Se afișează postările cu eticheta Taina Hirotoniei (Preoţiei). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Taina Hirotoniei (Preoţiei). Afișați toate postările

joi, 30 august 2018

Familia preotului - Arhim. Teofil Părăian



Familia Preotului Gheorghe Vasilache
Sursa foto

Ce ne puteți spune în legătură cu familia preotului, care ar putea fi un bun model de urmat pentru credincioși, iar pe de altă parte un prilej de sprijinire a pastorației preotului?

Dragă, cineva constata că nu există nici un canon care să se refere la soția preotului, dar asta pentru că tot ceea ce i se cere preotului, i se cere și soției preotului. Soția preotului face parte integrantă din viața preotului. Prin urmare, așa cum este preotul trebuie să fie și preoteasa. Acesta este punctul de plecare și pe acesta trebuie să se întemeieze toată viața de familie a preotului. Eu nu zic că cei care au avut anumite realizări din punct de vedere  familial, au fost cei mai buni preoți. Dumnezeu știe pe fiecare. Au fost unii care s-au angajat la o viață de familie cu mulți copii. De pildă mitropolitul  Sebastian Rusan, care a fost preot de mir, a avut 16 copii. A ajuns după aceea mitropolit, și mă rog, Dumnezeu să-i primească ostenelile. Oricum nu e un punct de neglijat chestiunea aceasta. E o osteneală, e o cruce pe care trebuie să și-o ia fiecare și Dumnezeu știe fiecare cât poate să facă în această privință. Dar nu numai în această latură, ci în toate trebuie să slujească lui Dumnezeu. El nu e un om care poate să slujească în toate laturile vieții lui. Așa că Sfântul Ioan Gură de Aur a spus bine ce a spus, că puțini preoți se vor mântui. Pentru că mulți nu sunt preoți, ci puțini sunt preoți!


Legat de viața de familie a preotului trebuie să vă spunem că sub impactul lumii moderne s-a ajuns ca în viața preotului să apară și divorțul. Cum vedeți problema aceasta?

Păi, o văd așa: mai întâi de toate cei care se căsătoresc  nu caută să se căsătorească cu persoane care să promită ceva pentru viață. Nu li se pun în față datoriile și sunt atâtea și atâtea care nu sunt dispuse să se angajeze la o viață la care se angajau odinioară oamenii, fără să fie preoți. Părinții tatălui meu, Dumnezeu să-i odihnească, au avut 10 copii și îmi spunea mama că i-a zis soacra ei mamei sale: ”Cuscră, eu am avut copii cum a fost legea mai demult, tot la doi ani, unul”. Cum a fost legea mai demult, deci în contemporaneitatea ei nu mai era legea aceasta, ca să ai copii tot la doi ani. Și asta o făceau oamenii de rând, oamenii care nu știau carte și care nu știau de principii, dar știau că asta e rânduiala lui Dumnezeu, și atunci țineau seama de rânduiala lui Dumnezeu. Oamenii din vremea noastră, și în special tinerii, nu mai știu de o rânduială a lui Dumnezeu și neștiind de o rânduială a lui Dumnezeu, înseamnă că în realitate nu se pot angaja la o treabă pe care o binecuvintează Dumnezeu. Toate ale omului, părinte, sunt la nivelul omului. Cum e omul așa îi e și credința. Măsura credinței e măsura vieții. 


Sursa: Lumea monahilor, nr 11, mai 2008, pag. 43

miercuri, 28 decembrie 2011

(ne)Vrednicia preotului



Icoana de mai sus se află în Biserica Tuturor Sfinţilor din cimitirul oraşului Perama din regiunea Rethymno, municipiul Mylopotamou, (insula Creta), iconar Emmanuel Sephake.

Prototipul  pentru această icoană se află în Biserica istorică a Sfintei Treimi, din acelaşi oraş (probabil din perioada veneţiană), în apropiere de Mănăstirea Arkadiou în Rethymno, şi se găseşte în Sfântul Altar, aproximativ lângă Proscomidiar. Preotul care săvârşeşte Sfintele Taine se vede în faţa sa , icoana nefiind vizibilă pentru cei din afara Sfântului Altar. Este îndreptată, prin urmare, spre preot şi are drept scop  diligenţa
sa morală constantă.

Icoana prezintă un înger stând în picioare pe un preot, ţinând în mâini Sfântul Potir şi îmbrăcat în veşminte preoţeşti. Ea poartă inscripţia "Preotul nevrednic".

Se presupune că
această icoană este bazată pe o poveste veche care spune că o dată a fost un preot care s-a îmbătat într-o sâmbătă seara şi a mers a doua zi pentru a săvârşi Sfânta Liturghie. Cu toate acestea, preoteasa lui mergând la biserică, l-a văzut afară legat de un copac. Când a intrat în biserică, ea l-a văzut din nou, săvârşind Sfânta Liturghie. A fost surprinsă! După Sfânta Liturghie, soţul ei a relevat modul în care un înger l-a împiedicat de la a mai liturghisi, îngerul slujind Sfânta Liturghie în locul lui şi cu înfăţişarea sa.

Învăţătura acestei poveşti este că, indiferent cât de nevrednic
poate fi un preot, acest lucru nu împiedică validitatea Sfintelor Taine pentru că este harul lui Dumnezeu care le împlineşte nu preotul însuşi. Dar preoţii trebuie să fie demni de misiunea lor, în caz contrar ei se vor confrunta cu consecinţe, acum şi în eternitate.


Sursa
Traducerea şi adaptarea: Andreea Tatiana

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Taina Preoţiei

"Preoţii nu sunt împăraţi ai credinţei ci slujitori ai bucuriei."
(cuvânt rostit cu ocazia festivităţii de depunere a jurământului de credinţă, promoţia 2011)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails