Iată că ne aflăm la sfârşit de an, moment în care mai mult sau mai puţin "contabilizăm" faptele petrecute anul acesta..
Pentru mine, moment dublu de ierarhizare a prioritatilor, de lupta cu timpul, in sensul fructificarii lui intr-un sens duhovnicesc pentru ca apoi să pot spune, de la an la an, asa cum spune si Vasile Voiculesc intr-una din poeziile sale,
Doamne, pe măsură ce cred şi Te iubesc
Îmbătrânesc în lume şi întineresc în Tine.

Timpul trece şi o face repede, astfel că orice minut trecut, nevalorificat cum trebuie ne poate aduce răul şi nu binele cel ceresc.
Anul 2011 a fost un an foarte frumos pentru mine, s-au asezat multe lucruri, am inceput o noua facultate, Arta Sacra - Teologie de care sunt foarte incantata, desi sa imbini arhitectura si arta sacra simultan nu e chiar usor, am invatat inca odata (de foarte multe ori defapt) cat de important e sa nu te stresezi pentru multe lucruri pentru ca TATA are grija sa le aseze cum e mai bine, am cunoscut noi oameni, noi tehnici de lucru in arta..
Pentru 2012 imi doresc foarte mult sa fiu mult mai organizata cu timpul, am ceva proiecte in minte pe care vreau sa le duc la bun sfarsit, ceva mai mult hand-made pentru vacante, cateva icoane de pictat, o noua limba straina de invatat, poate italiana ca tot m-am apucat de ea acum ceva ani (din pacate am ramas la stadiul de pronume, numeral, anotimpuri, zilele săptămânii, lunile si cam atat), si in rest Domnul are grija de toate, eu trebuie (cu ajutorul lui Dumnezeu) sa am grija de rugăciune, care trebuie sa fie prezenta mereu in mintea mea, de posturi, de Sfanta Spovedanie la 40 de zile si de lectura duhovniceasca (Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, etc).

Domnul să ne ajute în acest nou an să facem voia Sa în toate.
Pace şi bucurie!
La mulţi şi binecuvântaţi ani în Domnul nostru Iisus Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu