Se afișează postările cu eticheta Sfinte sărbători. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfinte sărbători. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Sfântul ANTIM Ivireanul





„Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost arhitect, tipograf. În aproximativ 25 de ani de activitate tipografică a tipărit 64 de cărți ceea ce este un record pentru vremea aceea, chiar și pentru țările occidentale, așa zis dezvoltate. Sfântul Antim a fost gravor, miniaturist, după care a ctitorit această biserică în care ne aflăm, atât de frumoasă prin faptul că arhitectul ei este chiar Sfântul Antim Ivireanul care a pictat icoanele din stânga și dreapta Catapetesmei, a sculptat în piatră mai multe elemente care se păstrează până astăzi și în lemn a sculptat ușile de la intrare. În urma sa, a lăsat un testament acestei mănăstiri încredințându-i pe săracii din jur, ocupându-se ca un adevărat părinte și de nevoile celor săraci sau abandonați”, a mai spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. continuare

luni, 25 martie 2013

Inceputul mantuirii noastre..




Astăzi este începutul mântuirii noastre
şi arătare tainei celei din veac;
Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face
şi Gavriil harul bine-l vesteşte;
pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul,
Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:
Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!
Troparul Praznicului

vineri, 1 iunie 2012

Icoană Minei luna iunie

Icoana Minei este similară cu o grupare de icoane ale sfinţilor şi sărbătorilor, de obicei, aşezate in ordinea lor din calendarul Bisericii. Icoanele de acest tip au început să apară în Bizanţ în timpul împăratului Vasile al II-lea (963-1025).
Icoana de mai sus este din Rusia şi datează din secolul al XVII-lea. Acesta este
împărţită în patru rânduri de Sfinţi şi sărbători asociate cu luna iunie. Sfinţii şi sărbătorile prezentate sunt alese în funcţie de importanţa lor pentru parohia care a deţinut icoana.

Printre Sfinţii pictaţi pe primul rând găsim
 pe Sfântul Iustin Martirul si Filosoful (1 iunie), Sf. Nichifor Patriarhul Constantinopolului (2 iunie), Sf. Visarion, făcătorul de minuni din Egipt (6 iunie) şi Sf.Mucenic Teodor Stratilat (8 iunie  este praznic pentru aducerea moaştelor sale). Al doilea rând include pe Sfinţii Mucenici Alexandru si Antonina  (10 iunie ); Sfintii Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul (12 Iunie ); Profetul Elisei (14 iunie) şi profetul Amos (15 iunie ). Al treilea rând include: Sfinţii Mucenici Manuel, Sabel şi Ismael (17 Iunie); Sf.Mucenic Metodie Episcopul din Patara (20 Iunie ); Sf. Agripina Muceniţa de la Roma (23 iunie) şi Naşterea  Înaintemergătorului si Botezătorului Ioan  (24 Iunie). Al patrulea rând include: Sf. Fevronia Muceniţa şi Fecioara din Nisibe (25 iunie), Sf. David de la Tesalonic - cel ce a locuit în copac (26 iunie); Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie )şi Soborul Sfinţilor Doisprezece Apostoli (30 iunie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase mântuieşte-ne pe noi păcătoşii! Amin!

marți, 17 aprilie 2012

Hristos a inviat...bucuria noastră!


„În mormânt cu trupul, 
în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, 
în rai cu tâlharul şi pe Tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, 
toate plinindu-le Cel ce eşti necuprins”.


Română - Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!
 Engleză - Christ is Risen! He is Risen Indeed! 
Germană - Christus ist auferstanden! Er ist wahrhaftig auferstanden!
Italiană - Cristo è risorto! È veramente risorto!
Franceză - Le Christ est ressuscité ! Vraiment Il est ressuscité!
Portugheză - Cristo ressuscitou! Verdadeiramente ressuscitou!
Spaniolă - Cristo ha resucitado! Verdaderamente, ha resucitado!
Rusă - Христос Воскресе! Воистину Воскресе! (Khristos Voskrese! Voistinu Voskrese!)
Sârbă - Христос Воскресе! Ваистину Воскресе! (Christos Voskrese! Vaistinu Voskrese!)
Greacă - Χριστός Ανέστη! Αληθώς Ανέστη! (Christos Anesti! Aleithos Anesti!)
Turcă - Hristos dirildi! Hakikaten dirildi!
Siriacă - Meshiha qam! Bashrira qam!
Sanscrită - Kristo'pastitaha! Satvam Upastitaha!
Japoneză - ハリストス復活!実に復活! (Harisutosu fukkatsu! Jitsu ni fukkatsu!)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails