Domnule Primar,
Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a
dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi
duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei
încredinţaţi mie spre păstorire – după spusa proorocului: „Şi pe
tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi
cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice
păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să
vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela
va muri pentru păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta” (Iezechiel 33, 7-8).
Cu bucurie constat că generaţiile tinere îşi
regăsesc rădăcinile şi identitatea în dimensiunea românească a
existenţei prin redescoperirea unor sărbători care au dat oarecând cheag
şi sens existenţei sociale. Printre ele se numără şi Dragobetele
– un prilej de a prăznui negrăita taină a iubirii feciorelnice şi care
recapitula şi ordona tinereţea într-o profundă viziune morală înspre
pregătirea pentru o viitoare căsnicie.
Generaţiilor vârstnice le revenea cândva (şi le
revine şi astăzi) datoria de a veghea cu fermitate gingaşă (care nu
strivea farmecul libertăţii iubirii, dar nici nu îngăduia să fie
confiscată de biologie) sentimentul îndrăgostirii şi taina căutării şi
întâlnirii tinerilor. Sărăbătorile la români, precum Dragobetele,
reuşeau să aducă şi să păstreze la un loc bucuria lui Dumnezeu pentru
viaţa omenească şi bucuria omului pentru viaţa cerească. Pe-trecerea
(vorba lui C. Noica) era prilej de a sesiza ceea ce este trecător şi
ceea ce este veşnic din clipele existenţei pământeşti.
„Trecătorul”(nestatornicul din taina timpului, adică vremelnicul) era cu
înţelepciune îndreptat şi cuprins în albia veşniciei. Aşa au trăit
românii în istorie şi de aici minunea statorniciei româneşti în valurile
vitrege ale istoriei.
Cu durere negrăită constat că regăsirea rădăcinilor
româneşti ale existenţei de către generaţiile tinere alunecă tot mai des
şi tot mai mult în derizoriu. Praznicile creştine, sărbătorile din
popor (unele cu rădăcini de dinaintea încreştinării noastre, dar
transfigurate apoi de Întruparea Domnului Hristos) sunt parcă
destructurate sistematic, sunt golite de conţinutul transcendent (adică
de sâmburele mai presus de timp şi de istorie şi care a generat şi
„timpul românesc” şi istoria noastră creştină) şi aruncate în orizontul
unui spirit de bâlci şi carnaval. Naşterea Domnului, Învierea Domnului
şi alte praznice care, în dimensiunea creştină românească, suprimă
distanţa dintre cer şi pământ, pe acesta din urmă şi viaţa omenească
umplându-le de sens şi scoţându-le din orice provizorat, sunt reduse la
spiritul de „supermarket”, de profit al pieţei.
Dragobetele, din sărbătoare a iubirii neprihănite,
ce înalţă tinereţea în bucuria supremă de a fi, este transformat într-un
jalnic concubinaj al desfrânării! Cine şi de ce o face? Cine sunt cei
care dezbracă iubirea de sfinţenie şi o rezumă la instinctele unei
discoteci?
Generaţiile vârstnice, datoare să vegheze ca duhul
creştin românesc să nu moară în copiii noştri, se transformă în jalnici
agenţi matrimoniali de o zi. Primarul – omul reper moral, intelectual şi
gospodăresc al unei comunităţi, părintele fără veşminte preoţeşti al
celor din „parohia”(primăria) ce i-a fost încredinţată – joacă rolul
unui oficiator al unei iubiri şi căsătorii de probă! Normalizează,
adică, alungarea lui Hristos din cetate! Domnule primar, oricare ai fi,
aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu atunci când
participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine
încheind căsătorii de o zi! Este o blasfemie împotriva neamului
românesc, a identităţii sale exprimată şi în sărbătoarea Dragobetelui,
atunci când sanctifici iubirea redusă la concubinajul de o noapte! Este o
crudă blasfemie împotriva iubirii, căci iubirea singularizează pe om
în rândul tuturor formelor de existenţă şi înveşniceşte comuniunea
între doi tineri ! Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le
oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te
cutremuri de judecata istoriei pe care o scoţi din devenirea românească
şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi) ?!
Îmi pare că Primarului (cu majusculă) nu-i este
îngăduit să devină primar (cu literă mică)! Oare n-ar trebui noi ca
părinţi ai tinerilor să profităm de Dragobete şi petrecerea lor s-o
transformăm într-o seară de taifas unde în loc de parodierea Tainei
Cununiei să ne ascultăm unii pe alţii mărturisindu-ne povestea iubirii,
taina îndrăgostirii. Să le povestim că în trecutul neamul nostru
românesc, de Dragobete, fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de
sărbătoare şi, de la Sfânta Liturghie, porneau în cete, cântând, să
caute primele flori de primăvară, simbol al înmuguririi iubirii întâia
oară în sufletul unui adolescent. Că fetele strângeau ghiocei, viorele
şi tămâioase pe care le puneau la icoane până la Sânziene când le
aruncau în apele curgătoare pentru a le duce precum dorul duce inima
celui îndrăgostit către cel drag. Şi că de Dragobete tinerii se adunau
şi-şi făceau făgăduinţe sau chiar jurăminte de prietenie. Şi, mai mult,
Dragobetele însemna şi aflarea perechii potrivite în lumea păsărilor,
care începeau a-şi construi împreună cuiburile. În seara de Dragobete
tinerii de azi ar putea afla că numele sărbătorii vine din spaţiul vechi
slav în care „Glavo- Obretenia” desemna sărbătoarea „Aflării capului
Sfântului Ioan Botezătorul”, şi, prin urmare, prietenia tinerilor
trebuie să fie o mergere înaintea lui Hristos şi o pregătire a căsniciei
în Calea Domnului, precum fusese misiunea Sfântului Ioan.
Domnule Primar, dacă noi, sarea pământului şi lumina
acestei lumi, consimţim la gesturi care justifică imoralitatea şi
desfrâul între tineri prin ideea de căsătorie de probă sau de o zi,
atunci la ce va mai fi bună sarea dacă e stricată şi cum va mai lumina
lumina devenită ea însăşi întuneric?!
Precizare:
Această scrisoare nu vizează o persoană (un
primar) anume. Ea vizează o stare de fapt care sapă la temelia
sfinţeniei şi unităţii familiei creştine româneşti şi implicit a vieţii
umane. Ne detaşăm de orice iniţiativă instituţională (publică) sau
personală care ar încerca să se folosească trunchiat de Scrisoarea
noastră în mod tendenţios în scopuri electorale sau în rivalităţi
partidice.