Candela aprinsă: O frumoasă vedenie cerească (3)

marți, 20 octombrie 2009

O frumoasă vedenie cerească (3)

[...]Ziua am petrecut-o foarte îngrijorat de cele ce mi se spusese de Înger că am să văd. Seara am adormit pe patul meu după ce mi-am făcut rugăciunea. M-am pomenit într-o vedenie minunată, înconjurat din toate parţile de lumini. Corpul meu era cu chipul său din lume, aveam simţurile şi cunoştinţa ca în viaţă şi eram uşor ca un fulg, îmbrăcat cu haina roşie până la pământ, frumos înflorată, în partea dreaptă, pe piept, purtam crucea care lumina. De mâna dreaptă mă ţinea un frumos Înger, pe care eu la prima vedere l-am cunoscut a fi unul din Sfinţii Arhangheli Mihail sau Gavril după chipurile cum îi avem zugrăviţi în biserica noastră. Am întrebat cu sfială pe Îngerul care mă purta, zicând:
- Sfinte Înger al Domnului, spune-mi şi mie cum iţi este numele?
Frumosul Înger a întors din zbor capul spre mine şi cu cuvinte blânde mi-a grăit:
- Ioane eu sunt Arhanghelul Mihail. Eu i-am zis:
- Vai mie, Sfinte Mihaile, că m-ai răpit fără lumânare!
- Nu plânge tu pentru lumânare, mi-a spus Îngerul, că noi acum nu zburăm prin întuneric, zburăm prin lumini că tu nu mai ai greşale.
- Şi unde mergem noi acum, Sfinte Mihaile? am zis eu lăcrimând.
- Noi mergem acum, Ioane, mi-a zis Îngerul, să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul Cerului şi al Pământului.
Eu am zis cu lacrimi:
- Vai mie ticălosul, că negata şi păcătos mă duci în clipa aceasta să văd faţa Domnului!
- Nu mai eşti tu păcătos, mi-a zis Sfântul Mihail. Căci erai păcătos şi mult rătăcit când ziceai vorbe rele. Dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ, lucrată de tine, din copilărie, cu stăruinţă şi cu dragoste, îndemnat fiind tu de Duhul Sfânt al Domnului. Pentru viaţa ta din lagărul din Ungaria unde ai fost prizonier, petrecută zi şi noapte în rugăciuni cu metanii la pământ, pentru viaţa ta de acolo când umblai în fiecare zi cu mulţi fraţi prizonieri învăţându-i să lucreze cu drag şi să facă rugăciuni cu metanii la pământ ziua şi noaptea, să nu mai zică vorbe rele şi să hulească; pentru acea viaţă a ta şi alte fapte bune, ce ai făcute, plăcute Domnului, te-a scăpat Domnul de iad, de demonii iadului şi mai ai şi ceva frumos la Împărăţia Sa.
Eu gândindu-mă la necazurile vieţii mele, am zis cu lacrimi către Sfânt:
- Poate rugăciunea cu metaniile la pământ m-o fi scăpat de iad, că alte fapte bune n-am făcut! Căci aveam soţie şi şase copii şi tot ce agoniseam prin munca mea, întrebuinţam numai prin familia mea.
- Este destul pentru tine, om sărac, ce ai făcut.
Amintindu-mi de copiii pe care îi părăsisem, am zis cu lacrimi către sfânt:
- Vai! Sfinte Mihaile, tristă moarte avusei eu, mi-au rămas şase copii mici, pe mâinile străinilor. Cum n-avusei de la Domnul zile, să trăiesc să căsătoresc cel puţin unul din ei, care ar fi îngrijit şi de cei mici! Vai, sărmanii mei copii când se vor scula la ziuă în casa mea şi vor găsi corpul meu între ei mort, fără suflet, ce spaimă şi frică mare are să-i cuprindă! Sfântul Mihail mi-a considerat aceste cuvinte o rugăciune, zicându-mi:
- Ioane, când vom fi sus în ceruri în faţa Domnului Iisus Hristos şi când vei săruta tu tălpile Domnului, la porunca ce-ţi voi da eu ţie, ca să te binecuvinteze Domnul, că de aceea eşti chemat tu acolo, blând te voi învăţa pe tine. Tu să răspunzi Domnului cu smerenie la tot ce te va întreba şi să zici tu către Domnul şi rugăciunea pe care o ziseşi către mine. Şi pentru ca tu nu mai ai greşale multe, poate-ţi mai lasă ţie Domnul zile, ca să te duci iar în lume, să trăieşti cu lumea şi să-ţi creşti copilaşii tăi.
Eu când auzi cuvântul copilaşi din gura unui Înger ceresc, ma trecură lacrimi. Zisei:
- Vai, Sfinte Mihaile, ce-mi spui cuvinte ca acestea mie, că-mi mai lasă Domnul zile să mă duc iar în lume, să-mi cresc copilaşii mei, când eu văd şi cunosc acum bine că sunt plecat definitiv din lume! Sfântul mi-a grăit blând:
- Cunoşti tu, Ioane, că eşti plecat acum din lume?
- Cunosc Sfinte Mihaile, am spus eu. Cunosc prin uşurinta corpului, că sunt uşor ca un fulg, nu sunt greu cum eram în lume, cunosc prin haina şi crucea ce port şi cunosc prin depărtarea ce ne-am depărtat din lume. Că de aseara zburăm amândoi neîncetat, departe de lume. Sfântul mi-a grăit blând:
- Aşa e Ioane, că plecat eşti de acum din lume. Această cale luminată pe care noi acum zburăm, este calea liberă de care spun cărţile la voi în lume. Pe aceasta cale merg la moarte, numai pruncii mici şi oamenii fără greşale. Dar corpul tău în lume nu e mort cum crezi tu, ci doarme un somn binecuvântat de Domnul. Soţia şi copii tăi dorm toţi liniştiţi până la ziua, că nu e dat lor să se scoale în această noapte ca să-ţi tulbure vedenia dată ţie în dar de Domnul. Tu să te gândeşti la mila Domnului, cata mila a avut pentru tine de te-a indemnat prin Duhul Sfant, de ai lucrat rugăciuni cu metanii cu stăruinta zi şi noapte şi te-a scăpat de toate greşalele făcute în viaţă. Gândindu-mă la vămile văzduhului, despre care citisem în cartea cu 24 de vămi, viaţa Sfântului Vasile, am zis:
- Sfinte Mihaile, când eram în lume în clasa a 3-a în şcoală, am citit cartea cu 24 de vămi şi din acea carte mi-am cules multe obiceiuri folositoare sufletului meu. Sfântul mi-a zis:
-Ioane, obiceiul tău ca să te închini zi şi noapte cu stăruinţă din acea carte ţi l-ai întocmit tu. Creştinii care lucrează în stăruinţă rugăciuni cu metanii la pământ cinstesc patimile Domnului şi la moarte acei creştini n-au teama nici de iad, nici de demonii iadului, că au lucrat trăind în viaţă, pocăinţa, care este rugăciunea cu metanii şi cu căinţă din suflet. Eu am zis:
- Sfinte Mihaile, am văzut scris în acea carte că până la cer sunt douăzeci şi patru de vămi şi că la acele vămi se întreabă tot sufletul care pleacă din lume de toată fapta rea pe care el trăind în viaţă nu şi-a mărturisit-o la duhovnic şi n-are fapte bune făcute pentru iertarea ei. Îmi spuseşi mie că mergem la Domnul, ce voi face eu prin acele vămi?
- Sunt 24 de vămi până la cer, dar vămile le văd numai cei păcătosi. Noi zburăm la cer pe cale liberă, căci tu nu mai ai greşale şi a binecuvântat Domnul sufletul tău, ca să nu mai vezi la moarte faţa demonilor şi nici ei faţa sufletului tău.
- Ce fapte bune am făcut eu, Sfinte Mihaile, de mi-a dăruit Domnul atâta milă?
- Trei fapte bune, a zis Sfântul, este dator tot creştinul să facă neapărat cât traieşte în viaţă, întaia faptă bună este rugăciunea cu metanii la pământ
a doua, căinţa de fapte rele
a treia faptă este blestemul demonului.
Eu când auzii aceste cuvinte grăite de Înger şi mă convinsei pe deplin că m-a scăpat Domnul de demonii întunericului zisei:
Sfinte Mihaile, cum nu-mi dă mie Domnul, o milă, ca să văd acum la trecerea mea la cer, un demon, să-l batjocoresc, căci mult am făcut voia lui în lume, când îi dam lui, soţia mea, copiii mei, moartea şi tot ce aveam şi pe Domnul meu. Şi făceam rugăciuni cu metanii la pământ noaptea cerând Domnului milă ca să scap de acest urât obicei şi nu am putut până acum. Îngerul mi-a spus:
- Ioane, şi îngerii luminaţi şi cei întunecaţi tot de porunca Domnului ascultă şi nimic nu se lucrează fără porunca Domnului. Tu zici să ocărăşti pe demonii văzduhului pentru că te-a învrednicit Domnul de mila aceasta, te-a îndemnat prin Duhul Sfânt nevăzut de ai lucrat tu rugăciuni şi fapte bune de ţi s-au iertat ţie toate greşelile şi în clipa aceasta te-a învrednicit fără a vedea demonii şi nici ei faţa ta. Dacă Domnul nu avea milă de tine, amară ţi-ar fi fost calea şi moartea. Eu şi Domnul nu am fi avut nici-o putere asupra ta, căci amarnici şi grozavi sunt demonii cu acei care la moarte rămân daţi lor! Tu, pentru rugăciunile tale şi viaţa ta plăcută Domnului ai batjocorit demonii văzduhului. Acum, peste o clipă, noi stăm în faţa Domnului Hristos, deci, precum atunci când trăiai în lume sărutai cu drag crucea şi Icoana Domnului şi acum aici în ceruri ai să săruti tălpile Domnului Iisus Hristos. Teama de luminile puternice ce înconjoara scaunul Său tu să n-ai, că te vor mângâia pe tine luminile pentru rugăciunile şi viaţa ta plăcută Domnului. [...]