La trei ani distanţă de la masacrul îndreptat împotriva creştinilor în Kandhamal, în districtul Orissa din India numărul noilor convertiţi este în continuare în creştere. John Barwa, Arhiepiscopul de Orissa, a declarat: "Persecuţiile există şi suntem confruntaţi cu numeroase provocări care ne produc probleme. Însă considerăm că persecuţiile fac parte din vocaţia şi viaţa creştină. Nu ne temem de ele, ci le privim drept o binecuvântare de la Dumnezeu. Ştim că acolo unde există persecuţii, credinţa este întărită şi sunt fericit că pot spune despre creştini că au tot mai multă tărie în credinţă. Sângele vărsat pentru credinţa în Hristos este întotdeauna o sămânţă pentru creşterea unor noi creştini: iar numărul acestora în Orissa este în creştere." Consiliul Creştin al Indiei (CCI) a declarat că 14 dintre cele 30 de cartiere ale districtului Orissa au cunoscut în timp scene violente de persecuţie a creştinilor, iar peste 6.000 de case au fost arse, inclusiv 296 de biserici şi diverse lăcaşuri de rugăciune creştine. Arhiepiscopul Barwa a subliniat faptul că "la bază există ostilitate şi ură împotriva creştinilor care rezultă în discriminare în anumite sectoare ale societăţii şi în anumite instituţii. Rezultatul proceselor civile care sunt pe rol în momentul de faţă cu privire la persecuţiile creştine va arăta dacă oamenii pot avea încredere în justiţie şi dacă toţi suntem egali în faţa legii. Astăzi nu ne simţim suficient de protejaţi şi nici nu am primit dreptatea cuvenită pentru violenţele îndurate. Orissa este un test pentru justiţia din întreaga Indie".
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu