Preoteasa in diaspora

Rolul foarte important si daruirea preotesei in diaspora a reprezentat tema centrala a intalnirii preoteselor din Arhiepiscopia Tiatirei si a Marii Britanii, care a avut loc ieri, joi, la Londra.      Cea care a luat prima cuvantul a fost dna. Virginia Salapata, preoteasa si cadru didactic, titlul discursului fiind  «Experientele si nelinistile preotesei in comunitatea din diaspora».

«Avem obligatia de a lucra cu atentie si cu un plan strategic, in familiile noastre, dar si in comunitati. Si mai ales in Sfanta Arhiepiscopie, pentru a crea acele propuneri potrivite, astfel incat sa vedem in viitorul apropiat tineri si tinere, din copiii aceluiasi neam si din Arhiepiscopia noastra, sa se inscrie ca membrii in bisericile si in scolile noastre», a subliniat dna Salapata.

«Preoteasa a fost si va ramane intotdeauna in traditia noastra, omul rugaciunii si al daruirii, implicata constient in grija fata de ceilalti oameni si fata de natura inconjuratoare. Pentru aceasta, pe buna dreptate a fost caracterizata drept “mama parohiei”, “mamica”, asa cum o numesc rusii», a adaugat intr-un alt punct al discursului sau.

La intalnire a fost prezent Arhiepiscopul Tiatirei si al Marii Britanii, P.S.Grigorie, precum si clerici ai Sfintei Arhiepiscopii.

Urmeaza discursul doamnei preotese si invatatoare, Virginia Salapata

Preasfintite Parinte, Preacuviosi si Precucernici Parinti,

Stimate domnule profesor,

Dragele mele preotese,

As dori, pentru inceput, sa-mi permiteti sa adresez sincere multumiri Preasfintitului Parinte Grigorie pentru invitatia la aceasta frumoasa sinaxa a preoteselor, care,sunt sigura de asta, va contribui la formarea duhovniceasca si la hranirea sufletelor noastre. De asemenea, din acest loc si din partea tuturor, as dori sa ii urez «Intru multi ani, Stapane», cu ocazia zilei onomastice de ieri.

Stand in aceasta seara aici, in fata dvs, imi vin in minte toate acele femei importante si puternice din familia mea, care au slujit Sfintei noastre Biserici ca preotese, monahii, cantarete, dar si ca simple mame crestine, aducand cu duh eroic-in plan spiritual si national-din bogatia inimii lor, catre Hristos si catre tara, asa cum fac mereu femeile din neamul nostru.

Astfel, fiind crescuta de mica in acest mediu, a fost foarte normal pentru mine sa accept si sa-mi asum acest sfant rol al preotesei, rol pe care il pastrez cu duh umilit, dar si cu lupta crestina, de 27 de ani consecutivi, dintre care 25 au fost de impreuna-slujire ca diacon a parintelui, sotul meu, in Arhiepiscopia Tiatirei. 27 de ani plini de experiente valoroase si diverse provocari. Provocari, deoarece locul in care traim si slujim este atat de diferit fata de cel in care, cele mai multe dintre noi, ne-am nascut si am crescut.

Personal, mi-as dori ca in aceasta seara sa impartasesc cu dvs., chiar daca pe scurt, cateva dintre nelinistile mele pentru prezent si lupta mea pentru viitor. Iar viitorul il reprezinta tinerii nostri copii, baieti si fete. Ei vor trebui «maine» sa preia responsabilitatile si munca pe care o facem noi astazi. In acest domeniu, vad si simt o mare neliniste.Desi trebuie sa-mi declar credinta puternica in pronia lui Dumnezeu, care intotdeauna ofera solutii la marile probleme din viata omului, va trebui, in calitate de grecoaica, sa evidentiez si citatul din Antichitatea elena, care spune sa nu astepti doar ajutorul zeitei Atena,ci sa pui mana si sa faci ceva. (Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista)*. Noi, partea umana a Bisericii noastre, avem obligatia, cu planuri si viziuni, sa lucram pentru a asigura continuarea si succesiunea dorita.

Astfel, in calitate de mama a doi oameni tineri, dintre care unul slujeste deja in Biserica noastra, ca teolog si psalt, simt ca imperativa necesitatea de a sublinia faptul ca avem obligatia de a lucra cu atentie, avand un plan strategic, atat in familiile noastre, dar si in comunitati si mai ales, in Sfanta Arhiepiscopie, pentru a crea acele propuneri potrivite, astfel incat sa vedem in viitorul apropiat tineri si tinere, din copiii aceluiasi neam si din Arhiepiscopia noastra, sa se inscrie ca membrii in bisericile si in scolile noastre.

Insa pentru aceasta, va trebui sa ne intoarcem atentia si grija catre problemele legate de educatia, formarea si modelarea caracterului tinerilor nostri, care traiesc si isi desfasoara activitatile intr-un mediu crestin doar cu numele, care nu ii motiveaza, nici nu ii inzestreaza cu morala necesara, echipamentul duhovnicesc pentru a pasi pe drumul crucii, al diaconiei si al preotiei.

Pe de alta parte, desigur, cei care isi asuma astazi aceasta slujire, vin in comunitatile noastre si se confrunta cu foarte multe probleme, referitoare la conditiile de viata, la mentalitatea conducatorilor laici, problemele economice, diverse prejudecati s.a., care cer o atentie deosebita, analiza si confruntare, pentru a putea merge mai departe pe drumul progresului si al dezvoltarii, reale, nu aparente, a comunitatilor noastre. Din pacate, nu am mai mult timp pentru a putea vorbi mai pe larg despre aceasta preocupare a mea.

As vrea, de asemenea, sa vorbesc din experienta mea, despre faptul ca preoteasa, constienta si devotata, nu este un element decorativ in familia preoteasca si in Comunitate. In principiu, ea co-slujeste(impreuna-slujeste) cu preotul, sotul ei, in viata de zi cu zi. Aproape toate femeile din parohie ajung la preot, orice chestiune le-ar framanta, prin intermediul preotesei, cu care impartasesc multe din problemele si nelinistile lor.

Doamnele mai tinere si mamele cu copii mici cer sfatul preotesei intr-o serie de probleme legate de cresterea copiilor, dar si a obiceiurilor/randuielii ce trebuie urmate in familie. Femeile in varsta din biserica cer preotesei sa le vorbeasca intr-o limba mai pe intelesul lor.

In momentul dificil al adormirii unui membru al comunitatii, preoteasa, fiind alaturi de sotul ei, este cea care va adresa, intr-un mod bland si politicos, cuvinte si fapte de consolare.

Preoteasa a fost si va ramane intotdeauna in traditia noastra, omul rugaciunii si al daruirii, implicata constient in grija fata de ceilalti oameni si fata de natura inconjuratoare. Pentru aceasta, pe buna dreptate a fost caracterizata drept “mama parohiei”, “mamica”, asa cum o numesc rusii

La finalul cuvantului meu, v-as ruga, Preasfintite Parinte, sa-mi permiteti sa prezint pe scurt urmatoarele doua idei pentru discutie:

-          Consider ca ar fi de folos pentru toate preotesele si pentru lupta pe care o depunem in comunitatile noastre locale, alaturi de sotii nostri preoti, sa ne intalnim la intervale regulate de timp si sa schimbam pareri referitoare la problemele care ne preocupa

-          Ar fi, de asemenea, o idee buna, sa organizam in Sfanta noastra Arhiepiscopie, mereu cu permisiunea si binecuvantarea Preasfintiei voastre, o Fratie a Preoteselor, pentru o comunicare mai buna intre ele. Am putea chiar din aceasta seara sa definim o comisie temporara pentru a se ingriji de principiile functionarii unei asemenea fratii.

Preasfintite Parinte, Preasfintiti si Preacucernici Parinti, va rugam sa pomeniti intotdeauna la rugaciune inaintea Sfintei Proscomidii si a Sfantului Jertfelnic, sa ne invredniceasca Marele nostru Dumnezeu sa ne aratam demne de rolul nostru si sa raspundem asteptarilor Sfintei Biserici.

Dragi preotese, va urez La multi si binecuvantati ani, putere in misiunea noastra sfanta si sa avem intotdeauna in vedere cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur: “Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia-si preoteasa- de lângă el”.

Va multumesc mult!

Traducere: Elena Şomăndroiu

Sursa: http://www.amen.gr/article8219

*nota traducatorului

later update
 Am gasit un articol scris de PS Episcop Sofian Brașoveanul despre situația creștinilor din Occident. Deși articolul nu prezinta concret rolul preotesei in diaspora putem concluziona din cele relatate ca eforturile credinciosilor si in special ale familiei preotului nu sunt deloc puține și nici minore pentru o viață creștinească ce se vrea cât mai autentică. Dar despre acestea poate într-o postare viitoare.

(...) Având în vedere cele de mai sus, ne putem lesne imagina şi greutatea mărturisirii pe care este chemat să o dea un preot ortodox în Occident. Pentru că el trebuie să lupte mai întâi cu greutăţile lui şi ale propriei familii, iar apoi cu ale credincioşilor pe care-i păstoreşte şi care, adesea, poartă urmele dezrădăcinării şi ale greutăţilor cu care se confruntă. Mai mult, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe, el are de dus şi greul dialog cu celelalte confesiuni creştine, fiind dator a mărturisi cu înţelepciune adevărul de credinţă care nu este posesia lui, dând mărturie despre frumuseţea Ortodoxiei fără a-i brusca pe ceilalţi cu propria mărturisire. Despre greutatea slujirii în condiţii de misionarism, în biserici puse la dispoziţie de alte confesiuni creştine, în care trebuie să-şi ducă în maşină duminical cele necesare slujirii, înfruntând adesea mari lipsuri materiale, ce mai putem spune, decât că toate acestea constituie o asumare mărturisitoare a Crucii lui Hristos, asumare ce presupune o jertfă adeseori mare. (...)

sursa: http://cbrom.de/ro/spiritualitate/articole/biserica-si-lumea/ganduri-referitoare-la-un-crestinism-marturisitor-astazi