Conceptul noului ansamblu al catedralei trebuie să aibă o dublă semnificaţie în plan semiologic cu reverberaţii evident liturgice.
Prima semnificaţie se referă la conformarea în plan a ansamblului. Aceasta trebuie să reprezinte caracterul liturgic-misionar pe care tematica îl subliniază în cele ce urmează.
Cea de a doua semnificaţie este dată fără îndoială de componenta dominantă a întregului: Catedrala. Aceasta va fi polarizatoarea tuturor celorlalte componente, pivot al compoziţiei generale. Fiecare se va înscrie pe coordonate proprii, susţinând însă întregul, în semnificaţia sa duhovnicească. Elementele componente ale ansamblului sunt trei:
Incinta de acces care are în centrul său fântâna–baptisteriu, simbol al Tainei Botezului. Ea este delimitată în partea de vest de cele două clădiri cu volumetrie concavă spre incintă: casa “Sfântul Andrei” (pentru cler şi întruniri) şi casa “Pelerinul” (pentru pelerini), orientate către catedrală. Această conformare planimetrică se continuă prin doua fronturi tot concave, materializate prin lampadare. Dispunerea lor, sugerând piciorul unui mare potir, reprezintă locul de împlinire în comuniune a credincioşilor, o baie a renaşterii noastre prin recunoştinţa pe care o exprimăm faţă de Dumnezeu. Lampadarele, configurând potirul prin lumină, simbolizează Taina Mirungerii. Ele sunt simbolul morţii faţă de păcat şi al învierii pentru sfinţenie şi viaţă veşnică.
În final, compoziţia ansamblului este încununată de biserică. Văzută ca lăcaş de cult, trebuie să reţinem că Biserica este expresia de comuniune mărturisitoare a lui Hristos Domnul şi se împărtăşeşte cu El. Ea este lăcaşul Sfintei Euharistii. De aceea, altarul, locul unde se sfinţesc Darurile Euharistice, este locul central al bisericii. Este foarte important să cunoaştem conţinutul spiritual al credinţei, pentru ca lăcaşul de cult să simbolizeze, să semnifice în formă zidită, Cuvântul care zideşte comuniunea; un lăcaş de cult este cuvânt construit în simbol. Chiar dacă nu se aude nimic în biserică, felul în care aceasta este construită devine o predică, o reflecţie teologică, sete de cuvânt teologic zidit, este cuvântul vizualizat, nu numai prin icoane, ci şi prin modul de a organiza spaţiul, ca spaţiu sacru pentru întâlnirea şi comuniunea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, cu Sfânta Treime.
Din acest punct de vedere pentru biserică avem trei etape distincte si complementare: biserica în forma de corabie care este obligatorie potrivit Constituţiilor Apostolice, care sunt scrise la sfârşitul sec. al III-lea, începutul sec. al IV-lea. În Constituţiile Apostolice, Cartea a doua, cap. 57, este prevăzut ca, biserica, înainte de toate, “să fie lungă şi încăpătoare, apoi să fie îndreptată cu altarul spre răsărit, de amândouă părţile în faţă sa, în altar să aibă pastoforii, adică Proscomidiarul şi Diaconiconul; în fine, să fie asemenea unei corăbii”. Acesta este un act normativ care stabileşte cum trebuie să fie biserica. Până acum, această formă recomandată cu insistenţă şi cu o anumită obligativitate nu este întâmplătoare, nu este arbitrară. Nu avem voie să construim nimic arbitrar, ce nu are motivaţie teologică, pentru că nu este asimilabil construcţiei bisericii. Totuşi, se pot dezvolta sau aprofunda sensuri teologice din Sfânta Scriptură în arhitectura sacră, punând accentul pe aspecte ce nu au fost suficient evidenţiate în epoca precedentă. Există o libertate foarte mare în construcţii, cu condiţia ca arhitectul să fie teolog, sau să fie sfătuit de un teolog, în înţelesul că arhitectura, când aduce ceva nou ca formă, nu aduce ceva nou şi în conţinut în ceea ce priveşte credinţa.
Imaginea de corabie a fost inspirată din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi din Evanghelii. De ce ne aminteşte biserica în formă de corabie? În primul rând de corabia lui Noe, corabia salvării, căci nu este vorba de o simpla corabie de pescuit, este vorba de corabia care ne salvează, ne mântuieşte de la o încercare grea, ne scapă de la moarte, de potop. Corabia lui Noe era o prefigurare a bisericii, corabie-mântuire ca salvare de păcat şi de moartea cea veşnică a sufletului despărţit de Dumnezeu.
A doua formă care se regăseşte în biserica în formă de corabie, este cortul, sau templul lui Moise, cel care era mobil, era deplasabil.
A treia realitate la care biserica în formă de corabie trimite prin simbolismul ei, este templul din Ierusalim, care avea trei spaţii diferite: unul pentru popor, unul pentru preoţi şi Sfânta Sfintelor, în care intra o singura dată arhiereul. Aceste trei prefigurări ale bisericii din Vechiul Testament, sunt completate cu o realitate foarte prezentă în Noul Testament şi anume legătura dintre Hristos şi corabie. Hristos Domnul a predicat oamenilor de pe mare, din corabie, iar corabia, ca simbol, nu este doar preluată din Vechiul Testament, ci este şi un memorial al prezentei lui Hristos în corabie atunci când predică. Deci are amvonul Lui în corabie. De aceea Evanghelia se citeşte dintr-un spaţiu în formă de corabie, pentru că El a vorbit adesea din corabie persoanelor aflate la malul mării. Cele mai profunde lecţii de eclesiologie despre taina Bisericii, le-a dat Hristos Domnul ucenicilor Săi în legătură cu marea şi corabia. Pescuirea minunată are loc folosind corabia, iar după ce a pescuit în mod minunat mult peşte, Hristos îi spune lui Petru: de acum vă voi face pescari de oameni, adică, pescuiţi nu cu undiţa, ci prin cuvântul Evangheliei, prin propovăduire, prin modul de a propovădui şi de a păstori pe oameni. Deci, corabia din pescuirea minunată este o prefigurare a lucrării Evangheliei a spaţiului liturgic numit biserică, construită în formă de corabie. Mai mult decât atât, când marea este învolburată din cauza furtunii, iar Hristos se odihneşte în corabie, ucenicii Îl trezesc, pentru că sunt, cu tot profesionismul lor de corăbieri şi pescari, copleşiţi şi nu mai pot face faţă singuri furtunii, dar când Îl trezesc pe Hristos care dormea în corabie El a certat vânturile şi marea, iar acestea s-au potolit. Ei s-au întrebat: cine este Omul acesta de care ascultă vântul şi marea? În tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, marea învolburată este lumea, este istoria plină de surprize, persecuţii, încercări, răsturnări de situaţie, iar Biserica este corabia salvatoare în care se află Hristos. În general se iscă furtună mare în societate, în viaţa noastră când noi uităm de Hristos, dar când Îl trezim pe Hristos din noi, când credinţa noastră vie se întăreşte, devine vie, atunci corabia credinţei şi a rugăciunii ne salvează. O altă minune, tot în legătură cu corabia, este aceea în care Hristos nu Se afla în corabie, ci numai ucenicii Săi în timp de noapte iar furtuna îi sperie, însă El vine spre ei mergând pe apă. Petru doreşte să vină la El mergând tot pe apă, iar când se îndoieşte, Petru se afundă. Iar Domnul îl mustră şi îi spune: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi se urcă împreună în corabie, iar furtuna se potoleşte. Iată câteva momente din Evanghelii în care vedem taina Bisericii exprimată în raport cu prezenţa lui Hristos în corabie, sau îndreptându-se spre corabie. Din aceste motive Constituţiile Apostolice sfătuiesc să fie construite bisericile în formă de corabie ca memorial al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Biserica în formă de corabie este cea mai răspândită formă din punct de vedere arhitectural. Mai târziu, când reflexia teologică a Bisericii privind arhitectura locaşului de cult a luat în considerare nu numai Evangheliile ci şi epistolele pauline, în care se arată că Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Său şi că Hristos, Pantocratorul, Atotţiitorul este Cel care menţine în existenţă toată creaţia (vezi I Corinteni 12,12-13 şi 27 şi Efeseni 1, 22-23; 4,3; Coloseni 1,18), s-a simţit nevoia ca Biserica să cuprindă în corabie sub formă de cruce greacă sau latină, Taina Crucii, sau Taina prezenţei lui Hristos cel răstignit şi înviat, care conduce corabia mântuirii. În corabie, Hristos conduce corabia din Sfântul Altar, prin Sfânta Evanghelie şi prin Sfintele Taine. Dar trebuie subliniat faptul că Hristos Cel euharistic de pe Sfânta Masă din Altar, este prezent şi în ceruri, iar Liturghia Bisericii de pe pământ se leagă cu Liturghia îngerilor şi sfinţilor din ceruri. Aşa apare nevoia spaţiului liturgic cruciform.
Deci a doua etapă în arhitectura creştină a bisericii este spaţiul liturgic cruciform: fie că este vorba de crucea latină, fie că este vorba de crucea bizantină, cu o absidă principală (Altar) şi două abside laterale. Totul este concentrat pe prezenţa lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la cer, pentru a arăta că Cel ce a coborât pe pământ s-a făcut om, ca pe noi oamenii să ne înalţe la ceruri. Această coborâre şi înălţare este simbolizată de cupola bizantină, dar mai ales de turla moldavă care conţine în ea coborârea lui Hristos – Dumnezeu – Pantocratorul, simbolizată de cupola interioară şi ridicarea omului prin Hristos în iubirea şi slava Sfintei Treimi, înălţare simbolizată prin turla în formă ascuţită, care punctează cerul.
O a treia etapă, care înseamnă o dezvoltare teologică mai profundă a tainei Bisericii, este biserica lui Hristos, casă a Preasfintei Treimi. Hristos nu este singur; El este întotdeauna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar cei ce se împărtăşesc cu Hristos sunt cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi. Întreg cultul ortodox este ritmat de rugăciunea - cântare: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Dacă Îl lăudăm pe Domnul acum, Îl vom lauda pururi şi în vecii vecilor. Biserica este pregustare a comuniunii eterne cu Sfânta Treime din Împărăţia cerurilor, iar acest aspect este foarte puternic subliniat în slujba de sfinţire a bisericii, către sfârşitul ei, când se cântă: „Această casă Tatăl a zidit, această casă Fiul a-ntărit, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre”. Deci, ne sfinţim în Biserică din harul Preasfintei Treimi, iar Biserica, această corabie a mântuirii, acest spaţiul cruciform al comuniunii cu Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la cer este totodată casa Preasfintei Treimi. Aproape tot ce apare compus din trei elemente, se poate referi simbolic la Sfânta Treime: planul triconic, trei turle, trei nave, trei altare, trei uşi sau trei porţi, trei arcuri poate fi exprimat prin ideea centrală că Hristos, Capul Bisericii, este Unul din Sfânta Treime, iar noi suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi şi pregustăm din lumea aceasta pacea şi bucuria din Împărăţia Preasfintei Treimi (conform Romani 14,17).
Aşadar această Catedrală trebuie să fie un simbol arhitectural al supremului moment liturgic, cel al Euharistiei, al împărtăşirii cu Hristos, Unul din Sfânta Treime. De aceea se impune reprezentarea printr-o configuraţie simbolizând “POTIRUL”. Cupa potirului va cuprinde deci edificiul Catedralei în care se vor săvârşi Sfintele Taine. În centrul cupei înălţându-se biserica, aceasta va avea ca semn al menirii sale misionare, înălţătoare, turla Pantocratorului, încununată cu crucea patriarhală. Piciorul potirului care simbolizează iubirea infinită a Sfintei Treimi care cuprinde întreg universul creat, va fi reprezentat prin lampadare dispuse într-o mişcare evazată, semn al deschiderii misionare a bisericii, îndemnul său către credincioşi la smerenie şi pocăinţă, dar şi chemarea oamenilor la comuniunea eternă cu Dumnezeu. Aceste două braţe luminoase ale piciorului potirului vor delimita incinta în care, la marile sărbători, credincioşii vor putea urmări oficierea Sfintei Liturghii în exteriorul Catedralei. În incintă se va putea urmări ceremonialul religios, ce se va desfăşura în catedrală sau în pridvorul său, şi prin proiecţii redate pe mari ecrane TV. Delimitarea acestei zone va fi realizată pe latura sa de vest prin două clădiri: casa “Pelerinul“ şi casa “Sfântul Apostol Andrei“ destinate adăpostirii unor întruniri cu caracter teologic sau unor activităţi cultural-misionare ale Patriarhiei.
Suplimentar s-ar putea menţiona o a treia semnificaţie ce va fi percepută de credincioşi în parcursul lor de la intrarea în incintă până la porţile catedralei, această desfăşurare de fronturi deschise fiind reflectarea spiritualităţii poporului român, aceea de deschidere către natura înconjurătoare, de necesitate a comunicării, de dialog (simbolizate prin pridvor asemănător cerdacului de la casa creştinului). În portic vor fi reprezentate prin biserici pictate sau sfinţi români, zonele geografice şi istorice, în care Biserica Ortodoxă Română a fost şi este prezentă: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania dar şi diaspora română actuală.
Plastica exterioară şi interioară sunt două componente de importanţă deosebită în stabilirea unui climat de intercomunicare. Nu se va renunţa la tradiţie, dar ea va fi interpretată ca o stare de permanentă nelinişte. Plastica va trebui să fie purtătoarea mesajului canonic ortodox, astfel încât nimic din ceea ce reprezintă construcţia sau decoraţia interioară să nu fie întâmplător.
Volumul construcţiei catedralei trebuie să reprezinte locul care adăposteşte Taina Sfintei Euharistii, Biserica înălţându-se din mijlocul marelui potir. Întreaga construcţie este încununată de trei turle principale, plasate de la intrare până la naos, în ritm crescător. Este reprezentarea înălţării progresive spre împărăţia Sfintei Treimi, în care turla Pantocratorului domină compoziţia. Conform canoanelor înălţimea turlei este determinantă pentru lungimea întregului locaş. Mergând cu interpretarea mai departe vom vedea în corpul bisericii reprezentarea trupului Mântuitorului aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea, iar în verti
cala turlei celei mari, Învierea lui Hristos. Această tălmăcire a compoziţiei arhitecturale poate fi considerată ca semn al iubirii milostive a lui Dumnezeu, ca prin Iisus Hristos noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi.Rămânând în aria simbolisticii putem considera că, această clădire poate fi îmbogăţită şi cu alte turle, care în total să reprezinte cele şapte zile ale Creaţiei şi cele şapte Taine ale Bisericii. Ar putea fi şi o a opta turlă peste altar simbolizând ziua veşniciei cereşti, a comuniunii infinite.
(Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul României)
Istoria unei idei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu