vineri, 8 ianuarie 2010
Despre vrednicia preoţiei
Ca să ajungeţi în Împărăţia Cerurilor, să ştiţi un lucru: să vă luaţi pildă, totdeauna în viaţa voastră, doi sfinţi mari, la care să priviţi pururea şi cât veţi putea să-i imitaţi, prin credinţa cea lucrătoare, care se lucrează prin dragoste, adică prin fapte şi credinţă dreaptă. Să aveţi ochiul minţii, totdeauna, la Sfântul Apostol Pavel, "gura lui Hristos" şi "marele vas al alegerii", şi la Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru că Sfântul Apostol Pavel a fost cea mai înaltă persoană duhovnicească din toată istoria Bisericii Creştine, după Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa spune Sfântul Vasile cel Mare. El a fost chip desăvârşit întru toate, şi ca apostol şi ca arhiereu şi ca preot şi ca ostaş al lui Iisus Hristos nebirut. Şi pe el l-a imitat din toate puterile Sfântul Ioan Gură de Aur, mai în toate omiliile şi predicile sale pomeneşte de Sfântul Apostol Pavel.(...)Dacă am lua-o după vrednicia care se cere preotului, n-ar mai fi nimeni preot pe pământ, ca să vorbim aşa , la nivelul la care se cere. Că Sfântul Efrem Sirul zice: "De-ai fi curat ca îngerii şi Sfânt ca Ioan Botezătorul, preot nu poţi să fii." Atâta-i de mare preoţia. Mare lucru! "O! nesfârşit şi negrăit dar, pe care l-a dat Dumnezeu fiilor lui Adam, Preoţia," zice el. Mare lucru! "Ceea ce face preotul, nici îngerii nu pot face."
Preotul are putere să lege nu numai pe oameni, ci şi pe îngeri. Ceea ce face preotul - să jertfească pe Iisus Hristos - nu pot face cei mai mari îngeri.(...)Ca preoţi, cel dintâi lucru ce vi se cere de către Dumnezeu şi de oameni este viaţa morală, viaţa cinstită. Poţi să ai o sută de licenţe, de doctorate, dacă nu ai viaţă morală, preot nu poţi să fii. Ca preot trebuie să fii cum te-a făcut mama ta, până la preoţie, şi de la căsătorie să ştii o preoteasă şi un Dumnezeu până la moarte.(...) Preotul trebuie să predice în trei feluri, după învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur.
Adică, întâi cu gura şi cu limba să vorbească cuvântul lui Dumnezeu.
Al doilea, să predice cu mâna, să scrie învăţături duhovniceşti.(...)şi al treilea şi cea mai înaltă predică, trebuie să predice cu viaţa, cu trăirea lui şi a familiei lui.
Sursa: "Ne vorbeşte Părintele Cleopa 1" - Despre preoţie - pag. 85-88
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Happy blogoversary :)
Trimiteți un comentariu