorbi. A ramas in fata noastra o maghernita mare, infioratoare, ingerul mi-a aratat-o.
- Vezi Ioane maghernita asta?
- O vad Sfinte Mihaile.
- Aici iti era locul, daca Domnul nu ar fi avut mila de tine, de te-a indemnat prin Duhul Sfant nevazut de ai facut rugaciuni si fapte bune de te-a scapat.
- Ce este aici Sfinte Mihaile? am intrebat eu tremurand.
- Aici este iadul si muncile de veci.
- Spune-mi Sfinte, cum sunt muncile inauntru?
- Vezi tu ael loc intunecat, acolo este usa si cand vine ingerul nemilostiv cu sufletul pacatos, ca sa-si vada locul aicea, singura usa se deschide la acea maghernita unde este locul lui pe veci. Intrarea e ca la voi in case, intunecata, cu miros greu si cu multime de diavoli, care ies in intampinarea lui, batjocorindu-l si-l petrec pana-si vede locul, inauntru este o hala mare intunecata si cu greu miros, in mijloc se face o gura infricosata in jos care este fara fund. Are o scara cu trepte cotite cum sunt la voi in lume, la fiecare cot al scarii e cate o munca. Sunt mii de mii de feluri de munci dupa treapta faptelor fiecaruia. Sufletul adus aici merge pe scara cu ingerul pana la treapta lui, el nu vede alte munci decat munca lui. Acolo se deschid singure usile si-si vede locul. [...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (5)

[...]Parintele meu Ceresc, am zis eu: Eu cat am trait pe lume am avut urat obicei de am dat raului nevasta si copiii mei, moartea si pe cel ce m-a randuit pe mine. Of! Parintele meu Ceresc, eu pe Tine Te-am dat dusmanului si de unde pica pe mine mila aceasta de stau inaintea fetei Tale fara pata pacatului?
- Nu are demonul putere asupra Mea, mi-a zis Domnul
- Eu stiu bine ca nu are putere asupra Puterii Tale, am zis eu, dar spune-mi mie ce fapte bune am facut eu in lume de m-ai scapat de puterea lui?
- Iti spuse tie Sfantul Mihail, a zis Domnul, cand il intrebasi, ca trei fapte sunt bune; rugaciunea cu metanii, cainta de fapta rea si blestemarea demonului. Caci daca un crestin, la voi in lume isi petrece viata in fapte bune si daca el in viata n-a certat niciodata pe demon, la ziua judecatii, demonul iese in fata Mea cu carte si zice, a trait in lume, in fapte bune, dar pe mine nu m-a certat niciodata, dragostea intre mine si el nu e stricata. Si Eu nu va urasc pe voi atat pentru gresala ce o faceti, cat va urasc pentru dragostea ce o aveti catre demon. Dragostea catre demon este bucuria ce o simte tot crestinul in urma greselii. Crestinul cat traieste pe lume e dator sa certe pe demon in toata clipa zicand: "Sa te certe pe tine Domnul, diavole, sa piei cu toata puterea ta din tot cuprinsul meu, caci eu te cert pe tine diavole in numele tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin! Crestinul care cearta pe demon in rugaciunecat traieste in lume, Eu il apar pe el si toata casa lui de toata puterea satanei si la moartea lui Eu binecuvantez sufletul lui ca nici el sa nu vada demonii nici demonii pe el."
-Of! Parintele meu ceresc, am zis eu, mie imi este teama si frica mare cand ma voi destepta la ziua in casa mea am sa uit tot ce am vazut, auzit, voi mai vedea si voi mai auzi in aceasta sfanta noapte si n-o sa am ce spune lumii. Domnul mi-a zis:
- Tot ce ai vazut in aceasta noapte si ai auzit de la Sfantul tau Mihail si de la Mine si vei mai auzi si vei mai vedea pana te va duce in lumea vremelnica pana la ziua, toate vor ramane sabie si carte scrisa in inima ta, cat vei trai tu pe lume, vei predica tu aratat si fara de teama condus de Duhul Meu Sfant.
Domnul a zis catre Sfantul Mihail care sezuse in dreapta a cu multa smerenie:
- Ia Mihaile copilul Meu si du-l la iad de-i arata lui locul unde cazuse cand era el pacatos, de unde Eu l-am scapat pentru viata si rugaciunea lui. Sa-l duci la rai sa-i arati locasul ce i l-am gatit lui pentru faptele lui bune si la ziua il duci in lume sa-si creasca el copiii sai, si cat va trai in lume, va invata toata viata lui si va scrie carti in lume. Cartea lui se va numi - "Puterea rugaciunii" - fericiti vor fi crestinii care vor asculta cuvintele cartii lui, ca ei vor asculta cuvintele Mele si ale tale Mihaile! Iar acei crestini care vor lepada cartea si invataturile lui, pe ale noastre cuvinte vor lepada si la a lor moarte, fiecare la al lor nume, lumina fetei Mele cu frica o vor vedea si parte la Imparatia Mea nici unul nu va avea!
La aceste cuvinte ale Domnului, Sfantul Mihail si-a facut plecaciune cum fac preotii in biserica, iar eu cuprinzand talpile Domnului cu bratele mele, am zis cu lacrimi.
- Of! Parintele meu ceresc, pe mine ma pornesti acum iar in lumea rea unde multe lupte si ispite am sa intampin de la demon. Eu ma rog cu lacrimi ca sa ma ajuti cat voi trai pe lume sa nu fiu supus de demon. Domnul mi-a zis:
- Te-am ajutat Ioane pe tine cand tu nu vazusesi fata Mea si binecuvantare de la Mine nu primisesi. Din clipa asta esti mult ajutat de Mine si ingerii Mei, dar tu sa lucrezi rugaciuni cu metanii, intreit de cum ai lucrat.
Cu aceste cuvinte , am zburat de la scaunul Domnului spre apus. Dupa o mica departare de scaunul Domnului, m-am uitat inapoi si cand am vazut fata Domnului asa mangaietoare si scaunul in lumini ceresti, am inceput a plange si am zis:
- Vai Sfinte Mihaile, cum voi fi eu cand voi veni pe veci sa nu mai vad fata Domnului?
- Nu plange Ioane - mi-a zis Sfantul - caci tu ai plans in lume. Crestinii care nu-si plang gresalele traind ei, plang aici in veac si mangaiere nu afla niciodata.
- Cum Sfinte Mihaile, daca un crestin moare din lume pacatos si aici plange cu amar pana la ziua judecatii, nu-i mai pot folosi nimic lui lacrimile varsate?
- Cat traieste un om pe lume, atata este ziua pentru el, cum lucrati voi in lumea vremelnica, de dimineata pana seara, iar noaptea va repauzati, toti in case fara grija de nimic, asa e dator un crestin sa lucreze cat traieste in lume, cu barbatie pentru lumea vremelnica, pentru necazurile lui si pentru corpul lui, dar sa lucreze si pentru suflet, un ceas din noapte sau zi, rugaciuni cu metanii si alte fapte bune. caci de roadele ce va lucra un crestin in lume, ori se va bucura aici in veac, ori se va munci in veac.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, ce inseamna cuvantul pe care mi-l spusesi mie "cat traieste un om pe lume e ziua pentru el"?
- Cand se boteaza copilul la Biserica se armeaza la botez, spiritual, sfant, cu lumina Duhului Sfant, cu Sfanta Cruce care e insusi Domnul Hristos in inima fiecarui crestin, se armeaza cu doi ingeri de paza care scriu tot ce face crestinul in viata. Un par daca se misca in capul unui crestin spre bine sau spre rau, e scris de inger. La moarte pe omul pacatos il paraseste lumina Duhului Sfant, adica i se ia haina botezului si ramane gol. Il paraseste Crucea, caci el se desparte de Domnul, Ingerul pazitor zboara la cer, corpul lui merge in mormant, adica in pamant de unde e alcatuit si sufletul lui merge in temnitele iadului unde plange cu amar dar nu se mai vede acci este aruncat din lumina la intuneric.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, de unde am pe mine aceasta haina luminata de care in lume nu am vazut?
- Ioane, asta-i haina botezului de care-ti vorbi tie, adica lumina cea cereasca pe care o primeste pruncul la botez.
- Spune-mi Sfinte mihaile cum se da haina botezului?
- Cand preotul face slujba pentru pruncul care se boteaza, il unge cu Sfantul Mir. in clipa and preotul cufunda in apa pruncul in numele Sfintei Treimi se pogoara peste prunc o lumina cereasca si acea lumina e haina pe care o porti tu acum. Haina aceasta crestinul o pierde cat traieste, prin pacate si e dator sa o recapete prin pocainta. Si tu pe la jumatatea vietii pierdusesi haina botezului, erai gol si daca mureai atuncea in valul pacatelor, mergeai la Domnul cu corpul negru, otravit si plin de rani. crestinul care moare pacatos, sufletul lui este negru ca negura pacatului si in chipul diavolului in a carui primire el din acea clipa merge. Si cate pacate are un crestin la moarte, atatea buboaie are un crestin pe sufletul sau din care curg niste puroaie otravitoare, caci dusmanul e sarpe otravitor si cand crestinul face o greseala cat de mica si nu-si cere iertare imediat la Domnul cu rugaciune, cand Ingerii au scris amandoi gresala in cartile lor se naste pe sufletul lui un buboi care asa-i de greu cum a fost de greu pacatul. Incat daca un crestin traind in viata, ar putea sa-si vada ranile pacatelor lui, ar fusi de rusinea lumii ascunzandu-se si n-ar avea unde.
- Cu ce se vor spala aceste rani, Sfinte Mihaile?
- Cat traieste omul in luem, rugaciunea cu metanii, la pamant, a zis Sfantul, este sabie care taie greselile, lacrimile varsate in rugaciune sunt apa vie care spala ramasitele ranilor. daca crestinului cand se roaga, nu-i picura lacrimi din ochi, sa se roage pana il trece naduseala si naduseala produsa in rugaciune pretuieste ca si lacrimile.
- Spune-mi Sfinte Mihaile, daca un crestin moare pacatos si nu are haina botezului, poate merge in fata Domnului cu hainele date lui de pomana din lume?
- Nu poate lua duhul haina corpului, nici corpul haina duhului, ci sufletul, care e gol, gol merge la Domnul.
- Sfinte Mihaile, pentru ce se dau haine de pomana pentru cei raposati?
- Toata haina data in lume, e scrisa fapta buna in ceruri. Cel ce imbraca pe frate materialnic in lume el e imbracat spiritual in cer, insa crestinul care moare pacatos desi i se da lui haine de pomana de cei ramasi ai lui, dar el fiind cufundat in pacate, merge in fata Domnului cu pacate si plin de rani.
- Spune-mi sfinte Mihaile, la moarte, cand murim mai vedem toti fata Domnului sau o vad numai cei drepti?
- La moarte tot crestinul care a primit sfantul Botez si nu l-a pierdut cum fac sectele prin botez fals si moare in botezul lui, merge de se inchina in fata Domnului fie el cat de pacatos, vede fiecare crestin fata Domnului la moarte pentru ca acei pacatosi sa se amarasca mai cu amar, vazand ei Imparatul cel Ceresc, bland si milostiv pe ale carui porunci ei le-au urat si se despart pe veci de El, iar cei drepti sa se bucure, vazand pe Imparatul caruia au servit cu drag si de la Care au sa primeasca plata dupa ziua judecatii, cum te bucurasi tu Ioane.
Domnul nostru Iisus Hristos are doua feluri de cai la cer: cale libera si cale prin vami, are doua feluri de ngeri, milostivi si nemilostivi si dincolo de mormant sunt doua locuri de asteptare: locul dreptilor si locul pacatosilor. Sufletul care la moarte este gata, faar greseli, il ia Inger luminat, zboara cu el pe calea libera cum merseram noi, il duce in fata Domnului, unde il binecuvanteaza Domnul si-i vorbeste bland cum iti vorbi tie. il duce in rai, unde ii arata locasul dupa ziua judecatii castigat de el prin faptele lu bune, il duce intr-un loc binecuvantat unde petrece in mila si mangaierea Domnului pana la ziua judecatii. Acest loc este locul unde ochiul Domnului in toata clipa il cerceteaza, cum zic cartile Sfinte. pe sufletul pacatos il ia inger rau, merge cu el prin vamile vazduhului unde mari suparari are de la demoni si cu frica mare ajunge si el aproape de scaunul Domnului. Nu se apropie de scaunul Domnului nici ingerul nici el, stau departe de scaunul Domnului.
- Si cum aud ei glasul Domnului stand asa departe?
- Il aud Ioane, pentru ca glasul Domnului este sabie cu doua ascutisuri si patrunde inima fiecarui crestin deopotriva. Fericiti sunt crestinii in ale caror inimi patrunde glasul Domnului cat traiesc pe lume. Caci ei auzind glasul Domnului urasc pacatul, fac fapte bune iar la moarte scapa de munca de veci. Dar vai de crestinii aceia in ale caror inimi impietrite nu poate patrunde glasul Domnului nici pana la moarte, caci ei merg in munca vesnica. Domnul nu cearta cu vorbe aspre la moarte pe niciun pacatos ci e mila Domnului pentru el, ca merge in primirea satanei, ii vorbeste lui Domnul cu vorbe blande dar cu intristare, si-i zice: "Unde-ti sunt fiule darurile cu care Eu te-am impodobit pe tine la botez? Te-a inselat pe tine demonul, de ai facut greseli, dar Eu ti-am poruncit tie prin cartile Mele, prin preotii Mei, si prin alesii Mei ti s-au dat cuvinte de indreptare. Dar tu fiule nu ai vrut sa faci voia Mea niciodata. ai facut numai voia dusmanului pana la moarte si din clipa aceasta tu nu mai esti fiul Meu, ramai sclav si rob demonului. La aceste cuvinte intristate ale Domnului ii pica o lacrima din ochii Domnului si acea sfanta lacrima ii taie multe gresale pacatosului. Dupa o mica amenintare facuta de Domnul, il ia ingerul din fata Domnului si-l duce in iad unde-i arata focu unde va fi dus dupa ziua judecatii. Pacatosul vazandu-si focul vesnic, plange cu amar tinandu-se de inger, ingerul ii zice: "De ce nu ai facut si tu fapte bune sa nu-ti fie si tie locul aici?" El spune disperat ca nu a stiut. atunci ingerul ii arata tot ce i s-a spus in lume de Preoti, din carti si tot ce a vazut el in lume si n-a vrut sa faca. Cu aceste cuvinte ne pomenirăm in fata iadului. [...]


Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (4)

[...]Peste o clipă de zbor prin lumini cereşti ne-am pomenit în faţa Domnului Iisus Hristos pe Care eu îndată L-am cunoscut după chipul cum era zugrăvit în sfânta noastră biserică. Am privit Chipul Domnului şi l-am întipărit în mintea mea. Dar când am vrut să privesc scaunul Său, n-am putut. Scaunul Domnului era într-o lumină cerească, înconjurat de lumini puternice în formă de stâlpi de foc care mă lăsauorb şi nu puteam privi scaunul Domnului. După stâlpii de foc au jucat trei lumini puetrnice care mi-au luat vederea cu totul. Al treilea, sub tălpile Domnului era o lumină puternică ca un soare care m-a lăsat orb cu totul. Aceste lumini au pierit şi Domnul a rămas în scaunul slavei în lumini cereşti mângâietoare. Eu am făcut trei închinăciuni în faţa Domnului, întorcându-mi capul spre Sfântul Mihail din dreapta mea. Sfântul mi-a grăit:
- Ioane fă trei închinăciuni în faţa Domnului, tinde-ţi braţele sufletului tău, cuprinde tălpile Domnului şi le sărută ca să te binecuvânteze.
Eu am făcut trei închinăciuni, am cuprins tălpile Domnului şi la a treia sărutare, cu lacrimi, am simşit măinile Domnului peste capul meu, că m-a binecuvântat şi a grăit către mine cuvinte blânde, dar în limbă străină. Eu am zis în gândul meu: Vai, mie ticălosul, că pentru greşalele ce am făcut în viaţa mea nu am în clipa aceasta mila să grăiască Domnul cu mine în limba mea! Am pus mâinile la piept şi cu lacrimi am grăit: Of! Părintele meu ceresc, păcătos venii eu în clipa aceasta în faţa Sfinţeniei Tale, căci m-aduse Sfântul Mihail negata, plin de greşale şi fără lumânare. Vai! mie ticălosul că păcătos stau în faţa Ta în clipa aceasta. Domnul mi-a grăit cu o voce blândă:
- Nu eşti păcătos Ioane, căci ai fi fost păcătos şi mult rătăcit de la căile Mele drepte şi sfinte, dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ făcută zi de zi şi noapte cu stăruinţă, îndemnat fiind de Duhul Meu Sfânt, pentru viaţa ta din lagărul din Ungaria unde ai fot prizonier, de umblai în fiecare zi cu mulţi fraţi, prizonieri şi-i învăţai să se închine cu metanii în toată clipa, zi şi noapte, îi opreai cu cuvinte să nu mai hulească şi să zică vorbe rele. Pentru acea viaţă a ta şi alte fapte plăcute ie, te-am scăpat de demonii iadului şi mai ai şi ceve frumos în Împărăţia Mea.
- Ştiu părintele meu ceresc, am zis eu, că mă închinam în lagăr ziua şi noaptea, cerând mila Ta, ca să mă ajuţi să-mi mai văd odată ţara, casa şi copiii mei, dar venind acasă am găsit soţia şi copiii mei rătăciţi de la rugăciune şi din multe necazuri avute am pierdut şi eu rugăciunea. Mi-a dat demonul un gând rău, de am zis că nu mai fac nici-o metanie până când Tu nu-mi dai o vedenie î care să-mi arăţi puterea rugăciunii. Cu acest cuget viclean, am părăsit rugăciunea şse luni, vai mie ticălosul! Domnul mi-a grăit întristat:
- Ioane, diavolul te-a făcut pe tine ca să pierzi rugăciunea cu metanii la pământ. Aşa a făcut diavolul acum cu toţi creştinii din lume, căci toţi au părăsit rugăciunea cu metanii la pământ. Acum aproape toţi creştinii se închină cu închinăciuni plecate şi la piept şi le fac şi pe acestea pe jumătate şi în loc de plată de la Mine au scrise de ngerii Mei greşale. N-am zis Eu cuvânt "Dacă e sminteşte ochiul tău, scoate-l şi dacă te sminteşte mâna ta, tai-o". Ochiul şi mâna sunt, tatăl tău, mama ta, soţul tău, copilul, fratele, vecinul, pe ale căror armături date lor la botez le-a slabit demonul: Lasă-i pe aceştia căci la voi în lume mai sunt fericiţi numai creştinii aceia ale căror armături date lor la botey nu le-a putut slăbi demonul, căci numai aceştia mai pot lucra cu drag voile Mele. pe tine te iert că ai părăsit rugăciunea, pentru că în timpul părăsirii nici fapte rele nu ai făcut. eu am zis:
- Of! Părintele meu Ceresc, tristă moarte avusei eu, cum n-avusei şi eu de la Tine milă să trăiesc pe lume să-mi căsătoresc, măcr unul din copiii mei, care ar fi îngrijit şi de cei mici. Vai! sărmanii mei copii, când se vor scula la ziuă în casa mea şi-or vedea între ei corpul meu mort, fără suflet, ce spaimă şi frică mare are să-i prindă la prima vedere! Şi toţi fraţii mei vecini care ştiau că eu de mic iubeam rugăciunea, biserica şi faptele mele, cănd or auzi la ziuă că am murit fără lumânare în casa mea, au să se descurajeze toţi şi să urască Biserica şi rugăciunea. Tatăl meu din ceruri, pentru ce ai avut atâta milă de mine şi m-ai îndemnat prin Duhul Sfânt de am lucrat cu stăruinţă rugăciuni şi fapte bune de mi-ai iertat mie toate greşelile ce am făcut în viaţă şi în clipa aceasta mă învredniceşti să stau în faţa Sfinţeniei Tale fără pata păcatului, lasă-mi mă rog zile, ca să-mi căsătoresc fiica cea mare şi eu voi spune în lume la toţi arătat şi fără teamă, tot ce am văzut pe aici, voi vedea şi voi auzi până voi fi dus în lume.
- Te las Ioane, mi-a zis Domnul, ca să trăieşti tu pe lume să-ţi creşti toţi copii şi tu vei învăţa până la a doua chemare a ta la Mine pe veci, despre întărirea rugăciunii cu metanii la pământ şi alte minuni arătate ţie în dar. Că la voi în lume s-a părăsit cu totul rugăciunea cu metanii, creştinii voştri acum se închină cu mare îndoială. Eu am zis:
- Părintele meu Ceresc, m-am închinat în lume cu îndoială. Lucram rugăciuni stăruitoare, dar nu credeam că am să văd ceea ce văd acum.
- Nu te-ai închinat tu cu îndoială, mi-a zis Domnul căci tu atunci cănd vedeai Crucea mea, o cuprindeai cu braţele tale şi de multe ori cu dragoste şi cu lacrimi sărutai tălpile Mele pe acea Cruce şi orice Icoană vedeai tu cu chipul Meu, al Maicii Mele şi orice Sfânt, tu le sărutai cu lacrimi. Deci pentru dragostea ta ce ai avut nestrămutată faţă de crucile şi de icoanele Mele, atât când erai în fapte bune cât şi în fapte rele, te învrednicii pe tine în clipa aceasta, ca să-mi săruţi tu tălpile Mele, aici în ceruri, în toată slava şi luminile mele. Ceea ce până la tine altul n-a văzut ce vezi tu şi n-a auzit ce auzi tu şi să fie trimis iar în lume, tu vei fi un ales al Meu şi vei învăţa în numele Meu până la a doua chemare a ta pe veci. Căci, Ioane, cu ce dragoste va privi, va asculta şi va respecta tot creştinul cât trăieşte în lume Biserica Mea, crucile Mele, icoanele Mele şi persoanele bisericeşti, cu acea dragoste îi va fi primit sufletul la a lui moarte înaintea feţii Mele. Eu am zis:
- Părintele meu Ceresc, mare milă făcuşi pentru mine ca să merg iar în lume, să trăiesc cu lumea, să-mi cresc copiii mei şi ai dat poruncă sfântă ca eu să învăţ şi lumea. Explică-mi acum mie cum să lucrez eu rugăciuni în viaţă şi cum să învăţ lumea să se roage, ca la chemarea in faţa Sfinţeniei Tale pe veci să nu fiu eu vinovat? Domnul a zis:

• - Prima lucrare pe care o cer fiecărui creştin cât trăieşte în lume, este rugăciunea. Aceasta este de trei feluri: îchinăciunea zilnică, canon de rugăciune plină. Închinăciunea zilnică este închinăciunea, cum vă închinaţi voi, cu mâna la piept şi plecat, asta trebuie să facă creştinul în toată clipa, căci dacă creştinul pleacă călător şi vede în faţa lui biserica Mea şi crucea Mea şi nu se închină în faţa bisericii şi Crucii Mele, Îngerul Meu îi scrie lui faptă rea că el a defăimat patimile şi Dumnezeirea Mea. Dacă creştinul nu se închină când se scoală, când începe lucrul, la masă şi când se culcă, are scris de Îngerii Mei greşeli.

• A doua rugăciune cu metanii la pământ, se face în cinstea patimilor Mele. Creştinul care lucrează cu drag rugăciuni cu metanii la pământ cinsteşte patimile Mele şi în toată clipa când se închină un creştin cu metanii la pământ, i se scrie de Înger rugăciunea în carte şi la moartea lui câte rugăciuni cu metanii a lucrat în viaţa sa, atâtea fapte bune are scrise în cartea vieţii în Ceruri, atâtea greşale are iertate şi plată la împărăţia Mea are în veac. Rugăciunea cu metanii la pământ se face când omul este liniştit, nesupărat de nimic şi să nu-l vadă nimeni, rugăciuni cu metanii se fac mult noaptea. Pentru o rugăciune cu metanii la pământ lucrată în timpul nopţii i se taie creştinului care o face trei fapte rele. Rugăciunea cu metanii la pământ lucrată noaptea se cheamă priveghere. Creştinul care lucrează cu drag rugăciuni noaptea, plineşte cuvântul sfânt care zice: "Privegheaţi şi vă rugaţi".

• A treia rugăciune este rugăciunea plină, către toate puterile cereşti, de la Sfânta Treime până la Sfinţii Îngeri. Are să-ţi spună ţie Mihail, o rugăciune plină scurtă ca tu să înveţi lumea. [...]
  

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (3)

[...]Ziua am petrecut-o foarte îngrijorat de cele ce mi se spusese de Înger că am să văd. Seara am adormit pe patul meu după ce mi-am făcut rugăciunea. M-am pomenit într-o vedenie minunată, înconjurat din toate parţile de lumini. Corpul meu era cu chipul său din lume, aveam simţurile şi cunoştinţa ca în viaţă şi eram uşor ca un fulg, îmbrăcat cu haina roşie până la pământ, frumos înflorată, în partea dreaptă, pe piept, purtam crucea care lumina. De mâna dreaptă mă ţinea un frumos Înger, pe care eu la prima vedere l-am cunoscut a fi unul din Sfinţii Arhangheli Mihail sau Gavril după chipurile cum îi avem zugrăviţi în biserica noastră. Am întrebat cu sfială pe Îngerul care mă purta, zicând:
- Sfinte Înger al Domnului, spune-mi şi mie cum iţi este numele?
Frumosul Înger a întors din zbor capul spre mine şi cu cuvinte blânde mi-a grăit:
- Ioane eu sunt Arhanghelul Mihail. Eu i-am zis:
- Vai mie, Sfinte Mihaile, că m-ai răpit fără lumânare!
- Nu plânge tu pentru lumânare, mi-a spus Îngerul, că noi acum nu zburăm prin întuneric, zburăm prin lumini că tu nu mai ai greşale.
- Şi unde mergem noi acum, Sfinte Mihaile? am zis eu lăcrimând.
- Noi mergem acum, Ioane, mi-a zis Îngerul, să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul Cerului şi al Pământului.
Eu am zis cu lacrimi:
- Vai mie ticălosul, că negata şi păcătos mă duci în clipa aceasta să văd faţa Domnului!
- Nu mai eşti tu păcătos, mi-a zis Sfântul Mihail. Căci erai păcătos şi mult rătăcit când ziceai vorbe rele. Dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ, lucrată de tine, din copilărie, cu stăruinţă şi cu dragoste, îndemnat fiind tu de Duhul Sfânt al Domnului. Pentru viaţa ta din lagărul din Ungaria unde ai fost prizonier, petrecută zi şi noapte în rugăciuni cu metanii la pământ, pentru viaţa ta de acolo când umblai în fiecare zi cu mulţi fraţi prizonieri învăţându-i să lucreze cu drag şi să facă rugăciuni cu metanii la pământ ziua şi noaptea, să nu mai zică vorbe rele şi să hulească; pentru acea viaţă a ta şi alte fapte bune, ce ai făcute, plăcute Domnului, te-a scăpat Domnul de iad, de demonii iadului şi mai ai şi ceva frumos la Împărăţia Sa.
Eu gândindu-mă la necazurile vieţii mele, am zis cu lacrimi către Sfânt:
- Poate rugăciunea cu metaniile la pământ m-o fi scăpat de iad, că alte fapte bune n-am făcut! Căci aveam soţie şi şase copii şi tot ce agoniseam prin munca mea, întrebuinţam numai prin familia mea.
- Este destul pentru tine, om sărac, ce ai făcut.
Amintindu-mi de copiii pe care îi părăsisem, am zis cu lacrimi către sfânt:
- Vai! Sfinte Mihaile, tristă moarte avusei eu, mi-au rămas şase copii mici, pe mâinile străinilor. Cum n-avusei de la Domnul zile, să trăiesc să căsătoresc cel puţin unul din ei, care ar fi îngrijit şi de cei mici! Vai, sărmanii mei copii când se vor scula la ziuă în casa mea şi vor găsi corpul meu între ei mort, fără suflet, ce spaimă şi frică mare are să-i cuprindă! Sfântul Mihail mi-a considerat aceste cuvinte o rugăciune, zicându-mi:
- Ioane, când vom fi sus în ceruri în faţa Domnului Iisus Hristos şi când vei săruta tu tălpile Domnului, la porunca ce-ţi voi da eu ţie, ca să te binecuvinteze Domnul, că de aceea eşti chemat tu acolo, blând te voi învăţa pe tine. Tu să răspunzi Domnului cu smerenie la tot ce te va întreba şi să zici tu către Domnul şi rugăciunea pe care o ziseşi către mine. Şi pentru ca tu nu mai ai greşale multe, poate-ţi mai lasă ţie Domnul zile, ca să te duci iar în lume, să trăieşti cu lumea şi să-ţi creşti copilaşii tăi.
Eu când auzi cuvântul copilaşi din gura unui Înger ceresc, ma trecură lacrimi. Zisei:
- Vai, Sfinte Mihaile, ce-mi spui cuvinte ca acestea mie, că-mi mai lasă Domnul zile să mă duc iar în lume, să-mi cresc copilaşii mei, când eu văd şi cunosc acum bine că sunt plecat definitiv din lume! Sfântul mi-a grăit blând:
- Cunoşti tu, Ioane, că eşti plecat acum din lume?
- Cunosc Sfinte Mihaile, am spus eu. Cunosc prin uşurinta corpului, că sunt uşor ca un fulg, nu sunt greu cum eram în lume, cunosc prin haina şi crucea ce port şi cunosc prin depărtarea ce ne-am depărtat din lume. Că de aseara zburăm amândoi neîncetat, departe de lume. Sfântul mi-a grăit blând:
- Aşa e Ioane, că plecat eşti de acum din lume. Această cale luminată pe care noi acum zburăm, este calea liberă de care spun cărţile la voi în lume. Pe aceasta cale merg la moarte, numai pruncii mici şi oamenii fără greşale. Dar corpul tău în lume nu e mort cum crezi tu, ci doarme un somn binecuvântat de Domnul. Soţia şi copii tăi dorm toţi liniştiţi până la ziua, că nu e dat lor să se scoale în această noapte ca să-ţi tulbure vedenia dată ţie în dar de Domnul. Tu să te gândeşti la mila Domnului, cata mila a avut pentru tine de te-a indemnat prin Duhul Sfant, de ai lucrat rugăciuni cu metanii cu stăruinta zi şi noapte şi te-a scăpat de toate greşalele făcute în viaţă. Gândindu-mă la vămile văzduhului, despre care citisem în cartea cu 24 de vămi, viaţa Sfântului Vasile, am zis:
- Sfinte Mihaile, când eram în lume în clasa a 3-a în şcoală, am citit cartea cu 24 de vămi şi din acea carte mi-am cules multe obiceiuri folositoare sufletului meu. Sfântul mi-a zis:
-Ioane, obiceiul tău ca să te închini zi şi noapte cu stăruinţă din acea carte ţi l-ai întocmit tu. Creştinii care lucrează în stăruinţă rugăciuni cu metanii la pământ cinstesc patimile Domnului şi la moarte acei creştini n-au teama nici de iad, nici de demonii iadului, că au lucrat trăind în viaţă, pocăinţa, care este rugăciunea cu metanii şi cu căinţă din suflet. Eu am zis:
- Sfinte Mihaile, am văzut scris în acea carte că până la cer sunt douăzeci şi patru de vămi şi că la acele vămi se întreabă tot sufletul care pleacă din lume de toată fapta rea pe care el trăind în viaţă nu şi-a mărturisit-o la duhovnic şi n-are fapte bune făcute pentru iertarea ei. Îmi spuseşi mie că mergem la Domnul, ce voi face eu prin acele vămi?
- Sunt 24 de vămi până la cer, dar vămile le văd numai cei păcătosi. Noi zburăm la cer pe cale liberă, căci tu nu mai ai greşale şi a binecuvântat Domnul sufletul tău, ca să nu mai vezi la moarte faţa demonilor şi nici ei faţa sufletului tău.
- Ce fapte bune am făcut eu, Sfinte Mihaile, de mi-a dăruit Domnul atâta milă?
- Trei fapte bune, a zis Sfântul, este dator tot creştinul să facă neapărat cât traieşte în viaţă, întaia faptă bună este rugăciunea cu metanii la pământ
a doua, căinţa de fapte rele
a treia faptă este blestemul demonului.
Eu când auzii aceste cuvinte grăite de Înger şi mă convinsei pe deplin că m-a scăpat Domnul de demonii întunericului zisei:
Sfinte Mihaile, cum nu-mi dă mie Domnul, o milă, ca să văd acum la trecerea mea la cer, un demon, să-l batjocoresc, căci mult am făcut voia lui în lume, când îi dam lui, soţia mea, copiii mei, moartea şi tot ce aveam şi pe Domnul meu. Şi făceam rugăciuni cu metanii la pământ noaptea cerând Domnului milă ca să scap de acest urât obicei şi nu am putut până acum. Îngerul mi-a spus:
- Ioane, şi îngerii luminaţi şi cei întunecaţi tot de porunca Domnului ascultă şi nimic nu se lucrează fără porunca Domnului. Tu zici să ocărăşti pe demonii văzduhului pentru că te-a învrednicit Domnul de mila aceasta, te-a îndemnat prin Duhul Sfânt nevăzut de ai lucrat tu rugăciuni şi fapte bune de ţi s-au iertat ţie toate greşelile şi în clipa aceasta te-a învrednicit fără a vedea demonii şi nici ei faţa ta. Dacă Domnul nu avea milă de tine, amară ţi-ar fi fost calea şi moartea. Eu şi Domnul nu am fi avut nici-o putere asupra ta, căci amarnici şi grozavi sunt demonii cu acei care la moarte rămân daţi lor! Tu, pentru rugăciunile tale şi viaţa ta plăcută Domnului ai batjocorit demonii văzduhului. Acum, peste o clipă, noi stăm în faţa Domnului Hristos, deci, precum atunci când trăiai în lume sărutai cu drag crucea şi Icoana Domnului şi acum aici în ceruri ai să săruti tălpile Domnului Iisus Hristos. Teama de luminile puternice ce înconjoara scaunul Său tu să n-ai, că te vor mângâia pe tine luminile pentru rugăciunile şi viaţa ta plăcută Domnului. [...]
Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006

O frumoasă vedenie cerească (2)

[...]Zburam pe o câmpie frumos înverzită, iar de mâna dreaptă mă ţinea un frumos înger îmbrăcat în veşmânt alb şi zbura cu mine spre răsărit. Am întrebat cu frică pe înger:
- Sfinte Îngere, am murit eu din lume?
Îngerul mi-a răspuns blând, zicându-mi:
- Nu eşti mort ci eşti în vedenie sfântă.
- Şi unde mergem, Sfinte Îngere, acum?
Îngerul mi-a răspuns blând:
- Mergem acum la baia curăţiei de greşale.
Acolo am făcut băi cum făceam în Ungaria, în lagăr. De acolo am zburat cu îngerul iar la răsărit, sosind la o grădină cerească. Acolo m-a îmbrăcat îngerul cu veşminte albe luate dintr-o cămăruţă frumos împodobită. M-a dus Îngerul la o masă cerească, unde am gustat mâncăruri cum n-am văzut în lume, dar foarte puţin. Din care gustam, mă schimbam cu totul. Sculându-ne de la masă, îngerul mi-a zis:
- Ioane te întorci la răsărit şi faci trei metanii.
Când m-am sculat de la rugăciune am văzut ca Îngerul meu purtător avea în mâna dreaptă un ulcioraş mic, frumos împodobit. Din care stropindu-mă am rămas luminat şi uşor ca un fulg. Mi-a dat ulcioraşul în mână zicându-mi:
- Ţine Ioane acest ulcioraş, care e dăruit ţie de la Domnul în dar. Îl iei în mână şi vei fi dus de mine , în biserica din satul tău unde vei afla lume multă şi preotul săvârsind Sfânta Liturghie. Vei intra în biserică, vei pune ulcioraşul tău în fereastra bisericii, vei face închinaciuni cu metanii la fiecare icoana, vei lua ulciorul în mână şi pe oricine vei stropi în biserică se va lumina foarte puţin aşa cum te luminaşi tu de mâna mea.
M-a luat de mână îngerul şi zburând prin lumini cereşti cu mine, m-am pomenit pe pragul bisericii în satul meu unde am găsit lume multă cum spusese Îngerul şi pe preot făcând Sfânta Liturghie. Aici am făcut cum mă învăţase Îngerul, închinându-mă la fiecare icoană cu metanii, am luat ulciorul în mână şi am început a stropi oamenii. Din care, când stropeam foarte puţini se luminau, în acea clipă a apărut Îngerul în dreapta mea şi eu l-am întrebat cu lacrimi, zicând:
- Ce insemnează pentru mine acest ulcioraş, sfinte Îngere? Îngerul mi-a răspuns:
- Ioane, a doua noapte, care vine, tu ai să ai o vedenie mare, înfricoşată, în care vedenie iţi va da Domnul în dar multe învăţături folositoare pentru mântuirea a tot creştinul. Şi creştinii care vor primi şi vor lucra cu drag cele ce-i vei invăţa tu din această vedenie, se vor lumina de greşale cum te luminaşi tu in faţa mea şi cum se luminară aceştia pe care tu-i stropişi în faţa ta.
Cu aceste cuvinte m-am deşteptat în casa mea întristat că m-am despărţit de frumosul vis. [...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (1)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006
Foto

O frumoasă vedenie cerească (1)

În iarna anului 1920, luna Decembrie, m-am pomenit cuprins de o boală grea, de tifos şi după o zacere de trei săptămâni, am chemat preotul, care m-a spovedit şi m-a împărtăşit creştineşte. În ziua aceea, stând culcat în casa mea, cum eram grav bolnav, a apărut o lumină puternică în casă, de care eu m-am speriat. Am văzut în grinda casei un înger luminat care ţinea în mâna dreaptă un buchet de flori şi în mâna stîngă un pahar, învârtea florile spre mine şi se uita crunt în ochii mei, parcă vrea să-mi vorbească. Înfricoşat de ce vedeam, am zis soţiei mele: "Adu-mi lumânarea că eu plec şi vă las pe voi. Am fost păcătos în lume, am făcut multe fapte rele, dar nu ştiu ce fapte bune am făcut, că Domnul mi-a trimis o moarte blândă şi mângâietoare.
Am în faţa mea un înger mângâietor, care mă priveşte blând, dar sunt supărat că nu vorbeşte nimic cu mine!" Femeia, la cuvintele mele, a plecat să ia lumânări din pivniţă, dar odată cu plecarea, a dat răului zicând: "Fiţi-ar moartea!". La această hulă m-am întristat cu amar şi am plâns zicând, îmî piere acum îngerul.
După ce soţia s-a reîntors cu lumânarea în casă, eu am certat-o zicând:
- De ce ai dat răului?
La vorbele mele pline cu lacrimi, ea răspunse că nu e înger ci e boala mea. Eu i-am răspuns cu voce îndrăzneaţă.
- Nu e boala, ci e un înger ceresc, toată casa-i pusă în lumină şi tu ai să ai mare pedeapsă că ai dat răului îngerul Domnului.
Am pus pe fetiţa ce-o aveam mai mare între şase copii mici, care mi-a aprins lumânarea şi mi-a dat-o în mână. Ţineam lumănarea în mână şi când priveam îngerul, mă bucuram de frumuseţea lui, iar când vedeam copiii că plâng lângă mine, mă întristai cu amar mângâindu-i cu vorbele: "Tăceţi că eu nu mor acum."
A mai stat îngerul în grinda casei cât a ţinut lumânarea în mâna mea. În clipa când era gata lumânarea, a pierit îngerul şi lumina.
Am rămas singur în lumina zilei cu toată cunoştinţa. Am plâns cu amar până seara. Seara culcându-mă pe patul meu, îngrijorat de ce văzusem, făcându-mi rugăciunea, am adormit. M-am pomenit într-o vedenie minunată.[...]

Celelalte părţi:

O frumoasă vedenie cerească (2)
O frumoasă vedenie cerească (3)
O frumoasă vedenie cerească (4)
O frumoasă vedenie cerească (5)
O frumoasă vedenie cerească (6)
O frumoasă vedenie cerească (7)
O frumoasă vedenie cerească (8)
O frumoasă vedenie cerească (9)
O frumoasă vedenie cerească (10)
O frumoasă vedenie cerească (11)

Sursa: "Puterea rugăciunii", editura "Bunavestire", Bacău, 2006