Adică, în primul rând nu au răbdare să o zică încontinuu. Ea ar trebui să fie o rugăciunea neîncetată, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Tesa- loniceni 5, 17). In viaţa noastră obişnuită sunt fel de fel de preocupări care ne atrag. Suntem risipiţi şi această rugăciune se întrerupe foarte des. Nu avem continuitate duhovnicească, nu putem să ne păstrăm în duh de rugăciune când chemăm numele Domnului. Mintea noastră zboară chiar în momentul când spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Mintea noastră deseori rătăceşte, se întâlneşte cu fel de fel de alte probleme, străine de rugăciune. Şi, de fapt, nu ne rugăm încontinuu, iar asta dăunează foarte mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu