sâmbătă, 28 mai 2011

Civilizaţia anormalului

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se întitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.
ÎPS Bartolomeu Anania

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

vineri, 27 mai 2011

Să ţinem candela aprinsă!



Hristos este lumina lumii şi tot ceea ce săvârşeşte creştinul trebuie să fie în lumina Lui. El a venit pentru a ne lumina calea spre desăvârşire, pentru a ne descoperi binele fără a fi tăgăduit, pentru a face binele spre luminare. În acelaşi timp, Hristos ne-a învăţat că binele nu are valoare fără El, că tot binele ar trebui să ne conducă la El. Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este dobândirea Duhului Sfânt, pentru că doar prin El ajungem la Hristos. Astfel, faptele bune luminate de adevărata credinţă descoperită în Duhul Sfânt ne conduce la finalul desăvârşirii, la Hristos. Iar candela simbolizează tocmai aceste lucruri.
Materialul din care este făcută o candelă variază de la metal la sticlă sau ceramică. Ea poate fi mai mult sau mai puţin împodobită, poate fi scumpă sau smerită. Dar doar prin umplerea cu ulei şi aprinderea fitilului ea poate lumina în jur, împrăştiind nădejde şi credinţă, ca viaţa creştinului în Duhul Sfânt.
Întreţinerea unei candele nu este un lucru complicat sau foarte greu. Majoritatea magazinelor bisericeşti au candele de vânzare după gustul fiecăruia. Atunci când se achiziţionează o candelă trebuie verificat dacă are pahar, cumpărându-se de asemenea şi plută cu fitile. Paharul trebuie să fie termorezistent şi trebuie să aibă gura cel puţin egală sau mai largă decât baza. În acest sens se poate folosi şi un pahar simplu mai rezistent. Cu privire la plute, cele mai bune sunt plutele din aluminiu umplute cu heliu sau cele din lemn de plută cu porozităţi mari. Fitilul de bumbac arde mai bine, dar sunt foarte bune şi obişnuitele fitile roz ceruite, în caz de nevoie putându-se folosi şi vata "hidrofilă" comună.
Pentru cei care preferă ca flacăra să lumineze prin sticla candelei, se vor alege pahare cu deschiderea mai largă şi nu prea adânci, pentru o ventilaţie mai bună. Altfel, bioxidul de carbon rezultat din ardere, fiind mai greu decât aerul, se va acumula şi va stinge flacăra.



Poate că unul din motivele pentru care creştinul nu prea aprinde candela este acela al curăţeniei. Într-adevăr, uleiul pătează, iar o flacără prea mare afumă. De aceea, pentru a se evita aceste inconveniente se poate utiliza o tăviţă pe care va fi aşezată candela, iar flacăra nu va fi lăsată niciodată prea mare.
La intervale regulate de timp, candela se va spăla, dar doar după consumarea completă a uleiului. Uleiul din candelă poate fi folosit pentru ungerea celor bolnavi sau pur şi simplu pentru însemnarea cu semnul crucii atunci când ne trezim sau ieşim din casă. De aceea nu se cuvine ca el să fie aruncat.
Chiar dacă la început poate părea mai greu, este de mare folos să avem candela aprinsă înaintea icoanei. Este un bun obicei ca atunci când ne întoarcem acasă sau dimineaţa la trezire, sau oricând vedem că lumina candelei s-a stins, să o aprindem imediat.
Candela se aşază în faţa icoanei în camera în care ne petrecem cel mai mult timp. Dacă există o candelă în camera copilului, ea nu trebuie să fie la îndemâna lui. În acest sens, foarte utile se dovedesc a fi candelele suspendate. Ele vor lumina icoana de pe perete, funcţionând ca o lumină de veghe noaptea şi ca o nădejde şi liniştire a copilului trezit de vreun vis urât. În camera copilului se pot folosi şi luminile de veghe electrice, care au şi o icoană aplicată pe ele.
Candela este simbolul creştinului şi aşa cum acesta este o prezenţă vie, caldă şi luminoasă prin faptele bune săvârşite în Duhul Sfânt, tot la fel fiecare creştin trebuie să îşi aibă candela aprinsă.

miercuri, 18 mai 2011

Maimuţa ofensată

de A. Dumitru

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată...
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă...
Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă...
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie,
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastr-aleasă.
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise "MAME"...
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar de-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici "sfinte" inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nicio îndoială ce duce l-ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism...
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar, să fim rezonabili, n-a coborât din noi!


Ps. Am găsit această poezie şi în engleză..probabil A. Dumitru este cel care a tradus-o..

Facem metanii şi îngenuncheri în perioada pascală?





Părinte profesor, majoritatea credincioşilor însoţesc rugăciunile lor cu metanii. Cât de mult ajută metaniile şi ce simbolizează concret acest gest?

Metania şi închinăciunea sunt, în evlavia şi practica ortodoxă, semne ale smereniei şi pocăinţei omului pentru păcatele sale, ale recunoaşterii imperfecţiunilor şi nedeplinătăţilor lui, o mărturisire, chiar şi prin gest, a păcătoşeniei omului; şi cerere de ajutor din partea lui Dumnezeu. Îngenunchind, omul îşi recunoaşte căderea în păcat, nevrednicia sa, iar ridicându-se căit, se smulge din ghearele păcatului şi se înalţă în orizontul virtuţilor, care îl apropie de Dumnezeu, până la deplina asemănare cu El. Precum Botezul creştin este moarte şi înviere împreună cu Hristos, metaniile, ca forme ale pocăinţei, însoţind adesea "Botezul lacrimilor" sau starea de pocăinţă neîncetată a sufletului, sunt, pe de o parte, recunoaştere a căderii în care l-a aruncat pe om păcatul, iar pe de altă parte, renaştere spirituală, reînviere duhovnicească, înălţare către lumea spirituală a virtuţilor creştine.
Mult mai mult decât o simplă părere de rău pentru păcatele trecute, metania, fie ea mare sau mică (închinăciune), din grecescul "metanoia", vădeşte intenţia de "schimbare a minţii", modificare a felului de a gândi, ceea ce duce la o transformare în planul vieţii spirituale.

O întrebare care revine frecvent este dacă sunt îngăduite sau nu metaniile şi îngenuncherea în perioada dintre Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt?
Dintre canoanele ortodoxe, trei ne ajută în mod deosebit să găsim o interpretare în duhul Tradiţiei a acestei practici.
Astfel, canonul al 20-lea al Sinodului întâi Ecumenic (Niceea, 325) reglementează: "Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii Duminică şi de la Paşti până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare". Precum putem observa, acest canon încearcă să impună şi să generalizeze practica săvârşirii rugăciunii personale şi a participării la slujbele din perioada Cincizecimii "stând în picioare".
Sfântul Vasile cel Mare, în canonul 91, arătând legătura dintre "Ziua Domnului" şi perioada Cincizecimii, ca o vieţuire în bucuria Învierii Domnului, spune: "Apoi şi Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a Învierii ce se aşteaptă în veacul viitor. Că acea una şi întâia zi, de şapte ori înşeptindu-se, constituie cele şapte săptămâni ale Sfintei Cincizecimi... în care zi, orânduielile Bisericii ne-au învăţat să preferăm felul de a sta drept la rugăciune, spre a ne aduce lămurit aminte, ca oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare".
Mai târziu, Sinodul Trulan (Constantinopol, 692), prin canonul 90, precizează: "Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri, să nu plecăm genunchii în duminici, cinstind (astfel) Învierea lui Hristos. Drept aceea, ca să nu nesocotim chipul lămurit al ţinerii acestei (porunci), rânduim (poruncim) limpede credincioşilor, ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului care se ţine (în vigoare) nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când (în care) după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre) Domnului". Acest canon lărgeşte practica rostirii rugăciunilor personale sau comunitare fără a pleca genunchii, adică în picioare, şi la "Ziua Domnului" sau Duminica.
Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea în "Ziua Domnului" - Duminica şi în perioada pascală, iniţial doar în Săptămâna luminată, apoi până la Înălţarea Domnului, iar mai târziu până la slăvitul praznic al Cincizecimii, dintr-o astfel de raţiune. Însă, precum putem constata, ea nu s-a generalizat nici măcar în privinţa Duminicii, astfel încât atât în cadrul diferitelor Biserici Ortodoxe locale, dar chiar şi în sânul comunităţilor acestora, există o varietate de forme de manifestare a evlaviei creştine, care nu alterează cu nimic ortodoxia credinţei.
Prin urmare, metaniile sau îngenuncherile făcute în perioada pascală nu sunt incompatibile cu calitatea de bun creştin, nu aduc atingere fondului doctrinar revelat şi nici normelor canonice. Cel ce le cunoaşte şi le respectă procedează foarte corect, pentru că ele, dincolo de a fi fost alcătuite în vremuri ce par astăzi desuete omului contemporan, exprimă glasul sau "duhul" Bisericii şi poartă autoritatea Sfinţilor Părinţi, de Dumnezeu inspiraţi.
Însă în situaţia în care mai există în "trupul tainic" al Domnului - Biserica Sa -, persoane care nu cunosc aceste reglementări canonice, nu trebuie impus adevărul cu indignare şi ca un reproş, ci trebuie recomandată respectarea lui, fără a tulbura şi supăra pe cineva, toate acestea în duhul iubirii şi al blândeţii creştine.


luni, 16 mai 2011

Legătura dintre cancerul mamar şi avort





Există tot mai multe studii, la nivel mondial, care arată că naşterea de copii, începută la o vârstă tânără, şi durata crescută a alăptatului reduc substanţial riscul cancerului mamar. Alte studii din acest domeniu completează acest punct de vedere, subliniind că şi factori precum alăptatul puţin sau deloc, amânarea naşterii primului copil cresc riscul femeilor de a face cancer mamar.

Avortul contribuie la creşterea ratei de cancer mamar, totuşi puţini specialişti recunosc faptul că avortul are de-a face cu pierderea efectului protector al sânului împotriva cancerului mamar. Oamenii de ştiinţă dezbat doar unul dintre riscurile cancerului mamar asociat cu avortul - riscul independent. Multe cercetări epidemiologice recente examinează acest tip de risc, ce ţine cont doar de efectul legăturii independente, şi omit efectul unui risc important - pierderea efectului protector al sânilor, protecţie biologică determinată de naşterea de copii.
Unul din studiile care confirmă legătura dintre cancerul mamar şi avort este cel efectuat de Patrick Carroll, cercetător din Marea Britanie. Studiul său, publicat la începutul anilor 2000, prevedea o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri cu cancer de sân din cauza practicării pe scară largă a avortului. Studiul lui Carroll arăta că avortul dublează de fapt riscul de cancer mamar la femei (Patrick Carroll, "Abortion and Other Pregnancy-Related Risk Factors in Female Breast Cancer", Pension and Population Research Institute (PAPRI), 4 decembrie 2001). Potrivit acestui studiu, până în 2023, cancerul mamar e posibil să crească în Marea Britanie cu aproximativ 60%, în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 45 şi 49 de ani. Acest lucru, susţine Carroll,
s-ar putea datora în mare măsură ratei mari a avorturilor la femeile nulipare (care nu au născut deloc). "Este posibil ca 50% din cazurile de cancer mamar, în viitor, să fie atribuite avortului", concluziona el.



Cum se explică legătura dintre avort şi cancerul mamar
În timpul sarcinii, la nivelul sânilor unei femei, care n-a mai fost până atunci însărcinată, se produc anumite modificări. În prima lună de sarcină, în organismul femeii se elimină foarte mult estrogen, care face ca sânii să crească. Atunci, celulele mamare se află în stadiu de creştere rapidă şi se numesc celule nediferenţiate. Între săptămâna a 32-a şi a
38-a de sarcină apare din nou o modificare hormonală, când celulele sânului se modifică din nou, fapt ce permite producerea lactaţiei, dar şi producerea de celule grase, celule imune etc. Totuşi, sfârşitul sarcinii îl constituie nu naşterea, ci înţărcarea. Naşterea e o schimbare a organismului femeii, dar nu este sfârşitul sarcinii. Când mama îşi înţarcă copilul, celulele sânului său se maturizează pe deplin şi rămân de acum încolo în această stare. Cercetările arată că femeile care îşi alăptează copiii dezvoltă protecţie împotriva cancerului mamar. Există cercetări care spun că şi copilul este protejat prin lactaţie de anumiţi viruşi şi boli, căci laptele matern este cel mai complex lichid natural cunoscut. El se schimbă de fiecare dată când este alăptat copilul şi, în al doilea rând, s-a descoperit că dacă se pun câteva picături de lapte matern într-o eprubetă ce conţine celule canceroase, acestea din urmă sunt omorâte de lapte. Legătura dintre cancerul mamar şi avort este următoarea: avortul, de obicei, este provocat în momentul în care celulele ţesutului mamar sunt în stadiu nediferenţiat. Sunt în stadiu de creştere, fiind descrise de cercetători ca având conformaţia aproximativ ca a celor canceroase. Aceste celule nu mai revin la stadiul în care femeia nu era însărcinată. Ele rămân în stadiu nediferenţiat, nu se dezvoltă mai departe, dacă sarcina este avortată. Dacă în organismul femeii apare cancerul sau un factor de stres, sânii reprezintă un loc vulnerabil unde poate prolifera cancerul. Într-un studiu, a fost examinat un grup de femei care au făcut avort sub vârsta de 18 ani. Femeile care aveau în familie rude de gradul unu cu un istoric de cancer, toate s-au îmbolnăvit de cancer mai devreme decât s-a prevăzut.



Contracepţia hormonală şi riscul cancerului mamar
Estrogenii sintetici au fost de curând adăugaţi pe lista de substanţe "carcinogene cunoscute", listă alcătuită de către Comisia Naţională Consultativă de Toxicologie din SUA ("Scientists vote to list estrogen as carcinogen despite benefits", "Associated Press", 17 decembrie 2000). Michelle Medinsky, membru al Comisiei Naţionale Consultative de Toxicologie din SUA, a declarat că această instituţie a adăugat estrogenul în lista carcinogenilor, deoarece medicii nu avertizează femeile asupra riscurilor cancerului.
Conform unui articol din "The Journal of the National Cancer Institute", mulţi medici nu se grăbesc să recunoască efectele dăunătoare ale estrogenului. Dr. David Longfellow, şeful Filialei de Carcinogeneză Fizică şi Chimică a Institutului Naţional de Cancer din SUA, a afirmat cu nemulţumire că "se duce o bătălie mare pentru a convinge marea masă a medicilor că estrogenul determină cancerul prin afectarea ADN-ului" (Miller K., Estrogen and DNA damage: The silent source of breast cancer? "The Journal of the National Cancer Institute", 2003).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recunoaşte că anticoncepţionalele orale combinate şi terapia de înlocuire a hormonilor sunt "carcinogene pentru om" (Comunicat de presă nr. 167, "IARC Monographs Programme Finds Combined Estrogen-Progestogen Contraceptives (the "pill") and Menopausal Therapy Are Carcinogenic to Humans", World Health Organization International Agency for Research on Cancer, 29 iulie, 2005). OMS a relatat că anticoncepţionalele orale combinate cresc incidenţa cancerelor de ficat, de sân şi cervix; iar terapia cu hormoni pentru menopauză creşte riscul cancerelor endometrial şi de sân. Ambele conţin estrogen şi progesteron steroizi.



duminică, 15 mai 2011

Câteva obiceiuri aşa-zise „religioase“




Omul în general, nu doar creştinul, este atras de lucruri care vin din sfera magiei, superstiţiei, a fabulosului. Astfel, şi în rândul anumitor creştini apar câteva practici bolnave, care dăunează grav sănătăţii creştin-ortodoxe. Ne referim la situaţiile în care cuvântul trece din om în om şi îşi pierde ţelul şi folosul respectiv, şi pe mai departe, ne e dat să descoperim broşuri, pliante şi xeroxuri cu sfaturi şi învăţături eronate despre trăirea vieţii duhovniceşti.



Dintre acestea amintim: să aprinzi candela în casă ca îngerul candelei să vegheze casa; când aprinzi candela sau lumânarea să-ţi pui o dorinţă; candela să fie aprinsă 24 de ore; să aprinzi în fiecare zi un număr fix de lumânări; dacă cineva îţi face vreun rău, să-i scrii numele pe un bileţel şi să-l arzi în flacăra unei candele; în fiecare zi să dai un număr fix de pachete cu diferite alimente; la necaz să arzi lumânările invers şi altele de felul acesta.



Dacă studiem mai în adânc aceste situaţii, vedem că sunt nu numai practici dăunătoare, ci conţin şi învăţături cu totul străine de adevărul creştin. În primul caz, "îngerul candelei" nu există, căci îngerii se dăruiesc spre ocrotire doar fiinţelor vii. Legat de faptul punerii unei dorinţe atunci când aprinzi candela, subliniem că Ortodoxia nu trăieşte din şi cu dorinţe, ci atunci când aprinzi candela te închini şi faci rugăciuni, deci trebuie să înlocuim dorinţa cu rugăciunea, pentru că Dumnezeu caută doar spre rugăciunea sinceră.



Iarăşi, scrierea numelui într-un bileţel şi arderea în flacăra candelei este un gest de batjocorire a importanţei creştine a candelei şi duce la săvârşirea unui mare păcat, acela de a dori răul cuiva şi nu îndreptarea lui. Nu cumva Hristos a spus să iubeşti pe vrăjmaşi?! Atunci, cum poţi căuta în lucrurile sfinte metode care schimbă rolul şi folosul acestora? Cu siguranţă, Dumnezeu nu caută la răutatea omului, ci aşteaptă îndreptarea lui.



Arderea lumânărilor invers, cu partea de sus în jos, este un lucru absolut greşit, căci lumânarea este simbol al jertfei şi rugăciunii curate. Acest lucru nu schimbă cu nimic situaţia, căci lumânarea având fitil de sus până jos, tot va arde, chiar dacă îi este schimbată poziţia. În legătură cu numărul fix de pachete sau de lumânări, subliniem faptul că nimeni şi nimic nu poate condiţiona facerea de bine sau milostenia. Când dăruieşti ceva, nu contează numărul şi cantitatea, ci credinţa şi dragostea cu care le împarţi.



Iată, aşadar, lucruri care nu aduc nici un folos pentru că sunt utilizate în mod greşit şi aduc paguba credinţei şi practicii credinţei. (Pr. Răzvan-George Topală)



Sursa

miercuri, 11 mai 2011

Sfântul Nectarie în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi



Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la mănăstirea bucureşteană „Radu Vodă” va fi dusă într-un pelerinaj în SUA. Cinstitele moaşte vor fi duse peste Ocean de o delegaţie a Arhiepiscopiei Bucureştilor, condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul.



În perioada 20 mai – 6 iunie delegaţia va merge la mai multe parohii ortodoxe româneşti din Statele Unite, unde vor fi oficiate slujbe iar credincioşii se vor putea închina la cinstitele moaşte.



Programul complet al pelerinajului cu sfintele moaşte este următorul:


20 mai

– 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în Catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Chicago spre închinare

- 6.00 pm – slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie) pentru praznicul Sf. Împăraţi


21 mai

– 9.30 am – Sf. Liturghie în aceeaşi Catedrală

- 4.00 pm – închinarea la sf. moaşte

- 6.00 pm – slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie)

22 mai

– 10.00 am - Sf. Liturghie în aceeaşi Catedrală

23 mai

– parohia Sf. Treime Troy (Detroit), MI

- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare

- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie

24 mai

– Catedrala Sf. Gheorghe Windsor, ON

- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare

- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie

25 mai

– parohia Buna Vestire, Cleveland, OH

- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare

- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie

27 mai

– parohia Sf. Maria, Atlanta, GA

- 4.00 pm - aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare

- 6.00 pm – slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie)

28 mai

– 9.00 am – slujba sfinţirii noii biserici a parohiei Sf. Maria, Atlanta, GA

- 10.30 am – Sf. Liturghie

- 6.00 pm - slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie)

29 mai

– 9.00 am – slujba Ceasurilor în aceeaşi biserică

- 10.00 am – Sf. Liturghie

31 mai

– parohia Sf. Treime, Philadelphia, PA

- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare
- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie

1 iunie

– parohia Sf. Nicolae, New York, NY

- 4.00 pm - aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare
- 6.00 pm – slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie)

2 iunie

– Înălţarea Domnului
– 9.00 am – slujba Ceasurilor în aceeaşi biserică
- 10.00 am – Sf. Liturghie

3 iunie

– parohia Sf. Treime, Rochester (Victor), NY

- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare
- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie

4 iunie

– Mânăstirea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, Middletown, NY
- 4.00 pm - aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare
- 6.00 pm – slujba Privegherii (Vecernie şi Utrenie)

5 iunie

– sfinţirea bisericii mânăstirii de la Middletown

- 9.00 am – slujba sfinţirii bisericii
- 10.30 am – Sf. Liturghie

6 iunie

- parohia Sf. Cuv. Parascheva, Wakefield, MA
- 4.00 pm – aşezarea sf. moaşte în biserică spre închinare
- 6.00 pm – slujba Acatistului Sf. Nectarie


Sursa

marți, 10 mai 2011

Sfântul Varsanufie de la Optina- despre necazuri şi ispite




Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti.








luni, 9 mai 2011

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresează următorul mesaj către femeile ortodoxe, cu prilejul Duminicii Femeii Cre

În Duminica a treia după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Femeilor Mironosiţe, prăznuim pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ, care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au subliniat curajul femeilor mironosiţe care, la revărsatul zorilor, au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului, după tradiţia iudeilor. Sfânta Evanghelie ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos a fost mai tare decât teama de primejdie. Ele sunt femei credincioase, care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns suferinţele Lui. În dimineaţa Învierii lui Iisus, îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul din care Iisus înviase deja, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol. Sfintele Evanghelii ne arată că ele au plecat de la mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, dar, pe când mergeau de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: Bucuraţi-vă (…) nu vă temeţi! (Matei 28, 9-10).
În această zi a Duminicii Femeilor Mironosiţe, care în Biserica Ortodoxă Română este şi Duminica Femeii Creştine, ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie Mântuitorului Iisus Hristos. Prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor, unele femei au devenit muceniţe, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, altele au devenit cuvioase maici în mănăstiri, iar cele mai multe au devenit mame creştine în familie, dăruind viaţă multor copii şi crescându-i în credinţă, pentru a fi de folos ţării şi pentru a dobândi viaţa veşnică.
Anul acesta, 2011, a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, Sfinte Taine care privesc îndeosebi familia creştină. Familia este dătătoare de viaţă umană prin conlucrarea ei cu Dumnezeu, Care doreşte ca toţi oamenii care se nasc pe pământ să participe la bucuria sau fericirea Sa eternă din ceruri. În familie sunt pregătiţi copiii pentru vocaţia lor de cetăţeni ai patriei pământeşti, dar şi de fii duhovniceşti sau de viitori cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor. Familia este icoană şi arvună a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăieşte mai întâi taina filiaţiei, fraternităţii şi paternităţii sau bucuria de-a fi copil (fiu ori fiică), frate (ori soră) şi părinte (tată ori mamă). De la familia conjugală creştină învaţă copilul ce este familia spirituală sfinţitoare, adică Biserica ai cărei membri sunt fii şi fiice, fraţi şi surori, părinţi şi maici duhovniceşti în iubirea Preasfintei Treimi, întrucât Duhul Sfânt Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul împărtăşeşte Bisericii harul paternităţii duhovniceşti pastorale şi harul filiaţiei (înfierii) duhovniceşti baptismale, pentru ca toţi creştinii să trăiască în comuniune spirituală ca fraţi şi surori în Hristos Domnul.
Împlinindu-şi vocaţia de soţie şi mamă, femeia creştină binecuvântată dă naştere copiilor şi cere ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţie fidelă şi mamă bună în familie, femeie evlavioasă în Biserică şi femeie respectată în societate.
Ne gândim azi cu preţuire mai ales la femeile care îngrijesc pe cei bolnavi, săraci, orfani şi bătrâni, la femeile care lucrează în şcoli, în instituţiile de cultură, în media şi în toate domeniile de activitate folositoare societăţii.
În încheiere, aducem un omagiu de recunoştinţă tuturor femeilor creştine care ajută Biserica în lucrarea ei misionară astăzi şi le dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi ajutor mult de la Dumnezeu!
Hristos Domnul, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfintelor femei mironosiţe şi ale tuturor sfinţilor, să binecuvânteze toată lucrarea bună şi folositoare a femeilor creştine în familie, Biserică şi societate, spre slava Preasfintei Treimi şi binele poporului român!
† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sâmbătă, 7 mai 2011

Stareţul Iacov Ţalikis viaţa şi cuvinte duhovniceşti II







Stareţul spunea:
«Preoţii nu trebuie să se tundă. în Asia Mică, cînd se pieptănau puneau un prosop alb, şi cîte fire de păr cădeau le adunau într-o pungă şi cînd mureau le-o punea împreună cu ei. Aceasta pentru că Duhul Sfînt cînd coboară la hirotonie şi sfinţeşte preotul, atunci şi firele de păr se sfinţesc».
Un fiu duhovnicesc care 1-a auzit, s-a gîndit: «Bine, firele de păr le adunau, dar unghiile însă cînd le tăiau le aruncau?».
Atunci Stareţul, cu harisma pe care o avea, a cunoscut gîndurile lui şi i-a zis: «Şi unghiile lor le adunau». Nimic nu-i era ascuns. Prin Duhul Sfînt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt».
***
Stareţul spunea:
«Un preot care a slujit cu mine, atunci cînd s-a împărtăşit a simţit că l- ars Dumnezeiasca împărtăşanie. El mi-a zis:
- M-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie!
- Eu nu am simţit să mă ardă Dumnezeiasca împărtăşanie! i-a răspuns Stareţul».
* * *
«Cînd proscomidiesc, spunea Stareţul, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot.
Cînd preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfînta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpînului Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfînta Proscomidie. Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfînta. Cînd am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plîngere:
- Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.
- Cum, maică, nu v-am pomenit? în fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.
- Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atît ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.
Gîndiţi-vă ce mare cîştig şi folos primeşte sufletul cînd îl pomeneşte preotul la Sfînta Proscomidie».
***
În privinţa copiilor, Stareţul ne sfătuia ca aceştia să nu aibă prieteni şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar dacă vor fi judecaţi de alţii că sînt anormali.
Îi sfătuia pe copii să nu ia nimic de la străini, nici o bomboană, nici un suc, pentru că este mare pericolul drogurilor, pericol care astăzi captează pe mulţi tineri.
Stareţul spunea:
«De la omul pe care nu-l cunosc nici Anaforă nu iau, pentru că poate să-ţi spună că este Anaforă şi să nu fie, dar poate avea înăuntru lucruri diavoleşti».
***
«Cînd ne îmbolnăvim, ne sfătuia Stareţul, să mergem şi la doctor, să facem ascultare pentru vindecarea noastră. în Postul Mare, cu toate că era post, am luat 600 de pastile. Să fim atenţi cu sănătatea noastră, pentru că pe doctori şi pe medicamente Dumnezeu le-a lăsat şi nu trebuie să fim indiferenţi».
***
Vorbind despre televizor, Stareţul a spus: «Televizorul - cutia diavolului - face mare pa-gubă, în special la copii. Pentru aceasta televizorul trebuie să iasă din casă».
Copilului pe care-l mărturisea, fiului său duhovnicesc care îi ceruse să vadă unele discuţii, spectacole şi desene animate, nu i-a dat binecuvîntarea, ci i-a interzis, zicîndu-i:
«Nu cu televizorul în casă. Dacă vrei să vezi la televizor ceva, să asculţi un preot, să auzi un cuvînt duhovnicesc, nu este păcat. Dar de multe ori televizorul are şi lucruri necuviincioase, după cum îmi spun mulţi creştini. Acestea nu ne sînt de folos. Mai bine să luăm şi să deschidem Sfînta Scriptură şi să citim, ori să facem un Paraclis la Maica Domnului, ori să facem cinci metanii, să spunem cinci psalmi a lui David decît să privim la televizor. Trebuie să ne ferim copiii de lucruri necuviincioase şi urîte. De aceea trebuie să-i ferim de televizor. Pentru ştiri există radioul de unde pot să le asculte părinţii».
* * *
Unii părinţi îl întrebau pe Stareţ ce să facă cu copiii lor cînd nu ascultă. Stareţul îi sfătuia: Să faceţi rugăciune cu credinţă, iar pe copii să-i dojeniţi, cît se poate cu dragoste şi cu scop bun. Cu asprime nu merge, căci îţi zice: «mă scol şi plec», şi se duce... şi s-a făcut astăzi Sodoma şi Gomora şi chiar mai rău". Pe Sfîntul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special cînd mergea la Atena ladoctorii care se îngrijeau de el.
«Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfînt viu, în racla lui, şi-i zic:
- Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit?Sfîntul mi-a răspuns:
- Dormeam în peşteră, în iesle. în timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.
Peste puţin mi-a zis:
- Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.
Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfîntul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»
Către un fiu duhovnicesc de-al său, Stareţul a zis:
„Cît mă bucur, fiul meu, că te văd cu mîneci lungi, modest şi atent!".
Către un alt fiu duhovnicesc, căruia i se desfăcuse un nasture de la cămaşă (şi i se desfăcuse cam necuviincios), i-a zis cu discernămînt:
„Încheie, fiul meu, nasturele acesta, ca să nu răceşti".
Atît de atent era Stareţul în privinţa modestiei!
Ascultarea, întotdeauna îl arde pe diavol.
Acelaşi fiu duhovnicesc al Stareţului s-a întîlnit cu o persoană care era îndrăcită şi care i-a zis:
„Încheie-ţi, bre, acest nasture, de ce eşti ca un slab de minte!".
Atunci şi-a adus aminte sfatul Stareţului referitor la acest neînsemnat lucru.
La alt fiu duhovnicesc, care de mic venea regulat la mănăstire, Stareţul i-a zis:
«Fiul meu, nu văd vedenii, dar îţi văd sufletul înăuntru în biserică, înăuntru în chilia mea...»








vineri, 6 mai 2011

Licitaţie pentru copiii de la Valea Plopului





Dragii mei şi dragele mele :)
...pentru că se apropie ziua copilului şi pentru că aceşti copii merită atenţia noastră m-am gândit să scot la licitaţie aceste trei seturi din seria Dalia.
Fiecare set cuprinde o broşă şi două agrafe. Broşa are diametrul de 8 cm, iar florile de la agrafe 5 cm. Materialul folosit este căptuşeală lucioasă. Fiecare strat este securizat pe margini astfel încât materialul să nu se destrame. Acest set romantic poate fi purtat la o nuntă sau la orice altă ocazie.

Licitarea porneşte de la 20 de lei / set.
Banii vor fi depuşi în conturile Pro Vita.

Licitaţia se va desfăşura până pe data de 31 mai.

Aştept mesajele voastre la coment sau pe adresa de e/mail andreeat31 @ gmail.com.
Numai bine!
Andreea Tatiana.

miercuri, 4 mai 2011

Stareţul Iacov Ţalikis viaţa şi cuvinte duhovniceşti I



Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstirii Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si de harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea ”harismele Sfântului Nectarie”. Viaţa
Fericitul părinte Iacov s-a născut în anul 1920, pe 5 noiembrie în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși, l-au educat pe calea lui Dumnezeu . În anul 1922 s-a facut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a aratat inca din frageda pruncie inclinatie catre cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților. Cunoscuții săi văzând modul său de viețuire, îi spuneau . Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scaparea locuitorilor simpli și săraci - mai mult a refugiaților, carora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.
Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul. În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă, în care vietuiau trei monahi. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat și cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.
În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba indelungată si privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deaspra mai veneau si demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.
După anul 1970, emanația duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Plin de dureri nesfârșite, însâ și emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a invierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.
În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Prea Sfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru chipul îmbunătațit al vieții sale, veneau oameni la stareț, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi din toată Evvia și din Atena cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.
Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tormboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat. În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele si os. Numai fața lui a ramas curată, luminată, dând impresia că este imaterială, ce răspândea în jurul său o pace dumnezeiască .
Pe 21 noembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.
După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care amintim două:
În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-I aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. l-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: "Luati-l pe Cuviosul". Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiti, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.
Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.Sfaturi si povestiri duhovniceștiAveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de 70 de ani.
Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani.Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.
În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.
Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.
Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.
Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală.
Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate.
Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.„Harul sfinţilor noştri există chiar şi în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare şi grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ştersese cu timpul şi icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineaţa la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înţeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, şi-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul ştia că lemnul era o icoană veche a creştinilor. A luat securea şi a lovit în icoană să o despice şi să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înţepenit în lemn şi a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură şi curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoşat şi tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înţepenise bine. A luat aşa icoana cu securea şi punînd-o pe umăr a alergat în satul creştinilor. Sătenii au văzut minunea şi au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana şi au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea". …
Stareţul spunea: „Nu este permis ca un duhovnic să schimbe canonul altui duhovnic. A venit la mine o bătrînă şi s-a mărturisit. I-am dat canon să nu se împărtăşească trei ani.
Preotul şi duhovnicul parohiei a întrebat-o pe bătrînă de ce nu se împărtăşeşte. Ea i-a răspuns:- Mi-a dat canon Părintele Iacov să nu mă împărtăşesc trei ani.- Pentru ce ţi-a dat asemenea canon?Şi cînd bătrînă i-a spus motivul, preotul i-a răspuns:
- Nu, bunico, nu fi supărată. Părintele Iacov este un călugăr neînvăţat. Ce ştie el despre aceasta? Eu sînt cu învăţătură şi îţi dezleg canonul. Să vii Duminică să te împărtăşeşti. Cînd bătrîna s-a dus să se împărtăşească a simţit în gura ei sfînta linguriţă goală şi rece.
«O linguriţă goală şi rece», după cum mi-a spus. Nici nu a simţit gustul Dumnezeieştii împărtăşanii în gura ei. Aceasta a impresionat-o mult.
Cînd s-a întîmplat acelaşi lucru şi în următoarele două Duminici, ea s-a neliniştit şi a venit din nou la mănăstire şi mi-a mărturisit ce i s-a întîmplat.
- Copilul meu, canonul nu se şterge. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.
Canoanele trebuie să ne vindece".



Iepurii de Paşte şi iepurii playboy


Dragii mei, iată că, am ajuns şi anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne bucurăm de Învierea lui Hristos.
Cu tristeţe îmi dau seama că nu toţi ne bucurăm de această mare sărbătoare aşa cum ar trebui, că înţelegem diferit această sărbătoare în funcţie de educaţie, de cât vrem să credem şi mai ales de cât vrem să căutăm adevărul.
În perioada Sfintelor Paşti (ca de altfel şi în perioadele celorlalte sărbători creştine) suntem asaltaţi de tot felul de mascote ce laicizează semnificaţia Sfintelor sărbători..Stau şi mă întreb cum de a ajuns iepurele să fie o mascotă pentru Sfânta înviere a Mântuitorului Hristos...încă nu am reuşit să găsesc o legătură..am găsit însă altă legătură a iepurelui, animal ce se consideră a fi necurat, cu revista playboy. Din păcate pentru mulţi mielul cel curat a fost înlocuit cu iepurele, simbol al desfrâului, al goliciunii, al murdăririi trupului uman ce trebuie să fie templu al Duhului Sfânt ("Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? (1Cor.3:16)Daca nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci Templul lui Dumnezeu este sfant: si asa sunteti voi. (1Cor.3:17)).
Depinde de noi să nu acceptăm, atât cât putem, aceste invadări ale spaţiului creştin. Să dăm Sfintelor sărbători importanţa şi respectul cuvenit.

marți, 3 mai 2011

De la suflet la zâmbet



Hristos a înviat! Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti” organizează, în perioada 1 mai – 1 iunie a.c., campania umanitară „De la suflet la zâmbet”.Această campanie umanitară este adresată tuturor oamenilor cu suflet, care nu pot rămâne indiferenți la greutățile și nevoile de zi cu ...zi ale copiilor Asociației Pro Vita, de la Valea Plopului-Valea Screzii. Putem cu toți să le întindem o mână de ajutor prin donațiile noastre de bani, alimente, produse de igienă și de curățat, hăinuțe și jucării.Vă invităm să vă alăturați acestei campanii și să oferiți din suflet bucuria unui zâmbet pentru acești copii minunați. Pentru mai multe informații sau donații, ne puteți contacta prin intermediul blogului (http://asociatiaorthograffiti.wordpress.com/), e-mail-ului (asociatia_orthograffiti@yahoo.com), sau sunând la următoarele numere de telefon:0725.034.037 (Persoană de contact: Alexandra Nadane);

0748.851.336 (Persoană de contact: Miruna Ionescu);

0769.547.338 (Persoană de contact: Florentin Duban);

0740.050.735 (Persoană de contact: Laurenţiu Dumitru).

luni, 2 mai 2011

Sfânta Wiborada, patroana bibliotecilor dar şi a menajerelor şi bucătăreselor


Printre sfinţii renumiţi ai oraşului elveţian St. Gallen, elementul feminin este foarte bine reprezentat prin Sfânta Wiborada. Alături de Sfântul Gallus şi de Sfântul Otmar, Wiborada este cea de-a treia persoană care s-a bucurat şi se bucură de o mare veneraţie în comunitatea din St. Gallen. Întrucât această sfântă prăznuită pe 2 mai este total necunoscută publicului român, încercăm în acest articol să arătăm cine a fost ea şi mai ales motivul pentru care a fost şi este considerată protectoarea bibliotecilor.

Sfânta Wiborada este considerată astăzi patroană a menajerelor, bucătăreselor, dar, în special, a bibliotecilor şi a celor iubitori de carte. Viaţa sfintei este descrisă în două biografii, una redactată în jurul anului 970, când mai trăiau câţiva dintre cei care au cunoscut-o în viaţă (printre aceştia se număra fratele său, Hitto, dar şi Sf. Ulrich, episcopul de Augsburg). Această biografie a fost redactată de către ieromonahul Ekkehart I, la îndemnul episcopului Ulrich din Augsburg. A doua biografie, mai romanţată, având-o ca model pe prima, dar şi alte izvoare, cum ar fi anumite notiţe istorice, cereri şi ectenii închinate sfintei, imnuri, poezii dedicate ei, dar şi analele mănăstirii din St. Gallen, a fost scrisă mai târziu, probabil între 1072 şi 1074 de către Herimannus.

Sfânta Wiborada s-a născut în apropierea lacului Konstanz (Bodensee), la sfârşitul secolului al IX-lea dintr-o familie nobilă alamană. Conform autorului primei biografii, prin intervenţia providenţei, sfânta a primit numele de Wiborada, sau de "Weiberat", care se traduce cu "sfătuitoarea femeilor".

Încă din copilărie, Sfânta Wiborada a avut o înclinaţie spre viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu, refuzând chiar şi jocurile nevinovate ale copilăriei, specifice vârstei.

Începând din copilărie, în ciuda faptului că biserica se afla destul de departe de casa părintească, într-un loc muntos, Sfânta Wiborada mergea zilnic la biserică, chiar desculţă, pentru a se ruga.

Continuând viaţa evlavioasă, încă din adolescenţă şi-a propus să-şi dedice viaţa "unicului logodnic", lui Hristos, renunţând la voluptăţile acestei vieţi. În această situaţie s-a pus în serviciul fratelui ei, Hitto, care a început să studieze la şcoala benedictină a mănăstirii din St. Gallen, trimiţându-i haine şi toate cele necesare în timpul studiului. De asemenea, ea a ţesut şi înfrumuseţat coperţile unor cărţi, care se aflau în biblioteca mănăstirii din St. Gallen. Trebuie amintit aici faptul că mănăstirea din St. Gallen avea în secolul al X-lea una dintre cele mai renumite biblioteci din lume.

Atât timp cât i-au trăit părinţii, Sfânta Wiborada i-a îngrijit cu multă grijă, împlinind ca nimeni altcineva poruncile divine referitoare la cinstirea părinţilor. După moartea tatălui, a îngrijit-o pe mama sa, dar şi pe cei bolnavi aflaţi în suferinţă, indiferent că erau localnici sau străini.

La îndemnul Sfântei Wiborada, fratele ei, Hitto, a îmbrăcat haina monahală pentru a-şi dedica în linişte şi întru totul viaţa lui Dumnezeu. După intrarea în monahism a fratelui său, Sfânta Wiborada a mai rămas încă 6 ani în lume, îngrijindu-se însă doar de viaţa interioară, duhovnicească. Cu mult timp înainte de intrarea fratelui său în monahism, conform celei mai vechi biografii, sfânta făcea asceză, renunţând la carne şi la vin, fără ca cineva din familie sau dintre vecini să observe acest lucru.

Aceeaşi biografie ne prezintă luptele necontenite pe care sfânta a fost nevoită să le poarte cu diavolul, mai ales pentru asceza sa aspră. De cele mai multe ori, acesta i se arăta noaptea sub diferite chipuri înfricoşătoare, mai ales atunci când se îndrepta spre biserică, unde rămânea, uneori, până dimineaţă ca să se roage. Printre minunile săvârşite de sfântă în cursul vieţii sale pământeşti se numără şi vindecarea unui bărbat demonizat.

La moartea părinţilor, Sfânta Wiborada a venit la St. Gallen şi a rămas patru ani în acele locuri, nevoindu-se într-o chilie de lângă Biserica "Sfântul Gheorghe", deasupra oraşului St. Gallen. După cei patru ani petrecuţi în rugăciune şi asceză, Wiborada doreşte să fie zăvorâtă, şi acest lucru îl face chiar episcopul Solomon din Konstanz. Conform mai multor autori, această zăvorâre de probă trebuie să fi avut loc în anul 912.

Profeţiile Sfintei Wiborada

Sfintei Wiborada i se atribuie mai multe profeţii făcute, care s-au împlinit fie în timpul vieţii sale, fie după trecerea sa la cele veşnice. Viziunea care a făcut-o renumită pe Sfânta Wiborada a fost cea referitoare la prevestirea atacului ungurilor asupra teritoriului unde se afla mănăstirea.

La timpul profeţit de către Sfânta Wiborada, ungurii cucereau teritoriul Bavariei şi se îndreptau spre mănăstire. Auzind acest lucru, abatele Engilbert (925-933) s-a dus repede la sfântă, încercând s-o convingă să fugă din calea năvălitorilor, dar aceasta s-a opus. Văzând că nu este cale s-o înduplece, abatele i-a cerut sfat, iar aceasta l-a îndemnat să salveze tezaurul mănăstirii.

Prin "comoară", "tezaur" (thesaurum), Sfânta Wiborada se referea în primul rând la biblioteca Mănăstirii St. Gallen, în care erau păstrate manuscrise preţioase. La îndemnul sfintei, toate manuscrisele au fost transferate la Mănăstirea Reichenau, din apropierea lacului Konstanz. Mănăstirea deţinea la vremea respectivă cea mai veche carte în limba germană din anul 720 (Codex Sang. 911), dar şi cea mai veche carte de cântări, scrisă în St. Gallen în jurul anului 920, ambele devenind bunuri ale patrimoniului UNESCO în anul 1983.

În vreme ce călugării mănăstirii s-au adăpostit într-o fortăreaţă, salvându-şi viaţa, Sfânta Wiborada a rămas fidelă votului "stabilitas loci", fiind singura care nu s-a mişcat din loc. La scurt timp au apărut şi barbarii unguri care au dat foc Bisericii "Sf. Magnus" şi apoi au omorât-o pe sfântă, aplicându-i trei lovituri de topor în cap.

Prima biografie a sfintei ne relatează faptul că la un an de la moartea martirică a acesteia, Sfânta Wiborada a fost pomenită de către obştea mănăstirii din St. Gallen. Privegherea s-a ţinut în noaptea anterioară pomenirii, fiind cântaţi psalmi, dar şi multe imnuri liturgice. În ziua prăznuirii au fost oficiate Ceasurile dimineţii şi slujba Utreniei la mormântul sfintei.

Sfânta Wiborada a fost prima femeie canonizată oficial de către un papă în Biserica Occidentală, în anul 1047, cu 7 ani înainte de Marea Schismă. Deşi pomenirea anuală a sfintei trebuia să aibă loc pe data de 1 mai, la canonizare s-a fixat data de 2 mai, pe 1 mai fiind pomenită o altă sfântă. Prin ultima reformă liturgică făcută în Episcopia Catolică de St. Gallen, ziua prăznuirii a fost fixată pentru data de 11 mai, revenindu-se mai târziu, din nou, la data de 2 mai.

Modelul de a trăi ca zăvorâtă al Sfintei Wiborada a fost urmat de multe fecioare, secole la rând, atât la Biserica "St. Georgen", cât şi la cea închinată St. Magnus din St. Gallen. Ultima dintre ele, Barbara Hornbogin, a murit la St. Magnus în anul 1509.

Între secolele XVI şi XIX, a funcţionat în St. Georgen chiar şi o mănăstire cu numele "Sf. Wiborada". Aceasta a fost desfiinţată în anul 1834, printr-o hotărâre a Consiliului cantonal din St. Gallen.

Viaţa Sfintei Wiborada a fost tradusă parţial şi apoi integral în limba germană, în secolele XV-XVI. Viaţa Sfintei Wiborada a prezentat mult interes în secolele trecute, ca şi azi. Ea a devenit chiar subiectul unui roman istoric cu acelaşi nume, publicat în anul 1998 de către scriitoarea elveţiană Dagmar Schifferli, republicat în acest an în cea de-a doua ediţie. Chiar şi o mişcare feministă din St. Gallen s-a gândit s-o revendice pe această martiră, mai ales pentru că a spus şi bărbaţilor ce trebuie să facă, între aceştia numărându-se şi abatele din St. Gallen.

Ucisă prin lovituri de topor

În iconografie, Sfânta Wiborada este reprezentată fiind îmbrăcată în veşmântul călugăriţelor benedictine, având ca atribute o carte pe care o ţine în mâna dreaptă, iar în stânga, o halebardă, în mod anacronic o halebardă, şi nu un topor (instrumentul care i-a provocat moartea a fost toporul, neexistând halebardă la vremea respectivă!).

Sfânta Wiborada este astăzi nu numai patroană a bibliotecilor din întreaga lume sau a unor parohii catolice, ci chiar a unei legătorii de carte din cadrul Mănăstirii ortodoxe "Sfânta Maria şi Marta" din America. Pomenirea sfintei se face anual pe data de 2 mai. În Episcopia Catolică de St. Gallen, anul 2011 a fost închinat acestei sfinte zăvorâte, după ce ultimii doi ani au fost dedicaţi Sfântului Otmar şi călugărului Notker.


Sursa: Ziarul Lumina

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails