"cel mai minunat dascal cu duh apostolesc din vremurile noastre si episcopul Bisericii Universale din Smirna" (Eusebiu al Cezareei) Slavitul Policarp, care a fost dupa cum spune Sfântul Irineu al Lyonului: "Ucenicul apostolilor si apropiat al celor care il vazusera pe Domnul", s-a nascut in Efes, in timpul imparatului Vespasian (in jurul anului 70). Inainte de a fi martirizati, sfintii săi părinţi l-au incredintat unei femei nobile si evlavioase, pe nume Calista, care l-a crescut in frica lui Dumnezeu invatandu-l sa iubeasca sfintele virtuti. Miscat de mila, copilul punea in fapta atat de bine virtutea milosteniei ca goli rezervele mamei sale adoptive pentru a le imparti saracilor. Si pentru ca acestea se umplura la loc in chip minunat, Calista ii schimba copilului numele din Pangratie in Policarp (adica "cel cu multe roade"). Ajuns la maturitate, el deveni ucenicul Sfantului Ioan Teologul care propovaduia pe atunci Vestea cea Buna (Evanghelia) prin partile Asiei, insotit de Sfantul Vucol (6 februarie) si de Sfântul Ignatie Teoforul(20 decembrie). Insusindu-si desavarsit invatatura si tot ce putea sa aminteasca de viata Domnului, Policarp impartasea cu dragoste toate necazurile celui mai iubit Apostol, Ioan, pana la exilul acestuia in Patmos. Atunci, Sfantul Ioan hirotoni pe Vucol episcop al intinsei si cunoscutei cetati Smirna si i-l incredinta pe Policarp ca insotitor si ajutor in toate treburile. Ajuns la Smirna Policarp a fost hirotonit preot si i se incredinta ingrijirea orfanilor pana in ziua in care, prevazandu-si moartea, sfantul Vucol hotari ca smeritul Policarp sa-i urmeze in scaun.
Devenit, prin vointa lui Dumnezeu şi a părintelui sau duhovnicesc, pastor al Bisericii Smirnei, Policarp isi indeplini chiar din clipa aceea toate sarcinile, urmand intru totul părinţilor săi duhovniceşti, repetand cu credinciosie cuvintele lor si pe acelea pe care ei le culesesera chiar de pe buzele Domnului Hristos. Din Patmos, unde se afla in exil, Sfantul Ioan ii transmitea Ingerului Bisericii din Smirna laudele sale, incurajandu-l sa ramana credincios pana la moarte pentru a primi cununa vietii vesnice (Apocalipsa 2, 10). Imbracat cu putere de sus, el savarsea numeroase minuni cum ar fi: stingerea prin rugaciunile sale, a unui incendiu care ameninta regiunea de sapte zile.; totodata, el facu sa cada o ploaie binefacatoare dupa o lunga seceta si vindeca pe bolnavi, asa incat, vazand toate acestea si paganii se converteau in numar mare si se faceau crestini. La inceputul episcopatului lui Policarp ( in jurul anului 101), Sfântul Ignatie a fost condamnat la moarte si trimis inlantuit la Roma pentru a fi aruncat la fiare; in drumul sau, el trecu si prin Smirna unde fu bucuros sa il imbratiseze pentru ultima oara pe acest sfant episcop (pe Policarp).
Odata sosit la Troada, Ignatie ii trimise Sfântului Policarp o scrisoare pentru a-i multumi de ospitalitate incredintandu-i carma Bisericii din Antiohia si dandu-i in acelasi timp sfaturi inspirate de Dumnezeu, despre datoriile unui păstor al Bisericii: "Proslavesc pe Dumnezeu ca am fost invrednicit de chipul tau cel neprihanit. Te rog in numele harului cu care esti investit, sa-ti urmezi calea si sa indemni pe toti sa se mantuiasca. Apara-ti locul pe care il ocupi, cu toata grija trupeasca si duhovniceasca. Poarta grija de unire, decat care nimic nu-i mai bun. Poarta-i pe toti, precum si Domnul te poarta pe tine. Rabda-i pe toti in dragoste, precum si faci. Indeletniceste-te cu rugăciuni neîncetate. Cere pricepere mai multa decat ai. Privegheaza, avand duh neadormit. Vorbeste cu fiecare dupa asemănarea lui Dumnezeu. Poarta bolile tuturora ca un atlet desavarsit. Unde-i mai mare osteneala, aclo-i mult castig. Timpul iti cere sa dobandesti pe Dumnezeu dupa cum capitanii corabiilor cer vanturi bune, iar naufragiatii cer porturi" (Sfantul Ignatie catre Sfântul Policarp).
Ca urmare, Sfantul Policarp scrise crestinilor din Filipi pentru a-i felicita de primirea Sfantului Ignatie si a martirilor: "ati primit pe urmatorii dragostei celei adevarate si ati insotit, cum se si cadea voua, pe cei incarcati cu lanturi vrednice de sfinti, care sunt diademe ale celor ce au fost cu adevarat alesi de Dumnezeu si de Domnul nostru". El ii incurajeaza sa staruie in a dobandi rabdarea pe care au vazut-o la martiri, expunandu-le in acelasi timp principiile vietuirii unei comunităţi creştine, prietena a iubirii: "Credinta este mama noastra a tuturora, cand ii urmeaza nadejdea si-i premerge dragostea de Dumnezeu si de Hristos si dragostea de aproapele. Daca este cineva inlauntrul acestor virtuti, a implinit porunca dreptatii. Ca acela care are dragoste este departe de orice pacat."
Astfel, Sfantul Policarp ocarmui Biserica sa in duhul apostolilor mai mult de cincizeci de ani. Catre anul 155, cand era un batran incarcat de zile, el facu o calatorie la Roma pentru a discuta cu Papa Anicet (154-166) despre neintelegerea care despartea Roma de Bisericile Asiei, in ceea ce priveste data Pastilor si pentru a apara credinta cea adevărată de erezii.
Stralucirea sfinteniei sale si invatatura lui facura aici pe multe suflete ratacite de ereziile lui Valentin si Marcion, sa se converteasca la credinta cea adevarata. In Roma, istoriseste Sfantul Irineu, Sfantul Policarp s-a intalnit cu ereticul Marcion ; acesta l-a intrebat daca il cunoaste; Policarp i-a raspuns: "Negresit cunosc pe primul nascut al Satanei."
In ziua parasirii Romei de catre Sfantul Policarp, Papa Anicet ii dadu intaietate la săvârşirea Sfintei Liturghii si dupa ce si-au dat sarutare sfanta, se despartira in pace, in respect reciproc. La putin timp dupa intoarcerea sa la Smirna (155), o foarte violenta persecutie declansata de imparatul Marc Aureliu, tulbura toate Bisericile Asiei. Cu acest prilej, la 23 februarie 156, dupa un grup de unsprezece martiri originari din Filadelfia, Sfantul Policarp, in varsta de 86 de ani primi cununa stralucitoare a muceniciei in Sambata Mare, chinurile sale asemanandu-se intrucatva Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.
Rezumam aici, Scrisoarea Bisericii din Smirna asupra martiriului Sfantului Policarp, unul din primele documente hagiografice scrise de un martor ocular, ce frapeaza prin maretia sa sobra:
In timp ce nepretuitii mucenici ai lui Hristos indurau tot felul de cazne pentru a fi dati in cele din urma ca hrana la fiare, preacinstitul Policarp isi pastra linistea sa obisnuita si voia chiar sa ramana in oras pentru a nu-si parasi turma cea cuvantatoare. Dar, la insistentele credinciosilor sai care il rugau sa nu se expuna prematur mortii, el se retrase la o mica proprietate, nu departe de oras, unde noaptea si ziua se ruga pentru toti oamenii si pentru Biserica din lumea intreaga. Cu trei zile inainte de arestarea sa, cum statea la rugaciune, avu o vedenie in care perna pe care o avea sub capatai era mistuita de flacari. Intorcandu-se la ai sai, ii vesti cu multa pace ca va fi ars de viu pentru Domnul Hristos.
De-abia ajunse la un nou refugiu, ca soldatii care aflasera unde se gaseste, torturand un tanar sclav, navalira in locuinta. Refuzand sa fuga, episcopul ii primi cu multa seninatate si blandete invitandu-i sa se odihneasca si dandu-le de mancare, el le ceru doar sa-l lase sa se roage putin, lucru cu care ei au fost de acord; timp de o ora, cuviosul batran se ruga in picioare nemiscat, plin de harul dumnezeiesc, pomenindu-i pe toti oamenii pe care ii cunoscuse, mici ori mari, precum si pe intreaga Biserica raspandita pe tot pamantul. Venind ora de plecare, soldatii fura cuprinsi de o spaima cumplita si se caiau ca trebuie sa indeplineasca o asemenea sarcina, cu toate acestea il urcara pe fericitul Policarp pe un asin ca sa-l duca la Smirna. Mai marele ostasilor, numit pe buna dreptate Irod, veni in fata sfantului si il urca in carul sau ca sa-l convinga sa-si salveze viata si sa aduca jertfa lui Cezar. Cum se osteni in zadar, il arunca pe sfant din car umplandu-l de injuraturi. Ranit la picior, batranul merse pe jos cu la fel de multa ravna ca si pana atunci. Cand intra in arena ticsita de multimea avida de sange ce urla salbatic: "Iata-l pe invatatorul Asiei, parintele crestinilor, nimicitorul zeilor nostri, acela care i-a facut pe multi sa nu mai sacrifice zeilor si sa se inchine lor", o voce dumnezeiască se făcu auzita doar printre crestinii ce erau de fata: "Curaj Policarp, si poarta-te cu barbatie!"
Proconsulul il imboldea pe sfant sa se lepede de Hristos zicandu-i: "Fie-ti mila de batranetile tale!" spunandu-i si pe celelalte pe care persecutorii obisnuiesc sa le rosteasca in astfel de imprejurari: "Jura pe norocul lui Cezar si spune: Fa sa dispara ateii!" ii striga el.
Plimbandu-si privirea peste multimea din amfiteatru, alcatuita din paganii si iudeii stabiliti in Smirna, Policarp raspunse suspinand: "Desigur, ridica pe atei!"; si pentru ca il sileau sa-L blesteme pe Hristos, el le raspunse: "De optzeci si sase de ani Ii slujesc si nu mi-a facut nici un rau, cum as putea huli pe Imparatul meu care m-a mantuit!"
Proconsulul raspunse: "Am fiare la care te voi arunca drept mancare daca nu-ti schimbi credinta." Policarp zise: "Cheama-le, caci pentru noi este imposibil sa ne schimbam parerea pentru a trece de la mai bine la mai rau; pe cand corect este sa treci de la rau la dreptate." "Intrucat dispretuiesti fiarele, te voi arde pe rug!" zise judecatorul. Policarp plin de putere si de bucurie, raspunse: "Ma ameninti cu un foc ce arde un timp si apoi se stinge pentru ca ignori focul judecatii viitoare si al chinurilor vesnice pregatit necredinciosilor. Dar de ce intarzii? Fa mai degraba ce trebuie făcut!"
Deoarece crainicul anunta de trei ori ca Policarp s-a declarat crestin, multimea turbata ceru sa se elibereze un leu ca sa-l sfasie pe sfant. Dar cum luptele cu fiare se terminasera, strigara: "Policarp sa fie ars de viu!" Intr-o clipita paganii si iudeii se ingramadira sa adune, de prin atelierele si baile din imprejurimi, lemn si legaturi de vreascuri. Cand rugul fu gata in mijlocul stadionului, Policarp isi depuse el insusi toate vesmintele ca si cand el insusi ar fi savarsit sfanta jertfa si vru sa se descalte dar nu putu caci credinciosii se zoreau mereu sa-i sarute picioarele. Si cum paganii voiau sa-l lege pe rug, Policarp spuse: "Lasati-ma asa!, Cel care imi da taria sa indur focul, ma va intari si pentru a ramane nemiscat pe rug." Asezat pe rug ca o jertfa gata de sacrificat, el ridica ochii la cer si dadu slava lui Dumnezeu, intr-o ultima rugaciune. Cand rosti "Amin", calaii aprinsera focul. O flacara mare se ridica, dar, o minune! focul lua pe neasteptate infatisarea unei bolti, ca o panza de corabie umflata de vant, care inconjura ca un zid de aparare corpul martirului. Acesta statea in mijloc nu ca un trup arzand ci precum o paine ce se coace sau ca aurul ori argintul ars in cuptor, raspandind un miros de tamaie sau de alte miresme pretioase.
Daca necredinciosii vazura ca sfantul nu putu fi nimicit prin foc, poruncira calaului sa-l strapunga cu sabia. Sangele tasni asa de mult ca stinse valvataia lasand multimea muta de uimire. Eusebiu al Cezareei relateaza in Istoria sa urmatoarele:
"Insa duhul cel invidios si calomniator, care se impotriveste neamului celor drepti, vazand maretia muceniciei lui si vietuirea lui fara pata inca de la inceput, ca unul care s-a incununat cu cununa nestricaciunii si a luat rasplata netagaduita a biruintei, s-a straduit ca nici macar ramasitele trupului lui sa nu fie luate de crestini si au soptit asadar lui Nichita, tatal persecutorului Irod, sa caute pe guvernator sa nu dea osemintele lui Policarp, ziceau ei, ca nu cumva sa paraseasca pe Cel Rastignit si sa inceapa de acum sa se inchine acestuia. Iar ei au zis acest lucru la instigarea si indemnul iudeilor. [...] Caci lui Hristos ne inchinam pentru ca El e Fiul lui Dumnezeu iar pe martiri ii iubim dupa vrednicie ca pe ucenicii si imitatorii Domnului, pentru neintrecuta lor iubire fata de imparatul si invatatorul lor. O! de-am ajunge si noi partasi si impreuna ucenici cu ei!"
Insa trupul lui Policarp, fu pus de catre centurion in mijloc si fu ars. Si astfel, crestinii au putut pune mana pe osemintele lui cele "mai cinstite decat pietrele preţioase si mai scumpe decat aurul" pe care le-au asezat intr-un loc potrivit unde se adunau in fiecare an pentru a praznui cu bucurie ziua nasterii sale la cer.
Sfantul Policarp, dupa spusele lui Eusebiu este al doisprezecelea dintre cei care au primit mucenicia la Smirna, dar desigur, dintre toti, "el este cel mai mult pomenit caci si paganii de pretutindeni vorbesc despre el."
Arhim. Prof. Policarp Chiţulescu (duhovnicul nostru:))
Troparul Sfântului Policarp
glasul al 4-lea
"Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange, Sfinte Mucenice Policarp roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu