Icoana Maicii Domnului - pictor Constantin Tsane

Icoana (56, 5 X 73 cm) reprezintă în centru pe Născătoarea de Dumnezeu pe tron, încadrată de Sfinții Nicolae și Dimitrie stând în picioare. O inscripție în porțiunea din dreapta-jos a compoziției atestă pe cel care a vugrăvit lucrarea, pe Constantin Tsane din Rethymno, și anul pictării ei (1677). Zugravul cretan a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Veneția și s-a mișcat în duhul artei fratelui său mai mare, preotul Emanuel Tsane. Imaginea icoanei combină iconografia ortodoxă cu motive decorative apusene – precum acele ce se disting pe armele Sfântului Dimitrie și pe tronul Vlahernitissei.

Sursa: Pemptousia

Inceputul mantuirii noastre..

Astăzi este începutul mântuirii noastre

şi arătare tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

şi Gavriil harul bine-l vesteşte;

pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

Troparul Praznicului

Modelul desăvârşit al Maternităţii

Maternitatea este o mare chemare. Cum putem înlocui iubirea unei mame? Iubirea, călăuzirea şi influenţa pe care le dăruieşte mama sunt distinct şi nepreţuite. Toate mamele care doresc să fie sincere chemării lor înalte trebuie să privească la femeia care a devenit cea mai mare mamă a tuturor. Născută în condiţii sărăcăcioase, ea a fost chemată de Dumnezeu să fie Maica Fiului Său.


De mulţi ani, multe femei din societatea noastră au declarat că nu mai găsesc sensul şi împlinirea în maternitate. Să vedem câteva gânduri ale unor mari oameni despre rolul pe care mamele lor l-au jucat în viaţa lor.

George Washington a spus: "Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ceea ce am datorez mamei mele. Ei îi atribui tot succesul meu în viaţă, prin educaţia morală, intelectuală şi fizică pe care am primit-o de la ea". Abraham Lincoln a spus: "Tot ceea ce sunt sau doresc vreodată să devin datorez îngerului meu: mama". Din nefericire, mulţi oameni din societate nu mai sunt de acord cu aceşti mari oameni care au avut mari mame.

Mama lui Dumnezeu a fost însă modelul adevărat al maternităţii. Ceea ce a făcut ea defineşte dumnezeieşte toată vocaţia de mamă, adică de împreună creatoare cu Dumnezeu.

Papa Ioan Paul al II-lea, un mare iubitor al Maicii Domnului, vorbind despre moştenirea ei prezentă în toate femeile lumii, a spus: "Poate fi spus că femeile, privind la Maria, îşi găsesc în ele însele taina trăirii feminităţii lor cu demnitate şi cu dobândirea împlinirii lor adevărate. În lumina Mariei, Biserica vede în chipul femeilor reflexia unei frumuseţi care oglindeşte cele mai delicate sentimente de care este capabilă inima omenească: jertfa de sine totală a iubirii, puterea de a purta cele mai mari suferinţe, fidelitate infinită şi devoţiune neobosită a lucrării, abilitatea de a combina intuiţia profundă cu cuvintele de sprijin şi încurajare" (Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater).

Maica Domnului rămâne mama celui mai mare om dintre oameni, căci era Dumnezeu şi Maica unui Dumnezeu pe care L-a învăţat să fie Om. Prin ea, Împăratul universului se odihneşte în braţe de muritor şi învaţă dumnezeieşte iubirea infinită de care este capabilă creatura faţă de Creatorul ei. În acelaşi timp, omul pătrunde prin Fecioara cereştii iubiri în adâncul de taină al iubirii dumnezeieşti, înţelegând cu puterea inimii iubirea jertfelnică a Creatorului. Dând naştere omenească lui Dumnezeu, Fecioara învaţă taina creaţiei din nimic şi din iubire şi dăruieşte lui Dumnezeu izvorul cel preacurat al iubirii ei, dăruit de El la început, însă umplut cu toată suferinţa neamului omenesc. Fecioara este omul care a simţit că Dumnezeu, oricât de mult ar fi ucis, iubeşte până la sfârşitul veacurilor creaturile Sale. Dând naştere vieţii, Maica Domnului renaşte din nou neamul omenesc. Ea Îl învaţă să vorbească limba aramaică pe Logosul suprem al veacurilor slavei necreate. Ea Îl învaţă să meargă pe cel ce străjuieşte statornicia cerurilor şi bunul mers al galaxiilor vieţii. Ea îl îmbrăţişează cu iubire pe cel ce ţine în braţele sale toată făptura cea de sub cer. De aceea ea e "platitera ton ouranon" (mai mare decât cerurile) şi Tron viu, încăpător de Dumnezeu şi iubitor de oameni. Prin lacrimile ei de lângă Cruce, curge durerea întregii istorii şi se revarsă în oceanul infinit al iertării şi iubirii lui Dumnezeu.

Ziarul Lumina

Pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

“Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa  de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.“

Mai multe aici

Ce sfânt ne veghează atunci când muncim?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus nădejdea în mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creştinilor din Efes: "Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieţii, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinţi au fost asociaţi cu anumite activităţi şi au devenit ocrotitori spirituali ai acestora.

• 

În perioada persecuţiilor, creştinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credinţa lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor şi îngrijindu-se de rămăşiţele lor pământeşti după trecerea la cele veşnice. Iată cum este descris cultul martirilor în "Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement" (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: "Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei Evangheliei ş2 Co. 4, 4ţ întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ş1 Co. 9, 25ţ, de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos şFlp. 3, 10ţ spre înfiere". Mucenicii "au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: "Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui" şPs. 115, 6ţ. Şi Solomon: "Pomenirea dreptului e cu laude" şPr. 10, 7ţ. Iar profetul zicea: "Bărbaţii drepţi vor fi ridicaţi" şIs. 57, 1ţ" (C. Ap. V, VIII, 2).

Creştinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executaţi, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuţiilor, creştinii au ieşit din catacombe şi au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcaşuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinţilor, cât şi evlavia cu care creştinii îi venerau.

Prin punerea numelor de sfinţi cu prilejul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, creştinul primeşte drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinţi drept hramuri şi ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaştele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creştinismului liber, bisericile închinate unor sfinţi care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăţi să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meşteşugari şi-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viaţă rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăţi, târguri şi ţări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinţi. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinţi în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în faţa unei anumite plăgi.

 

Ocrotitorul statisticienilor

La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creştine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică din România. Un comunicat postat de instituţia amintită la scurt timp după această decizie arată că "în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaştere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, aşa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice şi sociale ale societăţii, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului".

 

Ocrotitorul pompierilor

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timişoarei, a păstorit între anii 1650 şi 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiţia spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat oraşul Timişoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în faţa bisericii, o ploaie torenţială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: "Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului" (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituţiei pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, "pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsarea darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc".

 

Patronul spiritual al arhitecţilor

Sfântul Apostol Toma, pomenit la 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecţilor. Acest patronaj stă în legătură cu o tradiţie legată de viaţa sfântului din India, unde sorţii au rânduit ca el să propovăduiască. Regele Gondofor al Indiei i-a cerut Sfântului Toma să-i construiască un palat imperial, asigurându-i toate resursele materiale. Cu banii împăratului, Toma a făcut milostenie creştinilor din India, arătând regelui că i-a construit palat măreţ în ceruri. În chip minunat, fratelui regelui i-a fost descoperit palatul ridicat prin milostenia lui Toma în ceruri şi astfel Gondofor a crezut şi s-a botezat.

 

Ocrotitorul diplomaţilor şi al mesagerilor

Sfântul Arhanghel Gavriil (8 noiembrie) este prezentat de Sfânta Scriptură drept mesager al lui Dumnezeu în faţa oamenilor: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Pentru aceasta, diferite organizaţii din lume îl socotesc drept ocrotitor al diplomaţiei sau al activităţilor ce presupun mesagerie sau comunicare.

 

Ocrotitorul vameşilor şi al contabililor

"Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El", spune Evanghelia după Matei 9, 9. Înainte de chemarea la apostolat, Matei era vameş la Marea Galileei, activitate ce consta în încasarea taxei cuvenite stăpânirii romane de la negustorii care treceau lacul Ghenizaret. Vameşul Matei avea să devină Sfânt Apostol şi Evanghelist, pomenit de Biserică la 16 noiembrie şi socotit ocrotitor al vameşilor şi al contabililor.

 

Ocrotitorii pescarilor şi ai marinarilor

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, pomenit la 30 noiembrie, este socotit şi patron spiritual al pescarilor. Ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat şi L-a mărturisit în faţa fratelui său, Simon-Petru: "Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 41). Alegerea sa drept ocrotitor al pescarilor este legată de ocupaţia Sfântului Andrei din Betsaida Galileei, cea de pescar alături de fratele său, Petru.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit la 6 decembrie, este socotit ocrotitor al marinarilor. Vieţuitor în secolul al IV-lea, Acatistul îl numeşte "cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare" şi "bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti". Tradiţia spune că Sfântul Nicolae a izbăvit o corabie de la înec, în timpul unei furtuni pe Marea Adriatică.

 

Minerii au ocrotitoarea lor

Sfânta Muceniţă Varvara, pomenită la 4 decembrie, este ocrotitoarea minerilor. Conform sinaxarului, această sfântă a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind ucisă pentru credinţa sa de însuşi tatăl ei. Fugind din calea părintelui său, a ajuns în faţa unui munte şi s-a rugat lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră s-a despărţit, primind pe muceniţa Varvara înăuntru, după care s-a închis. Tatăl ei a găsit-o ascunsă într-o peşteră şi a predat-o dregătorilor, care au martirizat-o. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este ocrotitoarea celor care coboară în adâncuri pentru a trudi călăuziţi de lămpaşul credinţei. În luna mai a acestui an, o delegaţie a Mitropoliei de Kaessariani din Grecia a adus în Arhiepiscopia Râmnicului racla cu moaştele muceniţei, sfintele relicve fiind depuse spre închinare în Biserica "Sfânta Muceniţă Varvara" din salina de la Ocnele Mari, Vâlcea.

 

Ocrotitorii învăţământului teologic

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, pomeniţi la 30 ianuarie, sunt ocrotitorii învăţământului teologic. Cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt consideraţi patronii învăţământului teologic începând din anul 1936, când primul Congres de teologie de la Atena i-a ales drept ocrotitori.

 

Patronul spiritual al viilor, livezilor şi păsărilor

Sfântul Mucenic Trifon, pomenit la 1 februarie, este cinstit drept ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Ocrotirea Sfântului Trifon asupra păsărilor vine din fileră rusă, legată de o întâmplare a unui slujitor al lui Ivan cel Groaznic, cu numele Trifon Patrikeiev. Prin mijlocirea Sfântului Trifon, acesta a aflat în chip minunat şoimul pierdut de ţar, salvându-şi viaţa. În iconografie, sfântul este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguţă de viţă-de-vie sau un şoim pe braţ.

 

Ocrotitorul militarilor şi al lucrătorilor pământului

Mucenic zugrăvit de iconografia ortodoxă în uniformă militară, Sfântul Gheorghe, pomenit la 23 aprilie, este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. În timpul vieţii pământeşti, Sfântul Gheorghe a slujit în armata romană a împăratului Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea, dar a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. "Purtător de biruinţă", cum îl numeşte Biserica, a fost ales ocrotitor al militarilor, ca un viteaz oştean nevoitor al Împăratului Iisus, după cum spune Acatistul sfântului. De asemenea, pentru că numele Sfântului Gheorghe tradus din greacă înseamnă "lucrător al pământului", este ocrotitor spiritual al celor care îşi câştigă existenţa din cultivarea roadelor pământului.

 

Ocrotitoarea arheologilor

Flavia Julia Helena Augusta este Sfânta Elena, pomenită la 21 mai alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare, ca împăraţi "întocmai cu apostolii". La vârsta bătrâneţii, a întreprins o expediţie la Locurile Sfinte, pentru a descoperi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 326, Sfânta Cruce era arătată solemn credincioşilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prilej cu care s-a instituit praznicul Înălţării Sfintei Cruci. În timpul căutărilor de la începutul secolului al IV-lea, mijlocite de Sfânta Elena, s-au descoperit locurile Sfintelor Pătimiri, construindu-se din danii împărăteşti ansamblul arhitectonic de la Ierusalim. Pentru că a iniţiat cercetările de la Locurile Sfinte, arheologii au ales-o pe Sfânta Împărăteasă Elena drept ocrotitoare a breslei.

 

Ocrotitorii celor întemniţaţi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserică împreună la 29 iunie, sunt ocrotitorii celor întemniţaţi şi ai sistemului penitenciar din România. Cei doi corifei ai apostolilor sunt exemple ale iertării prin pocăinţă, Petru lepădându-se de Mântuitorul Hristos, iar Pavel prigonind pe creştini. Pentru credinţa lor, ambii au fost închişi şi au primit aceasta ca pe o încercare de la Dumnezeu, pătimind moarte mucenicească. Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei au încheiat protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, în anul 1993 (art. 15) şi în anul 1997 (art. 10), conform cărora "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România". Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede, în articolul 77 al Legii 293 din 28 iunie 2004, că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare".

 

Patronul spiritual al Aviaţiei Române

Începând din anul 1994, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Aviaţiei Române. Astfel, la 20 iulie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Aeriene. În iconografia ortodoxă, Sfântul Ilie este zugrăvit în car de foc zburând spre văzduh, după cuvântul Scripturii: "Deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). De asemenea, în cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni funcţionează o capelă al cărei hram şi ocrotitor este Sfântul Prooroc Ilie.

 

"Doctorii fără de arginţi"

În calendarul ortodox, o serie de sfinţi sunt pomeniţi drept "doctori fără de arginţi". Dintre aceştia, Sfinţii Cosma şi Damian, Chir şi Ioan şi Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt socotiţi ocrotitori ai medicilor. Pentru că în viaţa pământească s-au remarcat prin darul tămăduirilor, instituţiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori şi le-au închinat altarele capelelor.

 

Ziua Marinei Române

De mai bine de un secol, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, Născătoarea de Dumnezeu fiind ocrotitoare a marinarilor. În august 1902, Cristea Georgescu, primarul oraşului Constanţa, trimitea o adresă reşedinţelor de judeţ din întreaga ţară, anunţând manifestările legate de această sărbătoare deja consacrată: "Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia argonauţilor şi altele". Manifestările de Ziua Marinei au luat amploare în perioada regalităţii, în care slujba de Te Deum nu lipsea, însă s-au desacralizat în vremea comunismului. Începând din anul 1990, s-a revenit la celebrarea Zilei Marinei Române la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, iar în 2009 praznicul a fost declarat sărbătoare naţională şi zi liberă.

Sursa: Ziarul Lumina

Troparul Naşterii Maicii Domnului

Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri

Femeia este viata si cu ea tine Dumnezeu

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.
De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!
Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!
De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!
Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat
într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem.
Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur.
Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!
Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.
Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

† Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

 Cuvânt de preţuire şi binecuvântare a femeii

 Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, marţi, 8 martie 2011: Deşi Ziua Internaţională a Femeii nu este o sărbătoare creştină, ci o expresie a umanismului secularizat, totuşi ea poate fi un prilej de a evidenţia preţuirea pe care o acordă Biserica femeii credincioase. Anul acesta, sărbătorirea Zilei Internaţionale a Femeii (8 martie) poate fi conexată cu o temă de reflecţie majoră în Biserica Ortodoxă Română. Este vorba de importanţa „Sfintei Taine a Cununiei”, ca sfinţire a legăturii de iubire dintre bărbat şi femeie sau încoronarea lor „cu cinste şi mărire”, pentru a trăi o viaţă binecuvântată în vederea fericirii şi a mântuirii. Prin această sfântă Taină a Cununiei, femeia fecioară devine soţie şi apoi mamă, dacă naşte copii. Unirea aceasta a fost binecuvântată de Dumnezeu mai întâi în Rai (Facere 2, 24), iar Hristos-Domnul a sfinţit Nunta la Cana Galileii, unde a participat împreună cu Mama Sa şi cu sfinţii Săi ucenici, săvârşind acolo prima Sa minune, adică prefăcând apa în vin, spre bucuria tuturor, graţie mijlocirii Maicii Domnului. Prin aceasta, se vede că familia se află în centrul iubirii şi binecuvântării lui Hristos şi în grija Bisericii Sale. Luminat de Evanghelia lui Hristos, creştinismul a consacrat definitiv în istorie demnitatea supremă şi valoarea unică a persoanei umane, indiferent de gen, rasă ori poziţie socială. Faptul că „în Hristos nu mai este nici bărbat, nici femeie” (cf. Galateni 3, 28) înseamnă că şi unul şi celălalt sunt în primul rând persoane, adică fiinţe raţionale, libere şi iubitoare, create după chipul lui Dumnezeu sau al Sfintei Treimi (cf. Facere 1, 27). Deci, bărbatul şi femeia ca persoane sunt fiinţe egale şi complementare, chemate la comuniune de iubire, dincolo de orice condiţionări fizice, biologice sau sociale. În această perspectivă, relaţia care se stabileşte între dimensiunea umană masculină şi cea feminină nu mai poate fi gândită ca un raport de forţe concurențiale în plan biologic, intelectual şi social. Iar în plan spiritual, sfinţenia exprimă cel mai bine egalitatea dintre bărbat şi femeie, întrucât sfinţii bărbaţi şi sfintele femei din calendar se bucură de aceeaşi cinstire din partea Bisericii. Arhetipul iubirii dintre bărbat şi femeie este legătura de iubire dintre Dumnezeu şi umanitate, mai precis iubirea sfântă dintre Hristos şi Biserica Sa, numită nu doar Trup al lui Hristos (cf. 1 Corinteni 12, 27; Efeseni 4, 12), ci şi Mireasă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 19, 7; 21,9). Prin iubirea milostivă şi binecuvântarea sfinţitoare a Preasfintei Treimi, femeia a devenit, în Maria din Nazaret, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară, pentru ca în Fiul ei, Iisus Hristos, să fie veşnic unite Dumnezeirea şi umanitatea. Astfel, femeia credincioasă şi smerită a fost chemată să nască pe Fiul lui Dumnezeu ca Om pe pământ, pentru ca umanitatea să se poată înălţa la viaţa cerească. După modelul Maicii Domnului, vocaţia sfântă a femeii este de a da viaţă şi de-a cultiva comuniunea de viaţă în familie şi societate, întrucât numai comuniunea de iubire smerită poate fi viaţă adevărată. Astfel, însăşi participarea femeii la viaţa publică are, de cele mai multe ori, o considerabilă pondere benefică. Femeia aduce un plus de suflet, de căldură, de comuniune prin prezenţa, cuvintele şi activitatea sa, participarea ei afectivă la promovarea vieţii în comuniune fiind un factor pozitiv, uneori chiar esenţial în demersul de soluţionare promptă a unor cazuri de suferinţă socială. Astăzi trăim într-o lume înrobită de goana după profitul material imediat şi multiplu, încât omul pierde tot mai mult sensul vieţii sale şi capacitatea de-a discerne între valorile perene şi succesele efemere, între nobleţea sufletului şi abilitatea pragmatică. Odată cu pierderea acestui discernământ, slăbeşte atât credinţa omului în dobândirea vieţii veşnice sau a mântuirii, cât şi iubirea adevărată în familie şi societate. Prin urmare, este vital să ieşim din carapacea individualismului nostru egoist şi să cultivăm iubirea smerită faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. În acest sens, să ne gândim astăzi, în stare de rugăciune şi solidaritate, în primul rând la mulţimea femeilor care suferă din cauza sărăciei, şomajului, bolilor, migraţiei, divorţului, singurătăţii, violenţei domestice şi multor umilirii. De asemenea, să ne gândim, cu preţuire şi recunoştinţă, la mulţimea femeilor credincioase şi harnice, înţelepte şi curajoase care ajută familia, Biserica şi societatea să cultive darul sfânt al vieţii ca existenţă în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. Adresăm tuturor femeilor, dar mai ales celor care sunt soţii şi mame credincioase, cuvânt de preţuire şi binecuvântare pentru prezenţa şi lucrarea lor benefică în familie, Biserică şi societate. Preasfânta Treime, pentru rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, să lumineze şi să umple de bucurie toată lucrarea cea bună şi folositoare a femeilor din poporul român, întru mulţi şi fericiţi ani!

† DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Tâlcuirea numelui MARIA

Intru tot cinstitul si mult doritul nume al Fecioarei celei pline de dar, s-a dat Acesteia prin inaintecunoasterea si iconomia lui Dumnezeu de catre care a fost inainte randuita sa devina maica a Izbavitorului - spune Fericitul Ieronim. Conform Sfantului Ambrozia al Milanului, numele Maria inseamna "mare" (conform cuvantului latinesc pentru "mare). Iar lucrul acesta e simbolic caci, precum marea cuprinde intregul apelor si toate raurile se varsa in aceasta, tot astfel si Preacurata Fiica a Nazaretului s-a numit Maria, caci s-a aratat comoara harismelor Lui Dumnezeu si a cuprins toate raurile darurilor Lui Dumnezeu. Alta interpretare a preadulcelui nume al Fecioarei Maria este:
M - cuvantul in limba greaca "melisa" inseamna "albina"
A - cuvantul grecesc "avghi", care inseamna "zori"
R - cuvantul grecesc "ravdos", inseamna "toiag"
I - grecescul "iris" inseamna "ochi"
A - gr. "ambelos"= "vie"
Toate aceste simboluri au un inteles:
Albina - pentru harnicia ei
Zorii - pt ca din Ea s-a nascut Soarele cel spiritual,
Toiagul pt ca din Ea s-a nascut Domnul Iisus Hristos: Toiag din radacina lui Iesei si floare din aceasta ai odraslit Hristoase (catavasiile Nasterii)
Irisul - pt ca Aceasta a cuprins Necuprinsul

Alta erminie este urmatoarea:
M - arata pe Mariam, sora lui Moise, prefigurare si iconizare a Acesteia prin feciorie
A - arata pe profetesa Ana, mama lui Samuel
R - inseamna frumusetea Rahilei, sotia Patriarhului Iacov
I - inseamna barbatia Iuditei
A - inseamna intelepciunea lui Abigail, care pentru bunatatea si intelepciunea ei s-a invrednicit sa devina sotia lui David

Alta erminie este:
M - moni (doar)
A - avti (aceasta)
R - risete (izbaveste)
I - iou (otrava)
A - amartias (pacatului)

Sfantul Grigore Palama, care interpreteaza preasfantul nume al Fecioarei, spune: "Si numele Fecioarei Maria asa se interpreteaza, "doamna". Pe de alta parte, Sfintitul Epifanie, Episcopul Ciprului spune: " Mare cu adevarat este Maria, Sfanta Fecioara inaintea Lui Dumnezeu si a oamenilor. Cum dara sa nu-I spuneam mare, de vreme ce a incaput in ea, pe cel Neincaput, pe care Cerul si pamantul nu pot sa il cuprinda? Acesta dara precum insusi a voit a incaput prin Vointa Sa, si nu din nevoie."


Sursa: Pe urmele Bunicii Maicii Domnului -Maica Ecaterina Fermo, edit. Agaton pag 29-30

Buna vestire - împăcarea lui Dumnezeu cu omul căzut

Azi Biserica Ortodoxă serbează Buna Vestire sau Blagoveştenia cum se spune în popor. Această sărbătoare este prima sărbătoare a Maicii Domnului confirmată în documentele istorice. Astăzi noua Eva primeşte în pântecele ei de Fecioară pe noul Adam, cel ce ne va aduce viaţa veşnică prin jertfa pe cruce.
Maica Domnului, Pururea Fecioară, născută după multă rugăciune şi răbdare a părinţilor săi, Ioachim şi Ana, este adusă la templu, la vârsta de 3 ani pentru a fi închinată lui Dumnezeu, ca mulţumire a părinţilor săi pentru binecuvântarea ce o primiseră, aceea de a avea un copil la o vârstă înaintată. Maria prunca rămâne în templu, în stare de rugăciune şi de îmbogăţire a virtuţilor până la vârsta de 16 ani, când orice fată trebuia să se căsătorească. Ajunsă la această vârstă, Fecioara Maria refuză această cale a căsătoriei, promiţându-se pe Sine lui Dumnezeu. Această idee, a monahismului fiind ceva nou pentru vremurile Vechiului Testament. Vâzând preoţii că nu o pot întoarce de la această hotărâre a ei, stabilesc de comun acord să o încredinţeze pe Maria rudei sale, Iosif, sub denumirea de logodnică, pentru ca Maria să aibă apărarea necesară în societate.

Temeiul scripturistic al sărbătorii Bunei Vestiri

„Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.

Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea." (Luca I, 26-38).

Nicolae Cabasila observa ca daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Duh, venirea la existenta a Fiului Lui Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei. Nicolae Cabasila ne marturiseste ca "Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam, nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei.

Sursa

Acatistul Bunei Vestiri

Buna Vestire în iconografia ortodoxă