Prezvitera Vasiliki G.Nanos

            S-a născut pe 1 ianuarie 1911 în satul Vitala Kimis, în eparhia Karistia a insulei Evvia.

            Tatăl ei se numea Nicolae, iar mama sa Maria. erau țărani agricultori și aveau mare evlavie pentru Dumnezeu și dragoste pentru familie. Vasiliki era cea mare dintre cele cinci surori ale sale. De mică le ducea pe surioarele ei în fiecare duminică la biserică. Părinții îi insuflaseră frica de Dumnezeu și ea a cultivat-o în asemenea măsură, încât frica s-a preschimbat în dragoste de Hristos. Încă din anii copilăriei arăta semne ale cercetării Harului lui Dumnezeu.

            Semnificativă este vedenia pe care a avut-o în copilărie, când a fost încercată de o boală.A văzut limpede deasupra patului ei un om slăvit, care purta haine din vremea stăpânirii turcești. Dimineațai-adescrismameisale vedenia și aceasta agăsit icoana careînfățișa ceeacevăzuse mica Vasiliki. Era Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Ioannina.  Îndată după apariția Sfântului, s-a tămăduit de boală.Încă și SfântulNicolae is-aarătatși a povățuit-o pecaleavirtuții.

         Părinții eivoiau să o căsătorească, însă eaîși dorea să seafierosească luiHristos, peCare Î1iubeafoarte mult. Voia să se facă monahie. Dar de vreme ce părinții stăruiau să o căsătorească și nu putea să facă neascultare, s-arugatcamăcar să-i arate Hristos un om bun, care să vrea să devină preot,caea ,,să-ișteargă sudoarea“, după cum zicea.Voia să spună că în acestfelarsimți că șterge sudoarea depe fațaMirelui Hristos, din vremea Patimilor și a morții Sale.

         Domnul a rânduit să-l cunoască pe Gheorghe Nanos,un tânăr evlavios dinsatul învecinat Kolliani, care aveadorințadeafi hirotonit preot șii-a unit prin Taina Cununiei. În 1936, Gheorghe a devenit preot al satuluiGrammatikiani. Neavând salariu, afost ales să slujească fără plată în acel sat, cu votul comunității locale șicu consimțământul mitropolituluideatuncialKaristiei, Panteleimon Fostinis. PrezbiteraVasiliki i-a stata1ături soțului eicao altă Sarră și l-a sprijinit în anevoioasa sa  lucrare duhovnicească, în acele vremuri grele.

         Dumnezeu le-a dăruit zece copii. Patru dintre ei aumurit în vremea ocupației turcești, din pricina lipsei dehrană și a îngrijirii medicale.

         Preoteasa era atât de lipsită de răutate, încât atunci când ocupanții au ajuns și în satullor, l-a întrebat pe soțulei:

            - De unde auvenit aceștia?

          Și după ce părintele Gheorghe i-a explicat, ea se întreba de ce sunt răi.

         În primii ani ai căsătoriei sale s-a învrednicit de următoarea vedenie: Era ora patru dimineața și cum se pregătea, ca de obicei, să se scoale ca să se îngrijească de cele ale casei, a văzut pe ultima treaptă ascării dela intrare un bărbat cuvios, îmbrăcat în veșminte arhierești. S-a înfricoșat puțin. În uimirea ei, l-a auzit spunând:

            - Zi-i părintelui să meargă în biserică! Și îndată s-afăcut nevăzut.

            Preoteasa,crezând căeste mitropolitul Karistiei, a intrat înspăimântată în camera părintelui Gheorghe și i-a spus să se scoale repede și să meargă în biserică, pentru că a venit episcopul de la Kimi. Părintele, văzând că este ora patru dimineața, i-a zis:

          -Binecuvântato, este cu putință 1a o semenea oră să vină aici episcopul, și încă îmbrăcat în veșminte?!...

          Și i-a spus să meargă împreună în biserica satului, casă-I aratecucinesemăna episcopul pe carel-a văzut. Preoteasa, de îndată ce avăzuticoana Sfântului Nou Mucenic Serafim din Fanario,aspus:

            - Părinte Gheorghe,iată!Acesta este episcopul care avenit 1a noi acasă!..

            Viața ei era asemănătoare cu cea apustnicilor. La masa unde mânca familia, ea stătea într-o margine și avea dinainte ceamaimică farfurie, cu foarte puțină mâncare din cele rămase de la ceilalți. Ea însăși gătea, așeza masa, servea, dar totdeauna se așeza ultima și mânca puțin,din cele ce  prisoseau.Le spunea copiilor ei:

            - Voi aveți nevoie de mâncare, ca să creșteți!

Se socotea pe sine un oaspete nepoftit și se simțea totdeauna îndatorată, cu toate că  niciodată nu cerea nimic de la nimeni.

        Nu iubea banii, îi plăcea să fie fără de arginți. Grăitor era răspunsulpe care î1 dădea când părintele Gheorghe îi lăsa bani ca să cumpere cele de trebuință pentru casă;

            - Banii sunt prilej de trădare a lui Hristos, de aceea nu vreau să-ițin în mâinile mele! Mai bine cumpăr pe datorie și plitiți voi, căci dacă mi-i lăsați, am să-i dau primului sărac pe care o să-lvăd sau care o să-mi ceară și o să rămâneți fără mâncare! Așa că faceți voi cumpărături, iar eu o să gătesc și o să port grijă de celelalte treburi ale casei!

         Când veneaustrăini saurudenii în casa lor, Vasiliki nu intra în sufragerie, ci stătea în bucătărie ca să pregătească tratația. Iar când copiii o chemau să vină și ea în sufragerie, spunea cu glas foarte smerit:

            - Copiii mei,eu suntnesăbuită și neînvățatăși o să vă fac de rușine! Însă voi suntețiînvățați și o să fiu mândră ascultându-vă din bucătărie!

          Se trezea la miezul nopții și se ruga cu lacrimi în colțulunde avea icoanele și candela. Făcea rugăciune către Hristos și către Maica Domnului pentru familia sa,pentru vrăjmașiși prieteni.

         Într-o zi a întrebat:

            - De ce nu se pocăiește și satana, ca să-l mântuiască Hristos? Păcat! Cu cele pe care 1e face, își va pierde sufletul!...

        Voia să se roage și pentru e1, însă după ce a lămurit-o părintele Gheorghe, a făcut ascultare și nu s-a mai rugat.

       Uneori dădea sfaturi, cu o simplitate dezarmantă, ateilor și ereticilor martori ai lui Iehova, stăruind ca ei să-și facă semnul Sfintei Cruci și să meargă la biserică pentru căpentru C51 ,,Maica Domnului nu vrea ca ei s5 spuné cuvinte rele despre Fiul ei”.

            Îl iubea atât de mult pe Hristos, încât atunci când părintele Gheorghe a întrebat-o pe cine  iubește mai mult, pe el sau pe Mântuitorul, ea a răspuns cu mult respect, dar și cu indrăzneală:

            - Pe Hristos, părinte Gheorghe, pe Hristos!..pe tine te iubesc, însă nu ca pe Hristos! Te iubesc pentru că ești preot al lui Hristos și ții pe Dumnezeu în mâinile tale, când liturghisești!...

        Când a ajuns la o vârstă înaintată, i-a spus într-o zi, deosebi, fiului ei,care devenise ieromonah:

            - Fiul meu,foarte mult mă bucur că ai ajuns monah și preot! Nu am nimic să-ți dau.... Singurul lucru pe care îl am, toată averea mea este această icoană a Mirelui Hristos! Am cumpărat-o de la un fost întemnițat, când eram copilă în satul meu.  L-am văzut în vis pe Hristos șimi-a spus:,,Oriunde Mă vei găsi, să mă iei!“...în dimineața următoare am văzut trecând pe lângă casă un negustor ambulant, care ieșise din închisoare și vindea icoane. L-am intrebat dacă are icoana lui Hristos. El mi-a arătat icoana Mirelui și am cumpărat-o. De atunci nu m-am despărțit de această icoană, pentru că a fost cel mai scump lucru din viața mea!

            Când vorbea cu cineva despre persoana lui Hristos, despre cât de mare este puterea Sa, spunea cu teamă sfântă:

            - Hristos și morții îi înviază!

         L-a văzut chiar pe Hristos în chip de miel alb ca zăpada, care cu grai omenesc a povățuit-o să-și ia familia și  să plece din Kimi, pentru că avea să se producă un mare cutremur. Părintele Gheorghe nu a crezut în acest vis al preotesei și nu și-a mutat familia. Cutremurul însă s-a produs și a fost foarte puternic! Din fericire, casa în care locuiau nu a fost afectată.

        Cu o lună înainte de adormirea sa, Vasiliki a suferit un atac cerebral. A rămas pe jumătate paralizată și avea mari dureri. Fiul ei Andrei a întrebat-o de ce nu se roagă Maicii Domnului să o facă bine și ea a răspuns

            - Asta fac!

         Dimineața avăzut-o bucuroasă și liniștită,fără dureri. La un moment dat, când Andrei ieșea din camera ei, a auzit-o strigându-l. A mers lângă ea, a întrebat-o ce vrea, însă nu i-a răspuns. Preoteasa Vasiliki plecase deja la viața veșnică, pe care atât de mult o așteptase. Era 1 aprilie 1985.

          În loc să fie cuprins de întristare sau panică, fiul ei a simțit o nespusă bucurie, ca aceeape care o avea în noaptea învierii. Era o experiență duhovnicească de necrezut să trăiască lângă trupulmorta1preotesei bucuria Învierii.

         În același timp, celălalt  fiu al ei, ieromonahul Hristofor, se afla la Londrapentru studii și nu a putut să vină la înmormântare, fapt pentru care era foarte mâhnit. Însă la câteva zile după îngropare, pe la ora patru dimineața, mama sa i s-aarătatîn vedenie șii-a spuscu durere:

- Fiul meu,să mă ierți că nu mi-amluat rămas bun delatine!...

Veșnică să-ifie pomenirea!..Amin!.

Sursa: "Asceţi în lume II" - Ieromonahul Eftimie Athonitul, ed. Evanghelismos, 2014, pag.100-106