Familia Preotului Gheorghe Vasilache
Sursa foto
Ce ne puteți spune în legătură cu familia preotului, care ar putea fi un bun model de urmat pentru credincioși, iar pe de altă parte un prilej de sprijinire a pastorației preotului?
Dragă, cineva constata că nu există nici un canon care să se refere la soția preotului, dar asta pentru că tot ceea ce i se cere preotului, i se cere și soției preotului. Soția preotului face parte integrantă din viața preotului. Prin urmare, așa cum este preotul trebuie să fie și preoteasa. Acesta este punctul de plecare și pe acesta trebuie să se întemeieze toată viața de familie a preotului. Eu nu zic că cei care au avut anumite realizări din punct de vedere familial, au fost cei mai buni preoți. Dumnezeu știe pe fiecare. Au fost unii care s-au angajat la o viață de familie cu mulți copii. De pildă mitropolitul Sebastian Rusan, care a fost preot de mir, a avut 16 copii. A ajuns după aceea mitropolit, și mă rog, Dumnezeu să-i primească ostenelile. Oricum nu e un punct de neglijat chestiunea aceasta. E o osteneală, e o cruce pe care trebuie să și-o ia fiecare și Dumnezeu știe fiecare cât poate să facă în această privință. Dar nu numai în această latură, ci în toate trebuie să slujească lui Dumnezeu. El nu e un om care poate să slujească în toate laturile vieții lui. Așa că Sfântul Ioan Gură de Aur a spus bine ce a spus, că puțini preoți se vor mântui. Pentru că mulți nu sunt preoți, ci puțini sunt preoți!
Legat de viața de familie a preotului trebuie să vă spunem că sub impactul lumii moderne s-a ajuns ca în viața preotului să apară și divorțul. Cum vedeți problema aceasta?
Păi, o văd așa: mai întâi de toate cei care se căsătoresc nu caută să se căsătorească cu persoane care să promită ceva pentru viață. Nu li se pun în față datoriile și sunt atâtea și atâtea care nu sunt dispuse să se angajeze la o viață la care se angajau odinioară oamenii, fără să fie preoți. Părinții tatălui meu, Dumnezeu să-i odihnească, au avut 10 copii și îmi spunea mama că i-a zis soacra ei mamei sale: ”Cuscră, eu am avut copii cum a fost legea mai demult, tot la doi ani, unul”. Cum a fost legea mai demult, deci în contemporaneitatea ei nu mai era legea aceasta, ca să ai copii tot la doi ani. Și asta o făceau oamenii de rând, oamenii care nu știau carte și care nu știau de principii, dar știau că asta e rânduiala lui Dumnezeu, și atunci țineau seama de rânduiala lui Dumnezeu. Oamenii din vremea noastră, și în special tinerii, nu mai știu de o rânduială a lui Dumnezeu și neștiind de o rânduială a lui Dumnezeu, înseamnă că în realitate nu se pot angaja la o treabă pe care o binecuvintează Dumnezeu. Toate ale omului, părinte, sunt la nivelul omului. Cum e omul așa îi e și credința. Măsura credinței e măsura vieții.
Sursa: Lumea monahilor, nr 11, mai 2008, pag. 43