(...) Cu toţii trebuie să ia aminte că străbunii noştri socoteau pâinea ca pe
un lucru sfânt. Ei ziceau şi încă mai zic urmaşilor de la sate că pâinea
e Trupul Domnului. Fărâmiţarea ei fără rost, aruncarea pe jos a
fărâmiturilor, era socotită ca o necuviinţă şi ca păcat. Să ia aminte
gospodinele noastre şi tot creştinul de bună credinţă la semnificaţia
spirituală a pâinii şi a colivei. Să nu le privească doar ca pe nişte
obiceiuri venite din veacuri, pe care ei acum se străduiesc să le
împlinească. Pâinea şi coliva ce se aduceau ca jertfă erau pregătite de
femei curate la trup, la gând şi la suflet. O gospodină care frământă,
care plămădeşte, care aşteaptă să se dospească, apoi coace pâine, o
femeie care pregăteşte coliva oficiază în acelaşi timp munca ei,
strădania ei, se află sub semnul binecuvântării. Şi mai e ceva. Există o
rostire a Mântuitorului Iisus Hristos, în Evanghelia după Marcu, care
zice aşa: "Când aduci darul tău la altar, să fii împăcat cu toată lumea.
Dacă îl aduci totuşi la altar şi-ţi aduci aminte acolo că ai o supărare
cu fratele tău (semenul tău), lasă darul tău acolo şi mergi de te
împacă cu semenul tău". Asta înseamnă că odată cu jertfa de pâine şi de
colivă ne oferim pe noi înşine drept jertfă curată lui Dumnezeu.
mai multe puteţi citi aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu