vineri, 9 octombrie 2009

Candela




"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).

Denumirea de candelă vine de la grecescul kandila şi de la slavonul kadilo şi înseamnă "lampă veghetoare". Candela este lumina care ne întâmpină, discret, liniştitor, în biserică, în casa creştinului, în colţul de rugăciune, la moaştele sfinţilor.
Candela îndeamnă creştinul să privegheze neîncetat pentru mântuirea sufletului.
În Sfânta Biserică, o candelă arde fără întrerupere deasupra Sfântului Chivot în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi şi care se află pe Sfânta Masă, iar o alta arde la Proscomidiar. Alte candele slujesc neîncetat icoanele de pe Sfânta Catapeteasmă, alte icoane alese din Sfânta Biserică, precum şi Sfinte Moaşte sau locurile de veci ale ctitorilor.
Candela este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu, prin arderea untdelemnului, un omagiu adus Sfinţilor, ea simbolizează lumina lui Hristos.
Curăţarea candelei, nu se face oricum, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Paisie Aghioritul: “Odinioară, femeile aveau mare evlavie. Niciodată nu spălau candela, ci o curăţau cu mare grijă. Nu aruncau la gunoi uleiul învechit din ea, căci acela era primit ca o mare binecuvântare, fiind sfinţit de mulţimea rugăciunilor săvârşite în faţa ei."
Nu rare ori s-a dovedit că uleiul din candelele sfinţilor are puteri tămăduitoare, vindecând mulţime de neputinţe. Un bun exemplu este uleiul din candela Sfântului Nectarie (Mănăstirea Radu Vodă) care este dăruit de către duhovnici credincioşilor. Aşadar este bine să curăţăm candela cu un şerveţel sau cu o cârpă curată iar acestea să fie arse împreună cu florile uscate de la Biserică şi alte miruri, cenuşa aruncându-se într-un loc curat.

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Iti multumesc pentru alegerea sa urmaresti 'alb de mireasa".Imi place mult poezia din stanga blogului;
Aş vrea să fiu mereu, o candelă aprinsă
Şi-n inimă să ardă focul cel Dumnezeiesc.
Să răspândească în jur şi pace şi lumină,
Să se răsfrângă iubirea Domnului Ceresc.
Asa sa ne ajute Dumnezeu sa fim toti!
Iti doresc o saptamana incarcata de minunate flori de pe la Vrancea!

AndreeaTatiana spunea...

Doamne ajuta!.Si mie imi place acea poezie..Imi plac foarte mult rochiile de mireasa, am o colectie mare de imagini in calculatorul meu..Astept sa imbrac si eu una cu voia lui Dumnezeu, atunci cand El va randui..Numai bine!.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails