miercuri, 27 ianuarie 2010

Îngerul ierbii...


"Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul veghează copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.

Dar Îngerul Ierbii şi-a zis: "Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea. Poate să crească şi singură. Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.

Într-o zi, Îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din grădinile oamenilor şi din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată. În altă zi s-a dus Îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu există iarbă care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."

Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflorească din nou florile şi să-şi răspândească mirosul peste lume..."

via e-mail

...si asa fiecare om are importanta lui in fata lui Dumnezeu, misiunea lui, responsabilitatea lui...de aceea sa fim cu luare aminte...pentru ca tot ceea ce facem lucreaza la armonia lumii acesteia...

;) AndreeaTatiana

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails