Untdelemnul care constituie materia Tainei Sfântului Maslu este un simbol al îndurării divine şi totodată un medicament, un mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
Untdelemnul de la Sfântul Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este impregnat de harul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa Botezului. El are puterea de a curăţi sufletul prin iertarea păcatelor şi a tămădui trupul prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată în cadrul slujbei, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales.
Untdelemnul se poate pune să ardă în candele, fie în casă, fie în biserică, şi poate fi întrebuinţat şi la miruit. În unele părţi, din făina binecuvântată se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie. Beţişoarele folosite pentru ungere se adună şi se îngroapă ori se ard, aruncându-se cenuşa în loc curat.
În anumite zone ale ţării este obiceiul ca, din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Sfântul, să se facă pâinişoare care se dau bolnavului spre a fi mâncate. De asemenea, bolnavului se dă să guste din untdelemnul sfinţit îndată după Sfânta Împărtăşanie, apoi restul e folosit în mâncarea care se pregăteşte pentru el. Un alt obicei frumos este întâlnit în zona Moldovei, în Vinerea Patimilor: cei care ajunează în această zi pregătesc o turtă, făcută din făina binecuvântată la Sfântul Maslu şi agheasmă, pe care o consumă când îşi încheie ajunarea.
Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate, şi fac abstracţie de pute sprea rugăciunii şi necesitatea credinţei. De aceea, trebuie reţinut faptul că alinarea sau vindecarea vin prin ajutorul şi mila lui Dumnezeu, şi nu prin untdelemnul sfinţit, ca printr-un element magic.
Sursa: Ziarul Lumina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu