miercuri, 9 februarie 2011

Taina Sfintei Spovedanii - Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoaştem din predanii,
Cât de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume
Pentru ea, Mântuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Că nu este mântuire
Fără de mărturisire.
Pentru că Hristos ne-nvaţă,
Sfinţii Apostoli dau povaţă
Să ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocăinţei
Au grăit, de-asemeni sfinţii
Ei canoane au fixat
Să ne spovedim curat.
Şi Biserica ne cheamă,
Şi ne-nvaţă ca o mamă,
Şi cu multă umilinţă
Să venim la pocăinţă.
Pocăinţa-i taină mare
Dată pentru fiecare
Pentru drept şi păcătos
Care crede în Hristos.
Pentru tânăr şi bătrân
Pentru slugă şi stăpân
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce stă pe tron.
Pentru turmă şi păstori,
Pentru cei din închisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.
Şi precum ne-nvaţă Crezul
Spovedania-i botezul
Care spală, care curmă
Tot păcatul, fără urmă.
De voiţi mai mult să ştiţi
În Scriptură să citiţi;
Veţi găsi exemple multe
De-ar fi cine să le-asculte.
Oare frate, n-ai văzut
Pe David când a căzut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?
Chiar şi Petru, râvnitorul,
Şi-a trădat Mântuitorul,
Ba şi-n public s-a jurat:
"Nu-l cunosc, cu-adevărat!"
Iar când Domnul l-a privit
Petru jalnic s-a căit
Şi a plâns în toată viaţa
Umezindu-şi zilnic faţa.
Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plâns destul şi el?
Când pe mulţi creştini lega
şi la Templu-i aducea?
Şi câţi sfinţi şi cuvioşi
N-au ieşit din păcătoşi?
Care-au plâns şi-au suspinat
Pentru orişice păcat.
Tot mereu părinţii noştri
Şi părinţii dragi ai voştri,
Post de post se spovedeau
Şi mereu se-mpărtăşeau.
Ei nu amânau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci făceau cu pregătire
Sfânta lor mărturisire.
Şi n-aveau atunci ca noi
Viaţă bună, ci nevoi,
N-aveau cărţi de rugăciune,
Nici biserici mari şi bune.
N-aveau preoţi mulţi în sate,
Dar vezi, nici aşa păcate,
Nu cântau ca noi frumos,
Ci trăiau după Hristos.
Nu spuneau din gură multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorbă, orice sfat
Le primeau cu-adevărat.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails