Deştept sau prost?

"Omul care îşi dăruieşte inima lui Hristos, aşa cum face un monah, devine cu totul alt om. Îşi deschide mintea, care se umple de Hristos. Mă asculţi? Pricepi? Se umple de Hristos. Iar când mintea şi inima unui om sunt pline de Hristos, atunci omul acela este înţelept, este deştept, în sensul că Duhul lui Dumnezeu îl învaţă totul.
Cuvântul "deştept" nu are înţelesul pe care i-l dă lumea îndeobşte, adică nu se exprimă în supunerea celorlalţi, sau în a izbuti o treabă mai bine decât ceilalţi ci, iată...Cum să-ţi explic? Orice greutate ar întâmpina, nu se pierde cu firea, nu deznădăjduieşte, ci aleargă la Hristos, Care sălăşluieşte în el, găsind mijloace uşoare şi frumoase de a depăşi greutăţile, fără ca aceasta să-l afecteze sau să-l strice lăuntric. Mă înţelegi, Gheorghe?(...)
Omul ce şi-a dăruit inima lui Hristos nu mai suferă, oricâte greutăţi ar întâmpina. Unul ca acestase bucură, fiind plin de bucurie duhovnicească. Totodată este activ şi foarte cu băgare de seamă. Nu face greşeli şi nu păgubeşte pe nimeni. Mintea sa, mâinile şi picioarele sale, toate sunt mişcate de către harul lui Dumnezeu. Cum este oare cu putinţă ca un astfel de om să fie prost? De bună-seamă, sunt situaţii în care trebuie să facă pe prostul, de dragul lui Dumnezeu.
-Cum adică să facă pe prostul?
-Când tace, ştiutor fiind, dar având şi un scop doar de el cunoscut, atunci se face că nu pricepe, că nu ştie. Tocmai pentru că are un scop bun. Încet-încet Sfântul Duh îl va învăţa toate acestea. Fiindcă atunci când Îl avem pe Hristos în noi, nu trăim rânduindu-ne noi pe noi înşine, ci Hristos trăieşte în noi şi El este Acela care ne rânduieşte viaţa.

Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag.15-16
 

Despre îmbuibare

Eram de faţă odată când a sunat o doamnă care l-a rugat pe părintele să se roage ca să o ajute să scape de mâncatul prea mult, fiind deja foarte grasă. Auzind răspunsul Părintelui am rămas surprins de sfatul pe care i l-a dat:
- Nu L-ai iubit mult pe Hristos. Dăruieşte-ţi inima lui Hristos. Spune cu iubire fierbinte Doamne Iisuse Hristoase, şi vei da uitării toate mâncărurile, şi va dispărea lăcomia...

Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag. 66

Despre tăcerea tainică...

Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea, să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi.
În taină îmbrăţişează în inima-ţi întreaga obşte şi întreaga Biserică. Nu te lupta cu ceilalţi, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubeşte-l aşa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea.
Să-ţi sfinţeşti tăcerea prin rugăciune, ca să nu fie stearpă şi neroditoare.

Sursa: "Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima mea Părintele Porfirie"- Agapie Monahul, pag. 79

De 5 ori mama...

Puternică, răbdătoare și binevoitoare, Anastasia Gorceag la vârsta de 33 de ani în 2007, l-a născut pe cel de-al cincilea copil, Roman. Primul copil are acum 12 ani, iar mezinul are doar 3 anișori. Deja de 10 ani ea e dăscăliță la biserica din satul Speia, raionul Anenii Noi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”.

Care a fost profesia la care ați visat?

Din totdeauna am visat sa fiu cofetar. Îmi plăcea foarte mult să fac diferite dulciuri, biscuiți, torturi. Acum le fac doar copiilor. Iar părinții mă vedeau agronom, ei ziceau că acolo se fac mulți bani și poți trăi bine. Dar nu a fost să fiu nici una nici alta. Am plecat în mănăstire, mai întîi în Moldova, apoi în Rusia. Acolo ne-am și întâlnit cu soțul. Am dorit foarte mult să cânt în cor, dar nu am intrat la Academia de Arte și de aceea am rămas să cânt în corul bisericii. Treptat am devenit dăscăliță. Sunt aproape de Domnul și nu-mi pare rău.

Care a fost reacția părinților?

Au fost împotrivă, ei nu m-au binecuvântat când am plecat în mănăstire. Dar cu timpul s-au împăcat cu gândul și s-au bucurat că mi-am gasit și eu un rost în viață.

Dar ce spune soțul despre profesia dvs?

El mă susține și e mereu cu mine la rugăciune. El tot trăieşte mereu cu Domnul în suflet, de aceea probabil Atotpunternicul ne-a și unit.

Știu că părinții dvs au fost împotriva casătoriei, în ce relații sunteți acum cu ei?

Da, când încă abia ne cunoscusem cu soţul și le spusesem părinților despre asta, ei au fost împotriva prieteniei noastre. Dar noi am mers înainte și ne-am căsătorit. Părinții nu au fost la nuntă. Ei nu doreau sa-l recunoască pe Sergiu ca pe soțul meu, deoarece el venea dintr-o familie de oameni mai săraci, iar noi eram dintre cei mai înstăriţi oameni din Șerpeni. Vă dați seama de ce ei nu ne-au binecuvântat căsătoria. Abia peste un an de la cununie a venit tăticul la noi și ne-a binecuvântat. Acum nu prea ne ajută, chiar de loc, dar ne sunt părinți și-i respectăm. Ei încă nu s-au împăcat cu alegerea mea, dar eu sunt foarte fericită alături de soțul meu.

Cînd s-a născut cel de-al treilea copil, Toader și Victorița aveau cîte 5 și respectiv 3 anișori, cum au reacționat ei?

Erau cred că prea mici pentru a înțelege ce s-a petrecut. Au primit-o foarte bine pe Antonina. Se jucau cu ea. Mă ajutau cu ce puteau.

Cum împărțiți funcțiile în gospodărie?

Eu răspund de copii în mare parte, dar foarte des, cînd sunt la slujbă, soțul are grijă de ei. Tot eu sunt cu bucatele, dar îl ajut pe soț și la îngrijirea grădinii și la îngrijirea animalelor. Copiii au un orar stabilit de ei însuși. Azi cineva face ordine în casă, altcineva face ordine la bucătărie, iar al treilea (trei sunt mai mari, ceilalți doi sunt încă prea mici) are grijă de baie. A doau zi se schimbă, și așa de fiecare dată, fac un fel de rotație. Toţi cunosc în ce zi și ce trebuie să facă, dar dacă îi rugăm să ne ajute în grădină, vin și ne ajută.

Aveți deja 5 copii, mergeți mai departe?

Noi cu soţul când ne-am căsătorit, ne-am pus în gând să avem 4 copii – 2 fete și 2 băieți. Până a se naște Romănel așa și era. Dar soțul s-a bucurat nespus de mult când s-a născut cel de-al 3-lea băiat. Ne-am atins scopul propus, deci ne ajunge, să ne fie aceştia sănătoșii și să-i vedem așezați în viață și vom fi cei mai fericiți.

Cum credeți, copiii vor urma calea profesională a mamei lor?

La momentul dat nu am observat nici o dorință arzătoare puntru ceea ce fac eu la vreunul dintre cei mai mari, însă mezinul văd că e mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă toți copiii trăiesc cu El în suflet. Romănel, mezinul, chiar dacă are numai 3 anișori, nu se așează la masă pînă nu spunem „Tatăl nostru” și dacă mergem la culcare și eu uit de rugăciunea înainte de somn, el îmi amintește. Eu nu-i voi impune pe nici unul ditre ei să aleagă aceeași cale pe care merg eu. Dacă se vor găsi aici, eu îi voi susține și-i voi ajuta, iar dacă se vor regăsi în altă sferă de activitate, la fel îi voi binecuvânta. La urma urmei e viața lor, eu voi putea doar să-i susțin cu o vorbă caldă şi cu un sfat bun. Fiecare are dreptul la alegere.

 

Ce sfaturi le-ați putea da viitoarelor mame?

Orice femeie e dată de Domnul ca să aducă moștenitori. Fetele să se gândească bine înainte de a face ceva; mai presus de toate trebuie să stea legea dumnezeiască și apoi cele lumești.

A consemnat Eugenia Lujanscaia, ASCO.