joi, 22 aprilie 2010

Despre credinţa creştină în general


Ce este credinţa creştină?
Credinţa creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în EL, iar nu prin propriile strădanii.

Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, a căror cunoaştere dreaptă o are Hristos?
Acestea sunt:
  • tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor
  • taina creării lumii şi a sfărşitului acesteia
  • taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu spre scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea SA
  • taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu
  • taina Împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu
  • taina învierii din morţi, a Judecăţii de Apoi şi a vieţii veşnice.
Dar au fost şi alţi învăţători omeneşti, gânditori şi filosofi, care au încercat să explice aceste taine?
Da, foarte mulţi. Însă ei au lucrat numai după puterile lor omeneşti limitate, prin cugetare şi prin studiul stăruitor al lumii şi al naturii umane. Toate încercările lor au sfârşit cu ipoteze şi diferite teorii, deseori aflându-se în contradicţie una cu alte.

Prin ce este mai presus învăţătura adusă de Hristos decât învăţăturile acestora?
Prin întâietatea lui Hristos ca martor. El mărturiseşte: Eu vorbesc ceea ce am văzut (Ioan 8,38) şi iarăşi: Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce s-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer (Ioan 3,13). Învăţătorilor legii din vremea Sa, El le-a spus: Voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8,23). De asemenea, El le-a grăit căpeteniilor israelite: Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim (Ioan 3,11): Şi iarăşi: Eu sunt pâinea (vieţii) care S-a coborât din cer (Ioan 6,41). Şi multe altele ca acestea le-a grăit El cu autoritaea unui martor despre toate tainele cerului şi ale pământului, astfel încât oamenii se minunau de (cunoaşterea) ştiinţa Sa, căci niciodată nu a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om (Ioan 7,46).

Într-adevăr, şi în viaţa cotidiană ne încredem mai mult într-un martor ocular decât într-un teoretician sau într-un filosof. Dar au existat şi alţi învăţători care au susţinut că au primit învăţătura lor de la anumiţi îngeri. Şi îngerii sunt martori ai marilot taine. Cum să înţelegem acestea?
Ştiut este că adeseori Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi la anumiţi oameni spre a-i învăţa şi îndruma. Dar mult mai des oamenii au avut viziuni mincinoase, adică duhuri rele li s-au arătat în chip de îngeri ai luminii. Spre deosebire de acestea cayul lui Hristos este unul diferit. Pe EL nici nu L-au învăţat, nici nu L-au îndrumat îngerii. Dimpotrivă, El a condus oştirile îngereşti şi a izgonit duhurile rele din oameni. Îngerii L-au slujit, iar diavolii au tremurat înaintea LUI.

Trebuie să socotim atunci că credinţa creştină este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinţa creştină nu poate fi asemuită cu alte religii şi, sincer vorbind, nici nu trebuie să o numim "religie", în sensul păgân al cuvântului. Căci ea nu este o religie între alte religii, ci este credinţa în Hristos şi descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personală, unică şi deplină a lui Dumnezeu spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altă descoperire de la Dumnezeu nu ne va fi dată vreodată, iar până la sfârşitul lumii nu putem aştepta un alt Mesia, în afară de Iisus Hristos.

Cum trebuie să privim unele încercări ale vremii noastre de a pune credinţa creştină pe acelaşi plan cu celelalte religii?
O astfel de încercare şi un astfel de experiment sunt greşite şi primejdioase. Căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit (Galateni 6,7), iar sângele lui Hristos nu poate fi preţuit ca cerneala cărturarilor. Deşi noi, ca membri ai vechii Biserici Răsăritene, suntem toleranţi faţă de orice făptură umană, ne este pe deplin oprit să asemănăm adevărul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile şi filosofiile născocite de oameni.

Prin ce mijloace putem lupta împotriva unor astfel de încercări?
În primul rând, prin adâncirea cunoştinţelor despre credinţa noastră ortodoxă, prin punerea în lucrare a învăţăturilor acesteia în viaţa cotidiană, prin aprofundarea ei, aşa cum face un om de ştiinţă cu o descoperire. În al doilea rând, prin eforturi generoase şi înţelepte - niciodată cu sila -să înălţăm pe oameni din cele de jos trepte ale credinţelor lor către înălţimile credinţei noastre, iar nu să se cufunde şi să se amestece cu cele nedesăvârşite pentru vreun anume folos.

De ce numim credinţa noastră vie?
Deoarece credinţa şi viaţa sunt unite fără despărţire, precum cauza şi efectul. Domnul Iisus a spus: Cel ce crede în Fiul (lui Dumnezeu) are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va avea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3,36). De asemenea, este scris: Iar dreptul din credinţă va fi viu (Evrei 10,38)


Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici - Credinţa Sfinţilor - Catehismul Bisericii Ortodoxe pag. 7-11

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails