joi, 11 iulie 2013

UN MANUAL ROMÂNESC PENTRU COPILUL TĂU

Asociaţia „Sfântul Grigorie Palama” şi Asociaţia Dascălilor Români desfăşoară în următoarea perioadă proiectul naţional „Un manual românesc pentru copilul tău”. Scopul acestui proiect este editarea unor manuale şcolare cu o perspectivă românească, prin intermediul cărora să se ofere copiilor o educaţie bazată pe valori.
„Pentru a-şi forma o viziune completă despre viaţă şi lume, copilul are nevoie de manuale pe măsură. În contextul în care învăţarea se face de multe ori fragmentar şi fără a se ţine cont de realitate, de darurile şi de vocaţia copilului, aceste manuale reprezintă un prim pas către ieşirea din criza în care se află sistemul educaţional şi un răspuns real la frământările părinţilor”, spune Prof. Mihaela Ciurea, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Grigorie Palama”.
Activităţile din acest proiect sunt următoarele: – căutarea şi scanarea manualelor din perioada interbelică. Materialele vor fi postate pe pagina de Internet www.manualeromanesti.ro; – selectarea autorilor şi editarea manualelor şcolare pentru diferite discipline, printre care: limba română, istorie, geografie, biologie, fizică, chimie, atlase de geografie, botanică, zoologie etc.; – sprijinirea demersurilor de acreditare a manualelor publicate.
Acest proiect reprezintă o soluţie pentru părinţii care caută să-şi educe copiii într-un spirit autentic românesc.
Îi rugăm pe cei care au astfel de manuale sau sunt interesaţi să ne sprijine să ne contacteze pe adresa de e-mail manualeromanesti@gmail.com sau la telefonul 0731.749.328.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails