"Omul care îşi dăruieşte inima lui Hristos, aşa cum face un monah, devine cu totul alt om. Îşi deschide mintea, care se umple de Hristos. Mă asculţi? Pricepi? Se umple de Hristos. Iar când mintea şi inima unui om sunt pline de Hristos, atunci omul acela este înţelept, este deştept, în sensul că Duhul lui Dumnezeu îl învaţă totul.
Cuvântul "deştept" nu are înţelesul pe care i-l dă lumea îndeobşte, adică nu se exprimă în supunerea celorlalţi, sau în a izbuti o treabă mai bine decât ceilalţi ci, iată...Cum să-ţi explic? Orice greutate ar întâmpina, nu se pierde cu firea, nu deznădăjduieşte, ci aleargă la Hristos, Care sălăşluieşte în el, găsind mijloace uşoare şi frumoase de a depăşi greutăţile, fără ca aceasta să-l afecteze sau să-l strice lăuntric. Mă înţelegi, Gheorghe?(...)
Omul ce şi-a dăruit inima lui Hristos nu mai suferă, oricâte greutăţi ar întâmpina. Unul ca acestase bucură, fiind plin de bucurie duhovnicească. Totodată este activ şi foarte cu băgare de seamă. Nu face greşeli şi nu păgubeşte pe nimeni. Mintea sa, mâinile şi picioarele sale, toate sunt mişcate de către harul lui Dumnezeu. Cum este oare cu putinţă ca un astfel de om să fie prost? De bună-seamă, sunt situaţii în care trebuie să facă pe prostul, de dragul lui Dumnezeu.
-Cum adică să facă pe prostul?
-Când tace, ştiutor fiind, dar având şi un scop doar de el cunoscut, atunci se face că nu pricepe, că nu ştie. Tocmai pentru că are un scop bun. Încet-încet Sfântul Duh îl va învăţa toate acestea. Fiindcă atunci când Îl avem pe Hristos în noi, nu trăim rânduindu-ne noi pe noi înşine, ci Hristos trăieşte în noi şi El este Acela care ne rânduieşte viaţa.
Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag.15-16
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu