Se afișează postările cu eticheta Răbdare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Răbdare. Afișați toate postările

luni, 6 iunie 2011

Familia...

Familia este o fiinţă vie, care se naşte între eu, tu şi copiii noştri, având forme, culori, şi gusturi diferite, atât de diferite precum suntem noi, cei care o aducem la viaţă. Dacă ar fi să te opreşti pentru o clipă şi să te întrebi: "Ce gust are familia mea acum?, Ce formă are ea?, Dar ce culoare are?", ce lucruri noi ai afla despre ea?

De foarte multe ori, familia are gustul durerii. În spatele uşilor închise, prinde viaţă familia ta, sau a mea, ducând în ea toată suferinţa pe care am acumulat-o unul pentru altul. În orice căsnicie apar momente de suferinţă, de lacrimi, toate pe fondul lipsei de cunoaştere a unor principii simple, dar eficiente, de a trăi împreună: eu, tu şi copiii noştri

Pentru a putea să creşti acea fiinţă minunată, numită Familia Ta, ai nevoie să jertfeşti din timpul tău, din gândurile tale, din sentimentele tale şi să le oferi pe altarul căsniciei voastre. Roadele apar în timp, iar gustul lor e acela al unei dulci poveşti de iubire. Ai nevoie doar de curajul de a te pune tu însuţi/însăţi la încercare. În rest, e doar poveste!

Bucură-te de lucrurile pe care le puteţi face împreună

Iată lucrurile şi atitudinile pe care ar trebui să punem accentul atât în perioada de prietenie, cât şi după ce ne căsătorim:

Dezvoltarea compatibilităţii. Caută şi promovează lucrurile care aduc împlinire şi satisfacţie pentru amândoi. Nu te împotmoli din cauza diferenţelor dintre voi, ci bucură-te de lucrurile pe care le puteţi face împreună.

Respectarea diferenţelor. Diferenţele dintre noi sunt pentru a ne completa, nu pentru a ne distruge unul pe celălalt. Putem avea păreri şi opinii diferite în ceea ce priveşte anumite fapte sau lucruri, dar aceasta nu înseamnă că doar părerea mea este bună. Trebuie să învăţ să respect şi părerea partenerului meu, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Aceasta va aduce, cu siguranţă, încredere în relaţia noastră.

Rezolvarea conflictelor. Nu întotdeauna reuşim să acceptăm diferenţele dintre noi, de aceea îşi fac apariţia şi conflictele. Pentru a gestiona corect un conflict, trebuie să apelăm la dragoste. Orice problemă poate avea un "happy end" atunci când o rezolvăm într-un spirit de dragoste. Aceasta implică o discuţie cu "tonul jos" despre conflictul respectiv şi alegerea de a ne respecta reciproc până găsim o cale de mijloc.

Comunicarea aşteptărilor.Avem aşteptări unul de la celălalt şi, pentru că nu ni le împlinim, sfârşim prin a fi dezamăgiţi. Una dintre cele mai des întâlnite aşteptări este aceea că vrem ca partenerul nostru să ştie de ce avem nevoie, fără a-i comunica aceasta. Doamnelor, nu v-aţi căsătorit cu un ghicitor, ci cu un om obişnuit, chiar dacă vedeţi ceva special în el. De aceea, trebuie să-i comunicaţi nevoile voastre. Domnilor, nu v-aţi căsătorit cu o femeie omniscientă, ci cu una care vă întreabă mereu: "La ce te gândeşti?". Dacă ne dorim succes în căsnicie sau în prietenie, trebuie să ne comunicăm într-un mod foarte clar aşteptările.

Un semn de mulţumire va aduce multe beneficii căsniciei tale

Înţelegerea reciprocă. Nu este suficient doar să ne comunicăm aşteptările, ci trebuie să ne şi facem înţeleşi. Multe cupluri trăiesc în dezamăgire deoarece nu ştiu să vorbească pe limba celuilalt. Învaţă modul în care cel de lângă tine percepe lucrurile şi transmite-i nevoile tale în acel mod.

Cultivarea răbdării. De obicei, primii ani de căsnicie reprezintă o perioadă de formare, în care cei doi învaţă să se dea unul după celălalt. Această învăţare este dureroasă şi necesită multă răbdare. Dacă vrem să găsim calea spre fericire în căsnicia noastră, trebuie să acceptăm ritmul celui de lângă noi şi să dăm dovadă de răbdare. Multe cupluri se destramă deoarece nu au răbdare să treacă partea cu "la greu" şi să revină partea cu "la bine".

Exprimarea mulţumirii. Învaţă să-ţi exprimi mulţumirea faţă de partenerul tău, atât printr-un limbaj adecvat, cât şi prin gesturi practice. Cumpărarea unui cadou, o plimbare în parc sau o cină romantică în semn de mulţumire va aduce multe beneficii căsniciei tale.

Cred că fiecare dintre noi ne dorim o căsnicie de succes, dar aceasta, la fel ca toate lucrurile de valoare, necesită timp: în timp ne câştigăm încrederea unul în celălalt, în timp învăţăm cum să comunicăm mai bine, în timp învăţăm să ne acceptăm unul pe celălalt. Dacă momentan treci printr-o criză în căsnicia ta, nu te da bătut, ci încearcă să aplici aceste principii. Chiar funcţionează!!!

Familia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

Ideea unei căsătorii de calitate nu este doar apanajul zilelor noastre. Sfinţii Părinţi căutau să transmită păstoriţilor îndrumări care să-i sprijine pe calea grea a căsniciei. Iată câteva sugestii pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le oferea creştinilor secolelor IV-V.

"Se poate zice de familie, la fel de drept ca de state, că pe cât le înalţă virtutea şi le face prospere, pe atâta le consumă viciul şi le duce la ruină. Sunt deci virtuţi proprii soţului, precum îi sunt vicii opuse de care trebuie să fugă el. Care sunt aceste vicii şi care sunt aceste virtuţi?

Iubirea în căsătorie. Dacă iubirea premerge, cu atât mai mult trebuie să urmeze ea. Dacă ea pregăteşte unirea, cât trebuie să-i rămână suavitatea, forţa şi salvarea ei? Şi care va fi această iubire voită sub ochiul lui Dumnezeu şi epuizându-se în Dumnezeu Însuşi, izvor al iubirii mele, continuitatea ei şi rodirea ei?

Credincioşia în căsătorie. Obligaţia credincioşiei reciproce în căsătorie şi, dimpotrivă, nedreptatea necredincioşiei se stabilesc pe planurile grave şi raţiunile cele mai hotărâtoare.

Încrederea reciprocă în căsătorie. În căsătorie, unde evlavia adevărată, o virtute solidă sunt salvarea inevitabilă, încrederea reciprocă trebuie să înlăture pentru totdeauna orice bănuială injurioasă, orice invidie nestăpânită, orice pretenţie neliniştitoare, orice închidere injurioasă. După viciul care prin adulter ruinează un cămin al casei, nimic nu-l strică mai mult decât nedreapta neîncredere.

Stăruinţa căminului familial. A-l părăsi înseamnă să înceapă ruina; a-i rămâne fidel înseamnă a-i continua unitatea.

Gingăşia şi politeţea în căsătorie. Dacă apostolul zice, în general: "În cinste daţi-vă întâietate", cu cât mai mult această curtenie de limbaj, această gingăşie, aceste precauţii, aceste atenuări, aceste îngăduiri reciproce trebuie să fie regula raporturilor între soţi. (din Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur)


Ziarul Lumina

joi, 30 decembrie 2010

La sfârşit de an..

Parcă ieri era 1 ianuarie 2010..
Anul acesta nu pot decât să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că am mai învăţat un lucru important pentru mine, un lucru pe care nu-l puteam înţelege. M-a învăţat El cum stau treburile cu încrederea în El în toate cele de trebuinţă.
Eu, o persoană care se agită destul de tare, care vrea să le facă pe toate de una singură, am conştientizat, palpabil, dacă pot spune aşa, sau mai bine zis, direct pe pielea mea, că nu e nevoie să mă stresez că stau în chirie şi nu am încă o casă a mea, că e mai important să lucrezi la zidirea unei case sus acolo la Tatăl nostru Ceresc...că eu seara merg acasă şi mă bag într-un pat călduros dar sunt alţii care rămân afară în con
tinuare... Am învăţat că eu sunt sănătoasă şi-mi pot mişca picioarele să-mi iau un pahar cu apă dar sunt alţii care sunt legaţi de un pat de spital...Am învăţat că, criza financiară te scapă de mult timp petrecut la cumpărături, deci câştigi mai mult timp pentru rugăciune...Am învăţat că la Dumnezeu nu există criză şi că poţi dărui şi din puţin...Am învăţat că Dumnezeu are locuri de muncă pentru toată lumea...Cred că asta înseamnă să fim asemenea unor copii...să reuşim să avem încredere în Dumnezeu, în Tatăl nostru, că le va aşeza pe toate a
şa cum este cel mai bine pentru noi, iar noi nu trebuie să ne facem griji. Trebuie să facem doar ce ţine de noi pentru a conlucra cu El. Trebuie să răbdăm toate şi să avem încredere..aici îmi amintesc de fata moşului din "Fata moşului şi fata babei"..câte a făcut fata pentru fântână, pentru cuptor şi nu a cerut nimic, cutia din pod pe care a luat-o a fost cea mai mică dar vă amintiţi şi voi ce plină de comori era....cred eu că aşa este şi cu Dumnezeu...ne încearcă, dar o face din iubire, un părinte ce vrea ca fii Lui să dobândească virtuţi, aceste daruri duhovniceşti, şi astfel să ne asemănăm cu El şi să dobândim Împărăţia Cerurilor. Nu trebuie să ne stresăm de cele materiale. O viaţă simplă înseamnă mai puţină bătaie de cap.
Pentru 2011 nu vreau decât să fiu în stare să păstrez tot ce am învăţat până acum din umila mea experienţă de viaţă...să pot să mă las în voia lui Dumnezeu, fără griji, fără cârteală..să fac doar ce ţine de mine pentru a fi aproape de El...restul
le va aşeza Dumnezeu..ştiţi cum e...dai voinţă, iei putere :) iar cu răbdarea, pentru că eu una stau tare prost şi la acest capitol, cum spunea Părintele Cleopa..răbdare..răbdare şi când nu mai poţi o iei de la capăt răbdare...răbdare...răbdare.
Nu uitaţi, unde noi avem o soluţie, Dumnezeu are 1000.
Mă iertaţi dragii mei! Vă doresc un an nou plin de bucurie duhovnicească şi tărie în ispite.
Aş fi vrut să vă ofer şi o imagine frumoasă aşa ca de sărbători, vă dăruiesc însă o icoană. E mai de ajutor!


luni, 23 noiembrie 2009

Despre împlinirea dorinţelor



"Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşte în lume nu se face după dorinţa ta.

E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căci nu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată implinirea lor este cu folos.

S-a împlinit ceva după dorirea şi voia ta - bine; nu s-a împlinit - lasă-l voii lui Dumnezeu. De s-a împlinit vreun lucru aşa după cum tu însuţi l-ai dorit, fii mulţumitor; dacă nu s-a făcut aşa, nu te mâhni, căci nimic nu este veşnic aici, şi orişice lucru este pentru scurtă vreme în această lume.

Tu însă o singură grijă să ai, să nu fii străin de Dumnezeu şi de harul Său preasfânt. Nu râvni foarte ca toate dorinţele tale întotdeauna să se împlinească şi pururea să fie după voia ta - acest lucru nu este în puterea omului, ci întru aceea a lui Dumnezeu.

Una este voia lui Dumnezeu şi alta este voia ta, iar gândurile Sale sunt altele decât ale tale, nefiindu-ţi ţie în putere să cunoşti şi să înţelegi dumnezeieştile gânduri. Iată de ce nu se cade să te mâhneşti pentru dorinţele neîmplinite şi se cuvine ca toate să le laşi în seama Domnului. "Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului" (Psalm 54, 25).

Nu fii împuţinat cu sufletul şi nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Cu mult mai bine este ca întru linişte şi răbdare să te rogi lui Dumnezeu, lăsându-le pe toate în voia Lui. Nu cere împlinirea grabnică a dorinţelor tale - nu oricare dorinţă este bună şi nici toată împlinirea lor nu este folositoare. Poţi afla care din dorinţele tale sunt după voinţa Domnului prin aşteptare îndelungată şi prin rugăciune sârguincioasă.

Dacă este după voia Domnului, El iţi va da degrabă, însă de nu va fi voirea ta după sfânta Sa voie, Dumnezeu va împiedica şi va ţine dorinţa ta neîmplinită tocmai pentru folosul tău, făcând aceasta cu iconomia întru care El binevoieşte. Iar tu, fie că Domnul îţi dă, fie că nu îţi dă, pe toate primeşte-le cu mulţumire întru smerenia inimii.

Nu tânji către ceva cu nesimţire şi fără răbdare, ci toate le săvârşeşte bine cumpănit. Toate sunt mai folositoare şi mai cu temei când se dobândesc întru înţelepciune şi răbdare. Dacă toate s-ar împlini de îndată după dorinţa ta, niciodată nu ai putea ajunge la cunoştinţa neputinţei tale, niciodată nu ai câştiga nimic pentru folosul sufletului tău, ci pe toate le-ai săvârşi împotriva acestui folos. Iată de ce, Atotvăzătorul Dumnezeu, miluind şi cruţând făptura Sa şi îngrijindu-se de folosul fiecăruia, nu îţi dă totdeauna după voia ta, ci cel mai adesea împotrivă, spre călăuzirea ta, ca tu, înnoindu-ţi cunoştinţa slăbiciunii tale, să nu fii împuţinat cu sufletul, ci smerit, plin de răbdare şi umilinţă.

Domnul, ca un adevărat Tămăduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori rânduieşte şi plineşte împotriva dorinţelor noastre, cufundându-ne astfel în mâhnire pentru ca noi să căutăm mângâierea cea nemuritoare şi veşnică întru El - Dumnezeu Domnul.

Această întristare şi mâhnire este pentru scurtă vreme, iar acea mângâiere este întru vecii cei nesfârşiţi. Dar ce câştig ai avea de ţi s-ar înfăptui toate dorinţele, iar tu ai mânia pe Dumnezeu în toată vremea? Ce dobândeşti de ţi s-ar împlini toate dorinţele tale, iar tu însuţi ai rămâne cu totul înstrăinat de harul lui Dumnezeu? Cu adevărat nimic!

Cu câtă mulţumire vei răbda amărăciunile trimise asupra ta de Domnul prin neîmplinirea dorinţelor tale, cu atât mai multă mângâiere vei primi de la El mai apoi, căci este scris: "Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu" (Psalm 93, 19).

Aşadar, nu te umple de amărăciune pentru vreo durere de felul acesta îngăduită de Dumnezeu, ci primeşte cu mulţumire acest leac rânduit sufletului tău.

Mai bine înduri aici o durere mică decât mai apoi să te mâhneşti veşnic, căci mai bine este să pătimeşti aici decât dincolo. Cu totul de plâns şi de jelit este cel care întru multe greşind, pururea tânjeşte ca toate să fie după a lui dorire. Cunoaşte că împotriva voii lui va suferi în viaţa viitoare.

Dumnezeu miluind şi cruţând făptura Sa şi dorindu-ne nouă tot ce-i mai bun, adeseori ne trimite aici durere şi strâmtorare. "În lume necazuri veţi avea" (Ioan 16, 33) spune Domnul. El voieşte ca noi să nu ne înecăm în desfătările pământeşti, ci să răbdăm necazuri, pentru ca, cu mai multă osârdie şi izbândă, să ne înălţăm către El şi la El acolo să ne învrednicim de bucuria şi veselia veşnică. "

Sfântul Dimitrie al Rostovului


Sursa


Sursa foto

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails