joi, 8 aprilie 2010

Însemnări istorice - Minuni săvârşite de Sfântul Fanurie


Acest acatist s-a făcut după ce a căzut Constantinopolul sub stăpânirea turcilor. Cetatea era dărâmată, iar stăpânitorul turc avea nevoie de plăci de marmură mai mari, lucrătorii au căutat printre ruinele cetăţii şi au descoperit turla unei biserici. Creştinii auzind acestea au făcut săpături, şi, pentru că trecuseră aproape 100 de ani de la dărâmare, n-au mai găsit între ruinele bisericii decât o icoană mare de lemn, care-l avea reprezentat în mijloc pe Sfântul Fanurie, iar împrejur erau zugrăvite muncile cu care îl chinuiseră păgânii. Icoana a fost luată şi i s-a făcut o bisericuţă mică. La această icoană se fac multe minuni şi tămăduiri.
Prima minune a făcut-o cu 3 diaconi care erau acuzaţi pe nedreapt şi urma să li se taie capetele, aceştia, auzind de icoană că este aducătoare de milostenie, s-au dus şi au plâns înaintea icoanei, adormind în faţa ei. atunci li s-a arătat Sfântul şi le-a zis: "Mergeţi cu pace că peste 3 zile mă voi duce la boier şi îi voi spune că sunteţi nevinovaţi, iar voi vă veţi înapoia la casele voastre." După rugăciune s-au întors în temniţă, de unde plecaseră să se roage la icoană cu îngăduinţa temnicerului. Şi cu adevărat a 3-a zi, în loc să li se taie capetele aşa cum fusese hotărât, stăpânitorul i-a slobozit, spunându-le că i s-a arătat un tânăr cu o figură de bătrân aspru, spunându-i că de nu-i va elibera pe nevinovaţi cu moarte va lovi casa acestuia. De asemenea mai mulţi robi ai agarenilor aflând despre această icoană ajutătoare au fugit noaptea la rugăciune: Sfântul s-a arătat imediat stăpânilor robilor poruncindu-le să-i elibereze pe aceştia, dar pentru că ei n-au ascultat cele spuse lor li s-a arătat din nou Sfântul şi i-a avertizat că dacă nu vor face cele poruncite se vor îmbolnăvi toţi ai casei lor. Agarenii nici de această dată n-au ascultat şi nu i-au slobozit, deci li s-a arătat a treia oară Sfântul în vis, zicându-le: "De nu veţi elibera robii, nu veţi mai vedea lumina zilei." Trezindu-se a doua zi casnicii s-au lovit de lucrurile din casă, fiind complet orbi. Atunci şi-au chemat robii şi i-au trimis la Sfântul să facă rugăciuni pentru ei şi le-au făgăduit că îi vor slobozi. În timp ce robii se rugau în faţa icoanei, agarenii şi-au redobândit vederea şi su spus întregii cetăţi minunea făcută de Sfântul Fanurie. După eliberarea robilor casa aceea cu toate rudeniile au cerut botezul şi s-au făcut creştini. Mari şi nenumărate sunt minunile Sfântului pe care le face cu cei care se roagă cu credinţă şi cu lacrimi la icoana sa.

Sursa: "Viaţa, Minunile, Acatistul - Sfântul Mare Mucenic Fanurie" editura Grăuntele de Muştar


Vă aştept cu drag să faceţi cunoscute întâmplările voastre cu Sfinţii

4 comentarii:

Andreea Tatiana spunea...

Sergiu Dema Postat la 2009-10-19 23:58

Povestea bunicii

Ma alatur si eu cititorilor si va spun povestea bunicii mele. Acum are 68 de ani si anul trecut a aflat ca are o boala necrutatoare. A fost un soc pentru toata familia, doctorul a confirmat ca are cancer si trebuie operata urgent. Am aflat de Sfantul Nectarie de la un prieten care e student la teologie. Inainte de a merge bunica la operatie, m-am rugat Sfantului Nectarie si Sfantului Fanurie si Maicii Domnului in fiecare zi impreuna cu acest prieten. Operatia a decurs bine,iar doctorul a spus ca trebuie sa faca 6 sedinte de chimioterapie. Multumesc Lui ca a trecut peste toate acestea. Am promis atunci ca vom scrie povestea sa stie si altii ca e bine sa apeleze si ei .... asa ca rugati-va catre Maica Domnului, catre Sfantul Fanurie, catre Sfantul Nectarie si catre orice sfant al lui Dumnezeu.
Multumim Sfantului Nectarie, Sfantului Fanurie si Maicutei Domnului pentru ajutor. Cred ca sfantul ar vrea ca multi oameni sa stie ca au o sansa, prin credinta si rugaciune.

Comentariu preluat de aici: http://www.crestinortodox.ro/religie/maica-domnului-icoanele-facatoare-minuni-sfantul-munte-athos-88348.html

Anonim spunea...

Lipseste din lista Viata Sfantului Fanurie si Reteta pentru Fanuropite, poate se va folosi cineva de ele. aici aveti un link unde gasiti informatii. http://sfantulfanurie-gruiu.ro/Sfantul%20Fanurie.html

Doamne ajuta! Sfinte Fanurie, ajuta-ne pe toti! Dumnezeu sa se milostiveasca de mama ta si de toate mamele! Amin.

razvan munteanu spunea...

Buna ziua, as dori sa spun despre ajutorul primit de la Sfantul Mucenic Fanurie, impreuna cu Sfantul Efrem cel No: de mai bine de 2 luni ne tot chinuim sa rezolvam problema baietelului nostru de 5 ani la o masea, timp in care am fost la vreo 3 medici stomatologi pana acum. Dar fiind foarte emotiv si sensibil la durere nici un doctor nu a reusit sa ii lucreze pentru ca nu a stat. Ultima solutie ar fi fost sa ii rezolve maseaua prin anestezie generala, dar e si foarte scump si am considerat ca nu e normal ca pentru o masea sa se recurga la astfel de tratament. Am hotarat impreuna cu sotia mea sa mai facem o ultima incercare la un alt doctor. Nu ma mai gandeam ca vom reusi sa scapam vreodata de problema asta, dar iata ca astazi, cu o zi inainte de praznuirea Sfantului Fanurie, baiatul nostru a fost la stomatolog si a stat foarte cuminte, doctorul reusind sa lucreze foarte bine. M-am rugat foarte mult la Sfantul Fanurie si Sfantul Efrem cel Nou pentru ca ajunsesem la capatul rabdarii. Pun pe seama ajutorului celor doi mari sfinti faptul ca am reusit sa trecem peste aceasta incercare si sfatuiesc pe toti cei ce au nevoi mari sa recurga la rugaciune catre Sfantul Fanurie si catre Sfantul Mucenic Efrem cel Nou , pentru ca sunt minunati ajutatori.

Anonim spunea...

Doamne ajuta! In vara acestui an, am trait o noua minune, pe langa toate celelalte pe care le traiesc in fiecare zi. Inainte cu 2 saptamani de a fi praznuit Sf Fanurie (27 august), am primit un telefon de la o prietena careia i-a venit un gand bun: sa fac acatistul sf Fanurie zilnic (sau doar in zilele de post, luni, miercuri si vineri, nu mai stiu exact), pana la data praznuirii Sf Fanurie, care va ajuta la impacarea cu vrajmasii mei (mentionez ca in aceeasi perioada, 3 persoane din grupuri diferite s-au suparat pe mine, pe nedrept). Prietena mea mi-a spus sa incerc sa fac milostenie cu 9 persoane sarace, pregatind 9 turte in zile diferite (a nu se gati duminica) sau, daca nu am timp, sa le gatesc pe toate intr-o singura zi si de ziua Sfantului sa le impart saracilor. Sf Fanurie este renumit pentru placintelele/turtele dulci pe care crestinul trebuie sa le faca si sa le imparta saracilor (gasiti pe internet multe site-uri cu randuiala si reteta turtelor). Cu evlavie, am inceput sa citesc acatistul si in noaptea zilei de 26 august, am pregatit cele 9 turte ca a doua zi sa le pot oferi persoanelor nevoiase pe care le stiam. Anul acesta, ziua de 27 august a cazut joia. Prima minune s-a savarsit in 28 august, la distanta de o zi! M-am intalnit, intamplator, cu una dintre cele 3 persoane suparate pe mine. Va marturisesc ca acea persoana (dupa luni multe de tacere), a venit la mine, m-a salutat, m-a privit in ochi, mi-a vorbit ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. De atunci, ne salutam! Urmatoarea minune s-a petrecut la o distanta de cateva zile, poate o saptamana, doua! Cea de-a doua persoana suparata m-a sunat sa-si ceara iertare ca m-a judecat gresit. De atunci, ne vorbim cu drag! Si minunea minunilor, ceea ce parea cu neputinta la mine, a fost cu putinta la Dumnezeu. La o luna distanta de la praznuire, am fost sunata sa ma intalnesc cu cea de-a treia persoana ca sa-si ceara iertare ca mi-a gresit. Dragii mei, nu incape urma de indoiala ca sfintii exista si ne ajuta. Gandul cel bun este mereu ascultat! Multumesc tuturor puterilor ceresti ca pentru neajunsa mea rugaciune (fuserita uneori) si pentru 9 placintele m-a scos dintr-o situatie care parea sa nu aiba rezolvare!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails