Căutând printre părerile oamenilor din
vechime şi de astăzi, vedem că în orice perioadă şi cam în orice cultură
curăţenia trupească este un lucru de admirat, deşi puţini o păstrează.
Astfel, fecioria capătă mare preţ, fiind recunoscută însă pe deplin după
ce Hristos S-a născut din Fecioară. Multe suflete curate mai veghează
încă să-şi păstreze şi trupul asemenea.
De veacuri lăudată cu glas de cântec sau admirată în tainiţa inimii,
ridicată la mare preţ în creştinism şi având drept model pe Maica
Domnului, fecioria aprinde făclia purităţii în fiecare trup dornic să o
păstreze. Dispreţuită adesea de mondenitate, răspândeşte încă mireasmă
de mare preţ, de care şi neinteresaţii se simt atraşi şi învăluiţi. Deşi
cel mai adesea fecioria este asociată cu imaginea unor tinere
neprihănite, nu trebuie uitat că la fel de frumos îi este chipul şi când
este atribuită unor tineri curaţi. De aceea, poporul român a numit atât
de frumos "feciori" flăcăii de însurat şi "fecioare" gingaşele
domnişoare.
Feciori şi fecioare - ieri şi astăzi
Desigur, între timp, s-a mai alterat realitatea, s-au mai alterat şi
denumirile, cele neaoşe fiind înlocuite cu altele, a căror expresivitate
este vizibil ştirbită. Însă dacă este să privim la ciclicitatea
imanentă a istoriei, vedem că au mai existat vremuri când patima
trupească avea mult mai multă sămânţă decât fecioria floare. Astfel se
întâmpla şi prin Roma şi Grecia Antichităţii, unde destrăbălarea putea
să capete rang filosofic ori statut de muză. Însă, chiar şi aşa,
lucrurile se întâmplau după o oarecare orânduială: în Roma, "mos
maiorum" (obiceiul strămoşilor), auster şi cuminte, îşi cerea adesea
recunoaşterea superiorităţii, printr-un Cato ori Augustus, iar în Grecia
existau destui iubitori de înţelepciune care să facă elogii castităţii.
Şi mondenitatea acelor vremuri, uneori cufundată până la poezie în
trivialităţi, primea lecţii de la popoare mai puţin dezvoltate, dar cu
moravuri mai de admirat. Scrie Caesar în "De bello Gallico" despre unele
obiceiuri ale germanilor, neam de temut: "Acei care şi-au păstrat cât
mai târziu fecioria se bucură de foarte mare laudă printre ai lor: ei
cred că astfel ajung să-şi mărească statura trupului, să-şi sporească
puterile şi mlădierea. Să fi cunoscut femeie înainte de douăzeci de ani
trece la dânşii drept unul din lucrurile de mare ruşine". Până nu
demult, era şi la noi o mare ruşine (mai mult în cazul fetelor, ce-i
drept), numai că ne-am "modernizat" prematur. Nu se mai vorbeşte despre
jupâniţe sfioase şi despre flăcăi vrednici aşa cum se vorbea pe vremea
când haina românului avea cusute flori pe ea. Totuşi, mulţi tineri mai
păstrează astăzi floarea albă a purităţii, cusută în fiinţa lor, iar
alţii, care nu se mai bucură de ea, tânjesc vădit sau în ascuns şi o
admiră atunci când le este conştiinţa limpede şi nu îi "îndreptăţeşte"
păcatul.
"În paradis domnea fecioria"
Cu ajutorul lui Iisus Hristos, "mintea cea întreagă a celor curaţi cu
fecioria", mulţi pui de creştini au curată haina nunţii, spre slava lui
Dumnezeu şi spre fericirea lor. În Biserică, fecioriei i se cunoaşte
adevărata frumuseţe şi i se recunoaşte adevărata valoare; înfrumuseţează
tinereţea, încununează bătrâneţea şi sfinţeşte temelia căsătoriei. Ce
dar mai frumos pot să îşi facă soţii unul altuia, decât fecioria,
curăţenia cu care au gătit templul Duhului Sfânt, întru întâmpinarea
Sfintei Taine a Cununiei? Sau ce podoabă mai de preţ decât castitatea
poate să anine pe aripile sale de "înger în trup" călugărul? Dar
fecioria trupească devine deplină prin cea sufletească (împletită în
cununa virtuţilor) - şi aici stă desăvârşirea întru creştinism.
Încă din cele mai vechi timpuri şi la multe popoare era fecioria
cântată, dorită, dar nu se bucura de adevărata preţuire, uneori ajungând
să fie cumpărată. "Iudeii privesc cu dezgust frumuseţea fecioriei şi nu
e de mirare, odată ce n-au cinstit nici pe Hristos, născut din
Fecioară. Păgânii o admiră şi se minunează de ea. Dar numai Biserica lui
Dumnezeu, numai creştinii o pun în practică şi o râvnesc", spunea
Sfântul Ioan Gură de Aur. Hristos îi redă fecioriei însemnătatea
iniţială. Sfântul Ioan Damaschin ne arată că "având încredere în
Dumnezeu-Cuvântul, care S-a întrupat din Fecioară, spunem că fecioria
este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea
oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pământ virgin. Numai din Adam a fost
făcută Eva. În paradis domnea fecioria". Deşi Dumnezeu vrea ca oamenii
să trăiască în curăţie, ne cunoaşte firea şi neputinţele cauzate de
cădere. Pentru aceasta a lăsat căsătoria, pentru ca moartea să nu
desfiinţeze neamul omenesc. Iar nunta este cinstită când patul este
neîntinat.
Mai mult, în creştinism, fecioria a răsădit multe flori în grădina
Maicii Domnului, aducând la desăvârşire atâtea sfinte fecioare muceniţe
şi atâţia sfinţi care, din dragoste pentru Hristos şi din râvna lor
pentru credinţă şi neprihănire, au încuiat patima şi au părăsit cămara
vieţii vremelnice, întru dobândirea fericirii veşnice. Numai aşa aduce
înfrânarea trupească rod ales, prin slujirea Adevărului.
Lauda şi stâlpul fecioriei
Ce laudă mai mare poate fi adusă fecioriei decât că Dumnezeu a primit a
se întrupa din Fecioară? Dacă este să pricepem cât de puţin această
minune, să înţelegem smerenia Domnului şi dragostea Lui desăvârşită
pentru noi, suntem capabili să aducem şi lauda cuvenită Maicii Domnului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că fecioria este superioară până şi
stării îngereşti, deoarece, deşi îngerii nu se însoară, nici nu se
mărită, ei nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, nu locuiesc pe pământ şi
nici nu ţin piept unei mulţimi de patimi. Aşadar, fecioria omului este
mai de preţ, pentru că este păstrată cu jertfă şi cu dragoste de
Dumnezeu. Cu atât mai mult este de preamărit Pururea Fecioara Maria,
"mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât
serafimii"! Atâta dragoste purta Fecioara pentru Dumnezeu şi cu atâta
smerenie şi curăţie Îi slujea, încât neîncrederea ei iniţială la vestea
adusă de Sfântul Arhanghel Gavriil se datorează, spunea un părinte,
fricii de a cunoaşte bărbat. Cum se putea ca ea, care nu aflase nuntă,
să poarte fiu în pântece? Oare trebuia să primească aşa ceva, când îşi
închinase toată fiinţa numai lui Dumnezeu? Aceasta era măsura la care
Pururea Fecioara Maria gândea în nevinovăţia ei şi aceasta este
adevărata feciorie, care a fost aleasă să aducă în lume, fără de
stricăciune, pe Dumnezeu-Omul. Maica Domnului este, într-adevăr, lauda
şi stâlpul fecioriei, vas ales al curăţiei. Melozii o cântă în versuri
cu dulce glas, creştinii o preamăresc cu cinstea care i se cuvine Maicii
Împăratului tuturor, mamele o iau drept exemplu şi se închină minunii
ce s-a săvârşit în ea, fecioarele îşi găsesc zid de nebiruit şi
povăţuitoare fără greş. Pentru că, într-adevăr, la icoana Maicii,
Pururea Fecioarei, ar trebui să stea inima fiecărui creştin care doreşte
să îi slujească lui Dumnezeu.
Dacă am şti să urmăm pildele cele bune, căutând mereu Calea, Adevărul şi
Viaţa, am reuşi să ajungem la trandafirul cel frumos mirositor al
sfinţeniei, trecând cu grijă şi fără de vătămare printre spinii atât de
răspândiţi pe lujerul acestei vieţi. Şi dacă presărăm pe cale şi flori
precum cea a fecioriei, vom lăsa în urmă nu spini în care se rănesc cei
de lângă noi, ci grădini de odihnă şi bucurie.
sursa:Ziarul Lumina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu