joi, 2 ianuarie 2020

Cuvântul anului 2020...



La mulți ani!

În ultimele zile ale anului trecut mă gândeam ce cuvânt să îmi aleg anul acesta. în 2019 a fost consecvență și în prima parte am reușit ceva mai mult să aplic, în a doua în schimb, s-a mărit familia și cine știe cum e cu bebeluși mă înțelege. Am reușit să fiu consecventă și mai organizată datorită jurnalului pe puncte descoperit pe pinterest dar aplicat și adoptat tot datorită Irinei, căreia îi mulțumesc. 
Deși credeam că în 2018 am ales bucurie mi-am dat seama că am avut o pauză între 2019 și 2016, primul an în care mi-am ales un cuvânt care să mă însoțească în călătoria mea din anul cu pricina, așa că anul acesta aleg tot BUCURIE. Am trecut peste citatele biblice la care am reflectat în 2016 și m-am oprit la pr. Arsenie Papacioc, pe care îl citesc mereu cu drag și la Sfântul Serafim de Sarov, care anul acesta s-a arătat prezent în viața mea prin mai multe întâmplări.

  • Ce bine este să fim mereu cu inima veselă! Aceasta înfrânge cel mai sigur dorinţa cea dintâi a diavolului de a ne despărţi de viaţa noastră, care este Bunul Dumnezeu. Rămâi lângă Maica Domnului.
  • Vă pomenesc mereu gândindu-mă smerit la bucuria supraomenească din cer.
  • Mergeţi mereu pe o linişte sufletească mulţumind lui Dumnezeu pentru toată orânduirea de sus care o face cu noi toţi. Şi ce bine este a te lipsi de ceea ce trece repede şi a te lipi de ceea ce rămâne în bucuria veşnică!
  • Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.
  • Recomand o stare de stăpân asupra ta [însuţi] şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai noroit, căci, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavolul.
  • Sunt, frate creştine, crede-mă, două feluri de bucurii, care nu se pot uni. Tu nu te vei putea a te bucura aici pe pământ cu plăceri trecătoare şi vinovate, şi în cer a împărăţi cu Iisus Hristos.
  • Învaţă să ai totdeauna un zâmbet ascuns în inima ta.
  • O stare de veselie e o stare de creaţie, de existenţă duhovnicească, de cunoaştere şi de recunoaştere. Starea de veselie te destinde, te face să îţi întinzi aripile şi să zbori. Starea de întristare – „Velerim şi veler, Doamne’’… – asta mi-e soarta şi pun capul în pământ ca struţul…
  • Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, ceea ce înseamnă o rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare.
  • Să fiţi veseli. Dragă, eu vă spun cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem alte motive.
  • Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, repet, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi. (Arhim. Arsenie Papacioc)

  • "Ca să-ţi păstrezi pacea sufletească trebuie să alungi de la tine mânia, să te osteneşti, să ai duhul bucuriei, să te fereşti de a-i osândi pe ceilalţi, şi să faci pogorământ în dreptul slăbiciunilor fraţilor tăi." 
  • „Taci mult, vorbeşte puţin şi în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îţi va fi liniştit şi plin de pace”. „Este mai de folos ca toată viaţa ta să-ţi cercetezi şi să-ţi plângi păcatele decât să stai de vorbă cu îngerii.”
  • „Împacă-te cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine”. „Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate”.
  •  „Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi. Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului. Când omul se află în această stare, primeşte revelaţii dumnezeieşti.” (Sf. Serafim de Sarov)
Cuvântul anului 2016 - BUCURIE
Cuvântul anului 2019 - CONSECVENȚĂ





http://dulcecasa.blogspot.com/2014/12/cuvantul-anului-cum-il-alegem.html


Cuvântul anului este inițiativa Irinei - Dulce casă.


luni, 8 aprilie 2019

Prăjitură ”Albă ca zăpada” - rețetă de POST

INGREDIENTE:

  • 1 l - lapte de cocos sau lapte de soia cu vanilie
  • 250 gr. margarină
  • 150 gr. făină + 2, 3 lg. 
  • 250 gr. zahăr
  • 500gr.  biscuiți populari (de post)
  • coaja de la o lămâie
  • 20 ml. zeama de (aprox. de la) o lămâie
  • extract de vanilie
  • nucă de cocos - fulgi
  • opțional foi de napolitană dacă știți că prăjitura va fi pentru mai multe zile (se începe cu foaia de  napolitană, apoi cremă, biscuiți, cremă...până terminăm)
Amestecăm făina cu laptele și punem amestecul pe foc, amestecând continuu (eu am pus și cele 3 linguri de făină în plus, altfel ar ieși puțin cam moale crema) până ce se va îngroșa amestecul. Oprim focul și adăugăm zeama de lămâie, coaja de lămâie și o lingură de extract de vanilie, le amestecăm și lăsăm să se răcească.
Între timp mixăm margarina și zahărul adăugând mai apoi câte o lingură din  primul amestec până îl terminăm.

Într-o tavă de 20x30 cm se pune un strat de biscuiți și unul de cremă până terminăm biscuiții și crema. Ultimul strat trebuie să fie crema peste care se presară fulgii de cocos.
Este bine ca prăjiura să fie pregătită de seara pentru a 2-a zi.


Din păcate m-am trezit prea târziu să fac poze, prăjitura nu mai e :)

marți, 26 martie 2019

Fă-ți un program duhovnicesc și vei păstra harul!

Să-ţi faci un program bun. După rugăciunea de dimineaţă, să citeşti din Noul Testament. Să iei câte un cuvânt pe care să-I ai în minte şi să te străduieşti să-l împlineşti toată ziua. Să-ţi zici: „Asupra acestui cuvânt mă voi opri astăzi, pe acesta mă voi strădui să-l păzesc”. Anafura să o consumi după rugăciunea de dimineaţă. Seara să citeşti puţin dintr-o carte patristică, deoarece aceasta îţi pregăteşte sufletul pentru rugăciune.
În fiecare seară, să ne întrebăm: „Ce am făcut astăzi! Ce am spus şi ce nu trebuia să fi spus! De câte ori m-am enervat? Ce am putut face şi nu am făcut?”. Seara, să ne cercetăm pe noi înşine. Astfel este revigorat şi înnoit harul! Astfel se luptă cineva!

miercuri, 20 februarie 2019

Din ce cauză nu reușim să practicăm Rugăciunea inimii?

Adică, în primul rând nu au răbdare să o zică încontinuu. Ea ar trebui să fie o rugăciunea neîncetată, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Tesa- loniceni 5, 17). In viaţa noastră obişnuită sunt fel de fel de preocupări care ne atrag. Suntem risipiţi şi această rugăciune se întrerupe foarte des. Nu avem continuitate duhovnicească, nu putem să ne păstrăm în duh de rugăciune când chemăm numele Domnului. Mintea noastră zboară chiar în momentul când spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Mintea noastră deseori rătăceşte, se întâlneşte cu fel de fel de alte probleme, străine de rugăciune. Şi, de fapt, nu ne rugăm încontinuu, iar asta dăunează foarte mult.

vineri, 18 ianuarie 2019

Consecvenţa...

„În orice loc vei ședea, să nu te mişti degrabă”. Acest fapt este în primul rând pentru monahi, să rămână statornici. Dar se referă şi la cei din lume. Să ai statornicie în lucrările pe care le începi şi în proiectele pe care ţi le propui! Să fii consecvent cu ceea ce ţi-ai propus, şi în viaţa duhovnicească şi în cea profesională! Cel mai greu lucru este consecvenţa! Noi avem entuziasm, însă de multe ori se stinge acest avânt, dar una dintre raţiunile ce ne ajută să sporim duhovniceşte, este consecvenţa!”
Ps. Ignatie, Episcopul Hușilor
Sursa

luni, 14 ianuarie 2019

joi, 3 ianuarie 2019

Cuvântul anului 2019...



La mulți ani!
Anul acesta, după doi ani tumultoși, aleg să fiu consecventă în unele idei, acţiuni, obiceiuri asumate de când sunt soţie, mamă și preoteasă dar și în altele pe care le-am pus deoparte în acești ani. La jumătatea acestui an se va mări familia, așa că nădăjduiesc ca această consecvenţă să mă ajute să fac faţă tuturor responsabilităţilor mele. Consecvent este sinonim cu stăruitor și statornic, așa că am ales câteva citate din Biblie care să mă ajute în acest an.


  • Fii statornic în cugetul tău şi unul să fie cuvântul tău. (Sir 5,12)
  • Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi. (II Tes. 1,4)
  • Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos. (I Tes.1, 2-3)
  • Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune, (Rom. 2,7)
  • Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire. (Evr. 9, 28)
  • De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. (Evr. 12, 1)
  • Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi. (I Petru 1, 10)
  • Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; (Rom. 12, 7)
  • Omul de viţă bună sfătuieşte cele cuviincioase şi stăruieşte în cuviinţa lui. (Isaia 32, 8)
  •  Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. (Rom. 12, 12)
  • Şi întăriţi fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruinţa şi îndelunga-răbdare, (Col. 1, 11)
  • Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire (Col. 4,2)
  • Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie. (I Tim. 2, 15)
  • Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. (Iac. 1, 25)
Domnul să ne dea putere în toate! Bucurii!




luni, 22 octombrie 2018

Troparul și Condacul Sfintei Ermiona


Tropar, Glasul IV. 
Fecioară neîntinată rămânând, Cuvioasă, te-ai făcut mireasă Cuvântului, Care în trup luat din Fecioară Curată a grăit; ci cu harul aducător de cele dumnezeieşti ce ţi s-a dat, luminezi prin luptele pentru dreapta cinstire pe cei din înşelare. Pentru aceasta, Ermioni, Hristos te-a slăvit după vrednicie.

Condac, Glasul I. 
Vlăstar roditor şi floare neveştejită a Iui Filip, celui mărit între cuviincioşii Diaconi, te-ai arătat prin dumnezeiescul har, Ermioni preaminunată. Şi pătimind, în feciorie te-ai adus lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui ce a slăvit nevoințele tale cele vestite.

Sursa tropar și condac


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails