Pagini

vineri, 22 ianuarie 2010

Poezie

Rugăciune

de Nicolae Iorga


În valul care spre noi creşte
Tu, ce din mâna Ta ne ţii,
Stăpâne pe Împărăţii,
De tot păcatul ne fereşti!

Păzeşte-ne de tot ce strică,
Să fim curaţi cei ce-am greşit
Statornici până în sfârşit
Acei ce ne-am robit de frică

Iar, pentru ce-a fost altădată
Neispăşite nu lăsa
Cele ce-a strâns în seama sa
Trecuta vreme blastămată;

Ci să răsară-n fundul zării
Un stol de aprige certări
Căci, din o mie de iertări
Se face ceasul răzbunării



* Şi în pregătirea sufletelor omeneşti, potopul rupe şi îneacă, pe când numai ploaia mică şi răbdătoare aduce fără îndoială roade. * Nicolae Iorga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu